Connect with us

A-Z NEWS

Studiu GfK: Indicele de incredere a romanilor, la cote ridicate in 2012

Published

on

Reclame

Anul 2012 a adus cele mai mari cote de încredere în rândul populaţiei de la declanşarea crizei economice până în prezent, indicele general măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK pentru Comisia Europeană atingând o medie anuală de -37.

“2012 a fost an de campanie electorală – în iunie alegeri locale, iar în decembrie parlamentare. Ca de obicei în aceste perioade, românii sunt sensibili la promisiunile candidaţilor şi de aceea remarcăm în mod constant creşterea nivelului de încredere a populaţiei. În plus, luna decembrie vine cu o îmbunătăţire a percepţiei românilor, „magia” sărbătorilor de Crăciun înfluenţându-le în bine starea de spirit”, afirmă Andi Dumitrescu, director general GfK România.

Peste jumătate dintre români spuneau luna trecută că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu 12 luni, în vreme ce unul din zece locuitori credeau că aceasta este mai bună. În privinţa perspectivelor financiare, doar 28% spun că acestea se vor înrăutăţi, în comparaţie cu decembrie 2010 când peste jumătate din populaţie avea aceleaşi aşteptări sumbre. Numărul optimiştilor este mai mare cu 6 procente faţă de decembrie 2010 şi 2011, ajungând la 21%.

68% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a suferit un regres anul trecut faţă de 2011. Doar 7% dintre români consideră că situaţia economică generală a cunoscut o îmbunătăţire în ultimul an, în vreme ce speranţele pentru 2013 sunt ceva mai ridicate, 21% dintre ei aşteptând să le meargă mai bine.

În ceea ce priveşte aşteptările privind evoluţia inflaţiei, se remarcă o tendinţă stabilă. În decembrie 2012, ca şi în decembrie 2011, acelaşi număr de români estimează o creştere de preţuri în 2013 – 69%. Referitor la inflaţia pe anul trecut, un procent record de români cred că preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior – 83%, faţă de 72% în ultima lună a anului 2011.

Perspectivele privind şomajul sunt ceva mai bune. Media peşimiştilor în 2012 se situează la doar 63,5% faţă de 71% în 2011 şi 84,5% în 2010. În decembrie 2012, 9% dintre cei chestionaţi spuneau chiar ca sunt optimişti în privinţa evoluţiei ratei şomajului.

Atunci când se referă la investiţiile în bunuri de folosinţă îndelungată, numărul celor care considerau în decembrie că nu este un moment bun pentru realizarea acestora este în scădere faţă de decembrie 2011, 55% dintre români afirmând că nu intenţionează să cumpere un obiect important pentru locuinţă în următorul an. Şi atitudinea faţă de economisire înregistrează schimbări în bine. 78,5% dintre români consideră că nu este o perioadă favorabilă pentru a pune bani deoparte, în vreme ce mai bine de jumătate spun că veniturile lor abia reuşesc să le acopere cheltuielile curente. Procentul celor care spun că au datorii s-a îmbunătăţit şi el faţă de sfârşitul anului 2010, situându-se la 19% (comparativ cu 26% în decembrie 2010).

Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane.

 

Despre GfK România

Prezentă pe piaţa locală din 1992, GfK România este, de peste 10 ani, institutul numărul 1 de cercetare de piaţă, cu o cifră de afaceri de aproape 11 milioane euro în 2011. Activităţile GfK România sunt structurate în două sectoare, Consumer Choices şi Consumer Experiences.

În sectorul Consumer Choices adunăm continuu informaţii despre vânzarile din retail a bunurilor de consum tehnologice şi date despre consumul media.

Sectorul Consumer Experiences este specializat în probleme de marketing operaţional şi strategic în practic toate industriile şi pieţele.

Grupul GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piaţă din lume, cu peste 11.000 de experţi care se dedică zi de zi descoperirii de noi perspective asupra modului în care oamenii trăiesc, gândesc şi cumpără, în peste 100 de ţări.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar3 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending