Connect with us

ALL MEDIA

Surprizele premiilor GRAMMY 2011 (galerie foto)

Published

on

 

Grupul american de country-pop Lady Antebellum şi piesa lor “Need You Now” au fost duminică marii câştigători ai celei de-a 53-a ediţii a Premiilor Grammy, lăsându-i cu buza umflată pe Eminem şi Justin Bieber.


Trio-ul Lady Antebellum  a plecat de la Staples Center cu cinci premii, printre care cel mai bun cântec (“Need You Now”) şi cel mai bun grup country. Trupa l-a învins pe marele favorit al serii, rapperul Eminem, care a fost nominalizat la zece categorii, dar a câştigat doar două trofee: cel mai bun album rap pentru “Recovery” şi cea mai bună interpretare solo pentru “Not Afraid”.

Un alt mare perdant al serii a fost canadianul Justin Bieber, favorit la categoria revelaţia anului. El a fost învins însă de cântăreaţa şi contrabasista americană de jazz Esperanza Spalding, de 26 de ani, devenind primul muzician de jazz care câştigă acest trofeu. În Canada a plecat totuşi premiul pentru cel mai bun album, care i-a revenit grupului de rock independent Arcade Fire, pentru “The Suburbs”.

Bruno Mars, originar din Hawaii, nominalizat la şapte categorii, a fost şi el depăşit de tornada Lady Antebellum, câştigând doar trofeul la categoria cea mai bună interpretare masculină, pentru succesul său “Just the Way You Are”.

Lady Gaga şi-a văzut confirmat succesul la public şi la Academia Grammy, primind trei trofee: cea mai bună interpretare pop feminină, pentru “Bad Romance”, cel mai bun album vocal pop (“The Fame Monster”) şi cel mai bun clip video în format scurt (“Bad Romance”). Lady Gaga a „eclozat” dintr-un ou uriaş, ce a fost transportat pe scenă, unde cântăreaţa americană a interpretat noul ei single, intitulat „Born This Way”.

Rapperul Jay-Z a câştigat şi el trei premii. Distincţia pentru cel mai bun album rock a fost acordată grupului Muse, pentru “The Resistance”, Rihanna a câştigat titlul la categoria dance cu “Only Girl (in the world)”, iar britanicii de la La Roux au plecat cu trofeul pentru disc electronic.

Neil Young a câştigat Grammy-ul pentru „cel mai bun cântec rock”, cu piesa „Angry World”, extrasă de pe albumul „Le Noise”. La capitolul electro, DJ-ul francez David Guetta a câştigat al doilea an consecutiv, cu “Afrojack”, premiul la categoria cel mai bun remix, pentru noua versiune a “Revolver” (Madonna).

Chitaristul britanic Jeff Beck, care primise şapte nominalizări, s-a impus la categoriile „cea mai bună prestaţie instrumentală pop” şi „cea mai bună prestaţie instrumentală rock”. Paul McCartney a câştigat primul său Grammy din cei 31 de ani de experienţă . Ex-membrul trupei Beatles a primit gramofonul pentru „cel mai bun concert rock solo”, datorită albumului său live „Good Evening New York City”.

La deschiderea ceremoniei, a fost adus un tribut în onoarea cântăreţei Aretha Franklin, din partea Christinei Aguilera, Jennifer Hudson, Florence Welch, Yolanda Adams şi Martina McBride, care au cântat unele melodii ale legendarei interprete. La sfârşitul show-ului, când toţi spectatorii aplaudau, Christina Aguilera s-a împiedicat şi a căzut pe scenă, ridicându-se însă imediat.

Iată lista principalilor câştigători la ediţia din 2011 a premiilor Grammy:

Înregistrarea/ single-ul anului: „Need You Now” – Lady Antebellum

Albumul anului: „The Suburbs” – Arcade Fire

Cântecul anului: „Need You Now” – Lady Antebellum

Revelaţia anului: Esperanza Spalding

Cea mai bună interpretă pop: Lady Gaga – „Bad Romance”

Cel mai bun interpret pop: Bruno Mars – „Just The Way You Are”

Cea mai bună trupă pop: Train – „Hey, Soul Sister”

Cea mai bună colaborare pop: Herbie Hancock, Pink, India.Arie, Seal, Konono No1, Jeff Beck & Oumou Sangare, pentru „Imagine”

Cea mai bună interpretare instrumentală pop: „Nessun Dorma” – Jeff Beck

Cel mai bun album instrumental pop: „Take Your Pick” – Larry Carlton & Tak Matsumoto

Cel mai bun album pop: „The Fame Monster” – Lady Gaga

Cea mai bună înregistrare dance: „Only Girl (In The World)” – Rihanna

Cel mai bun album dance – „La Roux” – La Roux

Cel mai bun album pop tradiţional: „Crazy Love” – Michael Bublé

Cea mai bună piesă rock solo: „Helter Skelter” – Paul McCartney

Cea mai bună piesă a unei trupe rock: „Tighten Up” – The Black Keys

Cea mai bună piesă hard rock: „New Fang” – The Crooked Vultures

Cea mai bună piesă metal: „El Dorado” – Iron Maiden

Cea mai bună piesă instrumentală rock: „Hammerhead” – Jeff Beck

Cea mai bună piesă rock: „Angry World” – Neil Young

Cel mai bun album rock: „The Resistance” – Muse

Cea mai bună cântăreaţă R&B: Fantasia -„Bittersweet”

Cel mai bun cântăreţ R&B: Usher – „There Goes My Baby”

Cel mai bun grup/ duo R&B: Sade – „Soldier Of Love”

Cea mai bună piesă R&B: „Shine” – John Stephens (John Legend & The Roots)

Cel mai bun album R&B: „Wake Up!” – John Legend & The Roots

Cel mai bun album R&B contemporan: „Raymond V Raymond” – Usher

La cea de-a 53-a ediţie a Premiilor Grammy, în care au fost acordate în total premii la 109 categorii, s-au oferit şi câteva premii pentru întreaga carieră, decernate, sâmbătă, artiştilor Julie Andrews, Roy Haynes, The Juilliard String Quartet, The Kingston Trio, The Ramones, Dolly Parton şi George Beverly Shea.

Sursa: Agerpres

Foto Credit: awards.music.yahoo.com

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

Peste 45.000 de fotografii au fost înscrise în competiția Huawei Next Image Awards

Published

on

 

Competiția “Next Image”, lansată de Huawei la nivel global, atrage atenția a mii de oameni. Peste 45.000 de fotografii realizate cu ajutorul telefoanelor mobile au fost înscrise în platformă de către participanți.

În România, pasionații de fotografie s-au lăsat inspirați de tot ceea ce îi înconjoară și au înscris peste 3.000 fotografii. Cei care doresc să se înscrie în continuare în competiție, pot încărca propriile cadre până pe data de 20 august, pe platforma dedicată – http://campaign.consumer.huawei.com/ro/, în șase categorii care au ca scop explorarea limitelor expresiei vizuale: Faces, Good Night, Hello, Life!, Check-In, Nature și Story Board.

Te-ai gândit vreodată cum se simte un fotograf profesionist atunci când munca lui este apreciată de o audiență largă? Dacă te regăsești în această postură, să știi că nu ești singurul! Numărul de fotografii care s-au înscris în competiția “Next Image”, organizată de Huawei, o dovedește perfect – doar în România, participanții au înscris peste 3.000 fotografii realizate de ei. Cea mai populară categorie de până acum este Nature, cu peste 16.000 de fotografii înscrise în total în competiție, la nivel global. Dacă te gândești să mergi într-o vacanță, aceasta va fi o ocazie potrivită să îți înscrii imaginile surprinse în această categorie.

Este fascinant să regăsim atât de multe povești unice și interesante, în fiecare dintre fotografiile înscrise în competiția “Next Image”. Va fi extrem de greu să selectăm marele câștigător din rândul fotografiilor deja înscrise în competiție și ne așteptăm să primim chiar mai multe înscrieri în perioada următoare”, afirmă Tomasz Lazar, membru al juriului și laureat al World Press Photo.

Pe lângă șansa de a deveni fotografi recunoscuți, prin publicarea fotografiilor în revista National Geographic, câștigătorii se vor putea bucura de premii substanțiale. Câștigătorul marelui premiu, pentru cea mai bună fotografie, va primi suma de 10.000 de euro, un laptop Huawei MateBook X și șansa de a pleca într-o expediție foto în Italia. Autorii celor mai bune 3 fotografii din fiecare categorie (Faces, Good Night, Hello Life!, Check-In, Nature, Storyboard), vor câștiga premii în bani, laptopuri Huawei Matebook X și smartphone-uri din seria Huawei P20.

Așadar, în cazul în care consideri că ai o înclinație spre fotografie, nu mai ezita și înscrie-ți fotografiile în competiție până la data de 20 august. Perioada de votare se încheie pe 28 august, iar juriul va decide câștigătorii pe data de 10 septembrie.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Zile de foc în Grecia: Echipa de corespondenți Digi 24 a realizat, în medie, 17 transmisiuni pe zi

Published

on

Foto Credit: DIGI 24
 

Echipa Digi 24 care a ajuns în Grecia, miercuri, a transmis nu mai puțin de 17 corespondențe pe zi, din Mati, satul distrus de incendiile devastatoare izbucnite la începutul acestei săptămâni.

Cei trei membri ai echipei, Marian Tănase (operator), Laurențiu Rădulescu (reporter) și Adrian Rotaru (DSNG), au făcut 14 ore, pe ruta București-Sofia-Atena și s-au oprit în satul Mati, la aproximativ 25 de km de Atena. Localitatea, distrusă în proporție de 98%, conform evaluărilor făcute de autoritățile elene, oferă o priveliște dezolantă, cu cele peste 100 de case distruse de flăcări și rândurile de mașini carbonizate.

”Cel mai mare impediment a fost să îi facem pe oameni să ne vorbească, mai ales după ce au pierdut tot ce aveau”, spune reporterul Laurențiu Rădulescu. Echipa a reușit, totuși, să identifice în zonă câțiva români care locuiau acolo și i-au convins să povestească prin ce au trecut.

Acomodarea cu subiectul, cu locul și punctele de unde s-au făcut intervențiile a fost una anevoioasă pentru echipă. Nu este ușor să vorbești când ai în fața ochilor un asemenea tablou. ”Satul este unul cu străduțe înguste de maximum 5 m, cu case și de o parte și de cealaltă, iar fiecare locuitor are cel puțin câte o mașină a lui, ca să nu mai vorbim de turiștii veniți aici în sezonul estival”, a descris Laurențiu, într-o intervenție de vineri dimineață, la Matinalul Digi FM. ”În lateral, este un drum național cu două benzi. Toți cei care au venit pe drumul național au mers spre sat și spre mare, crezând că se vor salva. Cei din sat au început să urce spre drumul național, crezând, la fel, că se pot salva. Dar drumurile s-au blocat și, practic, oamenii s-au trezit înconjurați de foc din toate părțile”, explică reporterul Digi 24, pe baza informațiilor strânse de la martori.

Sub impresia celor văzute și a mărturiilor obținute de la localnici și autorități, este greu să îți păstrezi sângele rece, detașasarea. ”Cel mai important pentru echipă, într-o astfel de situație, este să îți conservi energia și să nu se atașezi profesional. Am văzut copii morți, oameni găsiți îmbrățișați după ce au fost prinși de foc, am văzut detalii care îți rămân pentru totdeauna în minte”, adaugă Laurențiu, admițând că este una dintre cele mai dificile misiuni jurnalistice de până acum.

Echipa va transmite și în zilele următoare corespondențe de la fața locului, ținând la curent spectatorii Digi 24 cu evoluția celor mai grave incendii produse în Grecia, în regiunea Attica, în care și-au pierdut viața cel puțin 85 de persoane.

Digi 24, cea mai credibilă televiziune de știri din România⃰, transmite 24 de ore din 24, 7 zile din 7, informații despre temele de moment și evenimentele care pun lumea în mișcare. Parte a Grupului Digi Communications, Digi 24 abordează cu echidistanță și profesionalism subiectele relevante din actualitatea internă și internațională, oferind publicului emisiuni informative, dezbateri, analize și interviuri, sub sloganul ”Informația la putere”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Amalia Enache revine in echipa Stirilor PRO TV

Published

on

 

Jurnalista Amalia Enache revine la pupitrul Stirilor PRO TV dupa o pauza de doi ani. Vedeta va prezenta jurnalul de noapte din 13 august, informeaza TV Mania.

Eu mă întorc acum la „Ştirile Pro TV“ la majoratul meu în Pro, la exact 18 ani de la angajare. În august 2000 se întâmpla să încep. După atâta timp, meseria aceasta îţi curge prin vene. Chiar când nu eşti acolo, în redacţie, receptezi informaţiile ca şi când tu ai fi la treabă. Cred că în prima seară când voi prezenta, voi fi ca şi când şi ieri am făcut tot asta, nu în urmă cu doi ani“, a declarat Amalia Enache pentru TV Mania.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending