Connect with us

Reality Show

În fiecare zi, la PRO TV: Surpriză pentru concurenții din Supraviețuitorul – părinţii şi prietenii luptă alături de ei la o probă!

Published

on

Reclame

Săptămâna aceasta, de luni până joi, de la 22:30, concurenţii din Supravieţuitorul vor fi nevoiţi să ia cele mai grele decizii şi să lupte cu ultimele reurse pentru un loc în competiţie. Membrii tribului Araw vor începe să se gândească din ce în ce mai serios la eliminările pe care le-au făcut până acum şi dacă au procedat corect, dacă cei rămaşi pe insulă sunt cei care merită să fie în joc.

 

Pentru prima dată în Supravieţuitorul, Adina, Otniela, Andrei, Iulian şi Robert vor avea parte de recompense, nu doar de o singură recompensă, vor participa la o probă în perechi şi vor lupta alături de o persoană în care pot avea încredere. Părinţii sau prietenii vor veni să-i ajute şi vor fi alături de ei. Concurenţii vor trece prin momente extrem de emoţionante, iar la final vor spune: “Jocul pe care l-am făcut astăzi împreună cu el nu o să-l uit niciodată.”. Despre cine este vorba vom vedea săptămâna aceasta în cele patru ediţii Supravieţuitorul.

proba-de-imunitate-2

 

Ultima săptămână în Filipine le va aduce tuturor foarte multe surprize şi toţi vor fi puşi în situaţii la care nici nu au îndrăznit să se gândească în cele aproape 40 de zile petrecute în condiţii grele. “Sper ca Andrei să câştige, îi ţinem pumnii” sau „Ştiu că în jocul ăsta e posibil orice şi că oamenii se trădează. Eu nu cred că o să mă trădeze Robert. Oricum, o să fie persoana pe care nu o să o votez.”, vor spune unii dintre cei care se află pe insulă.

supravietuitorul-4

 

Şi pe Insula exilului lucrurile se complică, iar Lucian şi Ina sunt aproape de limita puterilor şi vor recurge la strategii noi. Numai unul dintre ei va trebui să se întoarcă în joc, însă tensiunea îi va marca, iar Lucian va da semne de slăbiciune şi va plânge.

Concurenţii vor încerca să fie încrezători şi vor da totul în ultimele probe din Supravieţuitorul, însă vom vedea, de luni până joi, de la 22:30, dacă va fi de ajuns şi care sunt cei ce vor rezista pentru a fi mai aproape de marea finală, de titlul de unicul supravieţuitor şi de premiul în valoare de 100.000 de euro.

 

Foto Credit: PRO TV

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending