HomeALL MEDIASorin Alexandrescu a reactionat la decizia CNA. El sustine ca Antena Stars va emite din 2014

Sorin Alexandrescu a reactionat la decizia CNA. El sustine ca Antena Stars va emite din 2014

“Antena Group va depune toate diligentele pentru a soluționa nelămurile CNA cu privire la reconfigurarea postului Antena 2″, se arată într-un comunicat al Antena Group, trustul de presă controlat de familia Voiculescu, care operează licența Antena 2,  comunicat de media remis Radar de Media.

Oficialii trustului spun că sunt pregătiți “să pună la dispoziția membrilor întreaga gândire strategică și detaliile de conținut din cadrul noii grile, având în vedere nelămuririle Consiliului din ședința de astăzi”.

“Vrem sa aducem publicul roman mai aproape de vedetele pe care le admira, intr-un fel in care doar posturile americane au stiut sa o faca pana acum. Am toata increderea ca munca echipei care s-a ocupat de aceasta repozitionare va fi apreciata si ca Antena Stars va ajunge in casele romanilor la inceput de an”, a declarat Sorin Alexandrescu, CEO Antena Group.

Reamintim că CNA a respins propunerea de modificare de grilă din Antena 2 în Antena Stars, pe motiv că postul s-ar transforma într-unul tabloid, stirea fiind publicata aici.

“In urma unei reabordari a pozitionarii Antenei 2, aceasta se transforma in Antena Stars, un concept nou de televiziune in Romania, aducand mai aproape de public lumea celebritatilor. Perspectiva aspirationala, dar si cea tip reality se intalnesc intr-un mix de programe stralucitor, care contine stiri mondene, celebrity talk-shows, confesiuni, evenimente, exclusivitati, avand in centru vedetele din Romania”, se mai arată în comunicatul Antena Group.

Lasa un comentariu aici!

Written by

cristina.minac@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns