Posturi etichetate ‘dracula’
Baronul Dracula traieste in Bistrita
REVISTA FLACARA editia IANUARIE / FEBRUARIE 2009 va face cunostinta cu singurul Baron Dracula din lume, un personaj pe cat de inedit pe atat de fermecator; mai cititi despre imigrantii romani care in timpul veriii fac voluntariat in Africa, descoperiti o noua perspectiva asupra drepturilor animalelor si ale omului, in calitatea sa de “tutore” al acestora.
INEDIT GUVERNATORUL MITULUI DRACULA
In Bistrita “domneste” Alexandru Misiuga, singurul Baron al Casei Dracula si membru al Societatii Dracula din Londra. La 85 de ani are ce povesti: militar de cariera, s-a trezit, pe vremea comunistilor, cu niste lorzi englezi care cautau castelul lui Dracula din celebrul roman al lui Bram Stocker, in Borgo Pass; de fapt, asa cum avea sa afle, denumirea engleza pentru Prundul Bargaului.
Dar castelul era o fictiune, iar Misiuga, dupa ce a citit romanul, a inceput sa-si construiasca (la propriu) visul: in Bistrita, un hotel purtand numele din roman “Coroana de Aur”, iar in Borgo Pass Castelul lui Dracula, unde, in cavoul contelui, au loc “reprezentatii de gen”: lumanari care se sting de la sine, sicrie carora le sare capacul si iese diavolul…
A fondat Societatea Dracula din Transilvania si, in 2006, a dezvelit bustul lui Bram Stocker in fata castelului, in prezenta ambasadorului Irlandei, tara de origine a romancierului. In afara “titlurilor” nobiliare, Baron Casei Dracula detine o avere de suflet: un teanc de scrisori primite din toata lumea, o carte postala cu o mazgalitura dedicata, a lui Gahan Wilson, cel mai renumit caricaturist al Americii, un inel cu “efigia” lui Christopher Lee si articole de la Warner Bros. Records, BBC si The Dracula Society, London.
EXCLUSIVITATE VOLUNTARI ROMANI PENTRU AFRICA
Un reportaj emotionanat despre romanii, imigranti in Italia si in Spania, care au ales sa isi dedice cateva saptamani pe an in folosul copiilor orfani, bolnavi, murdari, pierduti in desertul Kalahari si in nordul Namibiei. In vara anului 2008 un grup de astfel de romani, stabiliti la Torino si la Milano, au luat drumul Africii, catre statiunea misionara Kongola, pentru a participa la misiunea Zambet in Africa. La inceput erau 45 de copii. Au sosit pe rand si alti voluntari (echipe de 3 pana la 11 persoane). Prin efortul romanilor din Spania si Italia, in aceasta vara a fost finalizata o cladire care ofera hrana si educatie pentru aproximativ 100 de orfani. Se lucreaza si la amenajarea unei gradini de zarzavaturi, urmand sa ia fiinta si o mica ferma de animale, o bucatarie si cateva sali de asistenta medicala.
INEDIT- JAPONIA IN PANICA IN NUMELE CAINELUI
Asasinarea anul trecut a fostului minstru administrativ al Sanatatii din Japonia a creat o isterie nationala, fiind initial pusa pe seama sectei Aum. Gasirea adevaratului vinovat – un modest cetatean care a razbunat prin crima uciderea cainelui sau de catre hingherii niponi, cu 34 de ani in urma, creaza o perspectiva pe cat de terifianta pe atat de controversata asupra dreptului la viata a oricarei fiinte, fie om sau animal. In Japonia sau pretutindeni. Un reportaj in care argumentele, logica si sentimentele dau intreaga masura a unei realitati ce nu mai poate fi camuflata.
In editia de ianuarie/februarie a revistei Flacara mai puteti citi:
-Un incitant interviu cu Bianca Brad despre implicare sociala si iubire de oameni
-Viata in negru – o scanare a tragediei de la Petrila, un diagnostic si… atat.
-Migratia inteligentei romanesti – de la umilinta la recunoastere mondial
-In campania “Vindecatori cu har” – Maria Radu si cauzele spirituale ale bolilor
-”Damian” – o lectie a supravietuirii prin muzica si dans
Si aceasta editie a revistei Flacara este insotita, ca de obicei, de un cadou din partea editurii; 0 carte din colectia Crime-Scene, “Cainele din Baskerville”, scrisa de celebrul Sir Arthur Conan Doyle.
"Draculya" mitic si magic predestinat etérne! Realitate si ficţiune in ţara de dincolo de pădure. partea a III a.
DRACULIA (limba latina) “OMNIPREZENT SI OMNISCINET PRINTRE NOI”
Una dintre acestea îl înfăţişează pe Dracula ospătându-se printre hoiturile celor traşi în ţeapă şi ucigând pe unul dintre comesenii care cu suporta duhoarea. Urmează apoi, executarea tuturor săracilor şi nevolnicilor din ţară. De-a dreptul ridicol este episodul în care Ţepeş întemniţat prinde şi trage în ţepe, mai mici, şoarecii din închisoare, sau torturează păsări. Atfel, nici chiar în închisoarea fiind, nu renunţă la activitatea sa preferată. Tot în această categorie includem alte câteva modalităţi de tortură atribuite lui Ţepeş: oameni îngropaţi goi până la buric şi utilizaţi drept ţinte. Frigerea, jumulirea, fierberea lor de vii pare iarăşi fabulaţie.
Căutând informaţii în biblioteca virtuală am descoperit materiale înfiorătoare care prezintă pe langă aceste atrocităţi şi alte fapte atribuite lui Dracula. Vom considera că faptele prezentate sunt în mod deliberat concepute pentru că în caz contrar în măsura în care ar denota o conduita patologică s-ar referii mai degrabă la persoana care le-a imaginat decât la cea căreia îi sunt atribuite.
Referitor la pedeapsa favorită a lui Vlad Ţepeş am găsit în literatura de specialitate un fapt inedit. Este vorba despre scrisoarea unui boier de vază, Neagul, adresată conducătorilor cetăţii Braşovului: “Aduceţi-vă aminte, cine a început să puie oameni în ţeapă. Tot pribegii şi voi care aţi ridicat pe Danul dintre voi”. Aşadar, se pare că primele trageri în ţeapă au avut loc în Ţara Bârsei şi nu în Ţara Românescă aşa cum se crede, şi că cei care le-au imaginat sunt boierii braşovenii.
Am dovedit în termeni necesari si suficienti ca Mitul Dracula al secolului al XV-lea este pentru memoria colectiva simbol al dreptăţii, exponent al luptei pentru libertate naţională, model de curaj şi inteligentă dar şi de patriotism.
A venit acum timpul să prezentăm ipostaza în care Mitul Dracula este mult mai cunoscut. Începând cu secolul al XX-lea din Anglia până în Germania şi Italia, din SUA până în Japonia, omul de pe stradă, omul cu pregătire intelectulă medie, recunoaşte în mitul dracula personajul reprezentativ al întregii mitologii europene şi nord-americane referitoare la vampirism.
Dar în mintea unei persoane care recunoaşte sub numele de Dracula ipostaza legendară a lui Vlad Ţepeş, se nasc indubitabil câteva întrebări: Cine este nebulosul personaj Dracula ivit în 1897? Cine este cel care l-a născocit? Cum de a devenit atât de cunoscut?
După cum ne spune chiar autorul său, Bram Stocker, embrionul vampirului Dracula s-a născut în jurul anului 1871, când a aflat de la un prieten al său, Arminius Vambery, profesor la Universitatea din Budapesta, despre existenţa unui voievod în secolul al XV-lea, cu numele Dracula destul de renumit, în special datorită luptelor sale cu turcii dar şi din pricina cruzimii, a inteligenţei, abilitatii şi vitejiei sale.
Noi trebuie să recunoaştem că singurele lucruri pe care cele două personaje le au în comun sunt numele şi locul în care îşi duc veacul: Dracula respectiv Transilvania.
Dar să vedeam cine este Dracula, personajul romanului omonim al lui Bram Stocker. Contele Dracula este un boier secui care locuieşte în castelul său din Pasul Bârgăului, şi care plănuieşte să cucerească Anglia, prin puterile sale magice de vampir. Începe prin achiziţionarea mai multor proprietăţi în Londra, Exeter şi Whitby. Jonathan Harker este trimis în Transilvania de biroul de avocatură Peter Hawkins la care lucra pentru legalizarea actelor necesare. Pregătirile contelui erau de fapt pe terminate, şi după ce a încercat să facă o prima victimă din Jonathan Harker, îl regăsim în plină acţiune la celălalt capăt al continentului. Prezenta lui se face simţită prin bizare cazuri de maladii. Vampirul se manifestă pretutindeni noaptea, făcând victime de-a valma, printre animalele din grădinile zoologice, în ospiciile de alienaţi mintal, printre femei. Muşcătura lui fatală, ale cărui urme se zăreau pe gâtul victimelor, pricinuiau acestora o epuizare progresiva. Sângele lor era treptat supt, noapte de noapte, de vampirul invizibil. Totul se termina printr-o moarte aparentă, care nu era de fapt decât începutul unei noi existenţe, cea de vampir. Un soi de comitet antidracula se va constitui din profesorul Van Helsing, Jonathan Harker, Mina Murray, devenită între timp Mina Harker, dr. John Seward, Arthur Holmwood, Lord Godalming şi un american Quincey P. Morris, ultimii doi foşti aspiranţi la mâna răposatei Lucy Westenra, victimă a vampirului. Membrii echipei vor începe o dramatică urmărire a contelui, care-i va duce, prin Varna, Galaţi şi de-a lungul Siretului, până la pasul Bârgăului, în preajma misteriosului castel. La apusul soarelui se va angaja cea din urmă bătălie cu o ceată de ţigani, aliaţii contelui, acesta fiind surprins şi ucis într-un moment în care noaptea nu îi redase încă puterile teribile. Americanul Quincey Morris va pierii în acestă supremă confruntare, dar Anglia va fi în schimb salvată.
Acesta este în linii marii şi subiectul romanului care s-a bucurat de un zguduitor succes chiar dacă cititorul proiecta atât personajele cât şi acţiunea şi teritoriul în care ea se desfaşura într-un plan fantastic.
Lovitura de graţie apare după aproximativ 70 de ani, când Raymond T. McNally şi Radu Florescu scot de sub tipar “În căutarea lui Dracula”. La sfârşitul lecturii romanului, cititorul nu poate să nu se întrebe dacă Transilvania nu este cumva şi ea o ţară imaginară. Însă răspunsul la această întrebare este pe cât de neaşteptat pe atât de dorit. “Da, Transilvania există şi nu doar ea, chiar Dracula însuşi a existat”, vine parcă să spună acestă carte.
Şi iată cum, după mai bine de 500 de ani Vlad Ţepeş renaşte în conştiinţa colectivă nu ca erou civilizator cât ca vampir. Dar totuşi, conştiinţa unui individ care aparţine poporului român îl reţine pe Dracula din perspectiva simbolurilor mitologice locale ca erou civilizator, alături de Traian, Decebal, Ştefan cel Mare, iar din prisma simbolismului cvasiuniversal, tocmai datorită caracterului coercitiv al majorităţii şi ca vampir.
Nici chiar un neofit în mitologie nu s-ar mulţumii cu o înţelegere superficială a temei vampirismului. Să privim aşadar, fiinţa vampirului în profunzimile ei. Despre vampiri ştim că hrana lor preferată este sângele, preferată dar în aceasi masură şi indispensabilă. Nemurirea lor este urmarea unei muşcaturi într-o zonă erogenă, gâtul, ori acest fapt ne conduce la ideea infăptuirii cosmogoniei. Semnificatiile profunde nu se opresc aici.
Sângele însă, are o semnificaţie, este un simbol aparte. Face parte din arhetipul elixirului vieţii veşnice alături de pulberea de jad alb extras din Muntele Mi, în mitologia chineză, sau de ambrozie, hrană preferată a zeilor care conţine germenii imortalităţii, în mai cunoscuta mitologie greacă. Sângele chiar, îl găsim în mitologia ebraică considerat sediul sufletului, sau la greci, care alături de Hippokrates au credinţa că sângele este identic cu sufletul. În mitologiile populaţiilor africane descoperim chiar un zeu al sângelui Ogivu.
Ea a ucis peste 650 de fete tinere care “nu gustaseră încă din plăcerile dragostei”, pentru a-şi potoli agonia în faţa morţii. Ucidea cinci sau mai multe fecioare pe săptămână şi se îmbăia în sângele lor pentru a rămâne “forever young”. Când a constatat că sângele ţărăncuţelor nu are nici un efect a apelat la cel albastru.
Iată deci, în vampirism o modalitate prin care omul îşi poate satisface aspiraţia către nemoarte. Dar în acelaşi timp el este o fiinţă morală şi nu poate tolera sau mai degrabă nu poate accepta faţiş aceasta metodă. În consecinţă, a proiectat asupra altei fiinţe dorinţa sa ţi a numit-o nemuritoare, ţi tot asupra aceleiaşi fiinţe interdicţia şi a numit-o demon. Şi a fost în acea zi vampirul.
În umbra acestei interpretări putem considera Mitul Dracula a fi o ipostaza travestită a aspiraţiei către nemurire a omului, ori acest fapt sugerează prin excelenţă o realitate mitică.
Cele spuse despre Mitul Dracula sunt valabile până la timpul prezent, deoarece în destinul mitului se pare că se pregăteşte o nouă revigorare. Este vorba de Dracula Park, cel mai spectaculos proiect turistic al începutului de mileniu care este pe cale sa devină realitate sub marca “Produs în România”.
