Posturi etichetate ‘executiv’

CNA saluta adoptarea Ordonantei de Urgenta de modificare a legii audiovizualului

Adaugat pe 26 Noi 2008 la 6:48pm

Proiectul a fost elaborat si initiat de CNA impreuna cu Ministerul Culturii si Cultelor, cu consultarea reprezentantilor principalelor posturi de televiziune, ai societatii civile si a fost supus dezbaterii publice, inca din luna februarie.

Prin aceasta Ordonanta de Urgenta, Romania implementeaza Directiva Serviciile Media Audiovizuale, adoptata de Uniunea Europeana in decembrie 2007. Actul normativ emis de guvern, in acord cu directiva UE, relaxeaza normele privind regimul publicitatii, fara a depasi limita celor 12 minute pe ora, existenta si in prezent. In acest fel, posturile vor putea sa produca sau sa achizitioneze programe de mai buna calitate si sa obtina resursele necesare pentru trecerea la televizunea digitala.

Ordonanta de Urgenta asigura un nivel adecvat de protectie a minorilor, precum si a demnitatii umane. De asemenea, actul normativ faciliteaza dreptul persoanelor cu handicap si varstnicilor de a beneficia de servicii audiovizuale accesibile acestora.

Totodata, Ordonanta de Urgenta stabileste cadrul legal pentru trecerea la televiziunea digitala, care trebuie finalizata, conform Deciziei Comisiei Europene, pana la 1 ianuarie 2012. Acest proces, aflat in faza avansata in multe tari europene, a necesitat adoptarea actului normativ in regim de urgenta.

VN:F
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F
Rating: 0 (from 0 votes)

Institutul pentru Politici Publice cere Guvernului măsuri urgente care să permită tuturor românilor să voteze

Adaugat pe 31 Oct 2008 la 12:24pm

Institutul pentru Politici Publice (IPP) consideră Guvernul României şi partidul de guvernământ responsabile pentru ne-asigurarea condiţiilor optime de participare la vot şi exprimare a opţiunii libere a cetăţenilor României, în alegerile parlamentare 2008.

 nstitutul critică public Guvernul pentru două aspecte cheie din procesul electoral ce va începe foarte curând:

 1.      Limitarea dreptului fundamental de vot pentru românii care, din motive obiective, nu se află în localitatea de domiciliu în data de 30 noiembrie a.c. (incluzând aici şi pe cetăţenii aflaţi în afara ţării care nu au menţiunea CRDS în paşaport  – turişti, studenţi etc.).

 Guvernul trebuie să îşi asume public incapacitatea de a organiza un sistem de vot prin corespondenţă pentru aceste categorii. Românii trebuie să ştie cine răspunde pentru faptul că li se interzice dreptul la vot, nefiind în localitatea de domiciliu în ziua votării. La ultimul scrutin general 705.739 de români au votat pe liste suplimentare. Din statistici rezultă că există peste 2 milioane de români care lucrează/studiază în afara ţării. Din cei 18 milioane de români cu drept de vot, cel puţin 10% vor fi privaţi de dreptul la vota de către Guvernul care organizează alegerile parlamentare 2008. Institutul pentru Politici Publice cere Guvernului să remedieze de urgenţă situaţia pentru alegerile parlamentare 2008, mai ales în contextul în care actualul sistem electoral va include redistribuirea voturilor (judeţean şi naţional) într-o a doua etapă.

2.      Ignorarea românilor care îşi anulează cu bună-ştiinţă votul în semn de protest faţă de calitatea candidaţilor 

 Introducerea, în buletinele de vot, a opţiunii Niciun candidat pentru românii care nu sunt mulţumiţi de oferta electorală va face lumină în problema numărului mare de voturi anulate şi a cauzelor acestui fenomen. Măsura propusă deja de câteva luni de IPP partidelor politice nu implică resurse financiare suplimentare şi reprezintă un gest de curaj politic, fiind un indicator al actualului suport electoral al partidelor.

La alegerile parlamentare din 2004 – aproape 600.000 de voturi la Camera Deputaţilor şi 556.128 la Senat (peste 5% din total voturi exprimate) au fost anulate. IPP consideră că voturile anulate ale multor români reprezentau de fapt nemulţumirea acestora faţă de partide/candidaţii propuşi. Institutul pentru Politici Publice cere Guvernului să ia măsuri urgente pentru soluţionarea acestor probleme înainte să afecteze rezultatele alegerilor pentru următorii 4 ani.

 Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Adrian Moraru, Director adjunct IPP şi Elena Iorga, Coordonator programe IPP la tel. 021 212 3126, mobil 0724237229 şi 0722166888 sau e-mail: adrian@ipp.ro si elena@ipp.ro

VN:F
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F
Rating: 0 (from 0 votes)