Posturi etichetate ‘CERN’

Presa de azi, cu “ochii” spre Experimentul Mileniului

Adaugat pe 21 Oct 2008 la 11:09pm

Cel mai mare accelerator de particule din lume, aflat la Geneva, a fost inaugurat oficial marti, in prezenta presedintelui elvetian Pascal Couchepin si a premierului francez Francois Fillon, chiar daca e inca defect si va fi pornit abia la primavara.


Ceremonia a inceput la ora 17.00 si este urmata de expozitii tematice si de un concert audiovizual, o adaptare dupa documentarul “Life: AJourney through time”, care va prezenta imagini realizate de fotograful Frans Lanting, de la National Geographic, pe muzica lui Philip Glass, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul CERN.

Lansat la 10 septembrie, aceleratorul de particule Large Hadron Collider a functionat doar cateva zile, fiind inchis din cauza unor defectiuni la sistemul electric.

Inaugurat marti, acceleratorul va fi repornit abia in primavara anului viitor.

“Ceea ce sarbatorim aici este capacitatea noastra de a avansa pe calea intelegerii universului”, a explicat premierul francez Francois Fillon, singurul sef de Guvern care a participat la ceremonie.

Un alt invitat de marca, presedintele elvetian Pascal Couchepin, a carui tara gazduieste, asemenea Frantei, o parte din tunelul de 27 de kilometri lungime, aflat la 100 de metri adancime, a subliniat ca LHC reprezinta un “succes istoric” pentru o “globalizare reusita” intre oamenii de stiinta.

Intr-un glas, toti participantii au minimalizat incidentul care a provocat oprirea pana la toamna a acceleratorului, la 19 septembrie, la numai cateva zile de la lansare.

Nu pot nega ca acest incident a provocat o mare dezamagire, in contextul in care instrumentul isi incepuse admirabil activitatea“, a declarat Aymar, dand asigurari ca echipele CERN au depus eforturi pentru ca o astfel de situatie “sa nu se repete”.

Avand in vedere ampla provocare, “nu este surprinzator ca apar defectiuni tehnice neprevazute”, a declarat Fillon, idee impartasita si de ministrul german al Educatiei, Annete Schavan, care a explicat ca “acestea sunt lucruri care se pot intampla”.

Pentru a se asigura protectia personalitatilor prezente la eveniment, intre orele 12:00 si 20:00, traficul a fost inchis pe autostrada Route de Meyrin.

Romania a fost reprezentata de domnul vicepresedinte al Autoritatii Nationale de Cercetare stiintifica, Alexandru Aldea, care a fost conducatorul delegatiei, insotit de domnul Ionel Andrei, director general la Directia Generala Programe, precum si de directorul general al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara, Nicolae Zamfir, si de directorul general al Institutului de Fizica Atomica de la Magurele, Florin Buzatu”, a declarat, pentru Cotidianul, Anca Ghinescu, director Directia Integrare Europeana si Cooperare Internationala din cadrul Autoritatii Nationale de Cercetare stiintifica.

VN:F
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F
Rating: +1 (from 1 vote)
Rheumatoid Arthritis Medications
Cheap Retro Replica NFL NBA MLB Throwback Football Basketball Jerseys | hp printer ink cartridges refills| Jewelry Making Supplies | Thumb Joint Pain | Dog Health Problems |Tinkerbell Personal Checks |Garden Planters