Posturi etichetate ‘istorie’
"Draculya" mitic si magic predestinat etérne! Realitate si ficţiune in ţara de dincolo de pădure. partea a III a.
DRACULIA (limba latina) “OMNIPREZENT SI OMNISCINET PRINTRE NOI”
Una dintre acestea îl înfăţişează pe Dracula ospătându-se printre hoiturile celor traşi în ţeapă şi ucigând pe unul dintre comesenii care cu suporta duhoarea. Urmează apoi, executarea tuturor săracilor şi nevolnicilor din ţară. De-a dreptul ridicol este episodul în care Ţepeş întemniţat prinde şi trage în ţepe, mai mici, şoarecii din închisoare, sau torturează păsări. Atfel, nici chiar în închisoarea fiind, nu renunţă la activitatea sa preferată. Tot în această categorie includem alte câteva modalităţi de tortură atribuite lui Ţepeş: oameni îngropaţi goi până la buric şi utilizaţi drept ţinte. Frigerea, jumulirea, fierberea lor de vii pare iarăşi fabulaţie.
Căutând informaţii în biblioteca virtuală am descoperit materiale înfiorătoare care prezintă pe langă aceste atrocităţi şi alte fapte atribuite lui Dracula. Vom considera că faptele prezentate sunt în mod deliberat concepute pentru că în caz contrar în măsura în care ar denota o conduita patologică s-ar referii mai degrabă la persoana care le-a imaginat decât la cea căreia îi sunt atribuite.
Referitor la pedeapsa favorită a lui Vlad Ţepeş am găsit în literatura de specialitate un fapt inedit. Este vorba despre scrisoarea unui boier de vază, Neagul, adresată conducătorilor cetăţii Braşovului: “Aduceţi-vă aminte, cine a început să puie oameni în ţeapă. Tot pribegii şi voi care aţi ridicat pe Danul dintre voi”. Aşadar, se pare că primele trageri în ţeapă au avut loc în Ţara Bârsei şi nu în Ţara Românescă aşa cum se crede, şi că cei care le-au imaginat sunt boierii braşovenii.
Am dovedit în termeni necesari si suficienti ca Mitul Dracula al secolului al XV-lea este pentru memoria colectiva simbol al dreptăţii, exponent al luptei pentru libertate naţională, model de curaj şi inteligentă dar şi de patriotism.
A venit acum timpul să prezentăm ipostaza în care Mitul Dracula este mult mai cunoscut. Începând cu secolul al XX-lea din Anglia până în Germania şi Italia, din SUA până în Japonia, omul de pe stradă, omul cu pregătire intelectulă medie, recunoaşte în mitul dracula personajul reprezentativ al întregii mitologii europene şi nord-americane referitoare la vampirism.
Dar în mintea unei persoane care recunoaşte sub numele de Dracula ipostaza legendară a lui Vlad Ţepeş, se nasc indubitabil câteva întrebări: Cine este nebulosul personaj Dracula ivit în 1897? Cine este cel care l-a născocit? Cum de a devenit atât de cunoscut?
După cum ne spune chiar autorul său, Bram Stocker, embrionul vampirului Dracula s-a născut în jurul anului 1871, când a aflat de la un prieten al său, Arminius Vambery, profesor la Universitatea din Budapesta, despre existenţa unui voievod în secolul al XV-lea, cu numele Dracula destul de renumit, în special datorită luptelor sale cu turcii dar şi din pricina cruzimii, a inteligenţei, abilitatii şi vitejiei sale.
Noi trebuie să recunoaştem că singurele lucruri pe care cele două personaje le au în comun sunt numele şi locul în care îşi duc veacul: Dracula respectiv Transilvania.
Dar să vedeam cine este Dracula, personajul romanului omonim al lui Bram Stocker. Contele Dracula este un boier secui care locuieşte în castelul său din Pasul Bârgăului, şi care plănuieşte să cucerească Anglia, prin puterile sale magice de vampir. Începe prin achiziţionarea mai multor proprietăţi în Londra, Exeter şi Whitby. Jonathan Harker este trimis în Transilvania de biroul de avocatură Peter Hawkins la care lucra pentru legalizarea actelor necesare. Pregătirile contelui erau de fapt pe terminate, şi după ce a încercat să facă o prima victimă din Jonathan Harker, îl regăsim în plină acţiune la celălalt capăt al continentului. Prezenta lui se face simţită prin bizare cazuri de maladii. Vampirul se manifestă pretutindeni noaptea, făcând victime de-a valma, printre animalele din grădinile zoologice, în ospiciile de alienaţi mintal, printre femei. Muşcătura lui fatală, ale cărui urme se zăreau pe gâtul victimelor, pricinuiau acestora o epuizare progresiva. Sângele lor era treptat supt, noapte de noapte, de vampirul invizibil. Totul se termina printr-o moarte aparentă, care nu era de fapt decât începutul unei noi existenţe, cea de vampir. Un soi de comitet antidracula se va constitui din profesorul Van Helsing, Jonathan Harker, Mina Murray, devenită între timp Mina Harker, dr. John Seward, Arthur Holmwood, Lord Godalming şi un american Quincey P. Morris, ultimii doi foşti aspiranţi la mâna răposatei Lucy Westenra, victimă a vampirului. Membrii echipei vor începe o dramatică urmărire a contelui, care-i va duce, prin Varna, Galaţi şi de-a lungul Siretului, până la pasul Bârgăului, în preajma misteriosului castel. La apusul soarelui se va angaja cea din urmă bătălie cu o ceată de ţigani, aliaţii contelui, acesta fiind surprins şi ucis într-un moment în care noaptea nu îi redase încă puterile teribile. Americanul Quincey Morris va pierii în acestă supremă confruntare, dar Anglia va fi în schimb salvată.
Acesta este în linii marii şi subiectul romanului care s-a bucurat de un zguduitor succes chiar dacă cititorul proiecta atât personajele cât şi acţiunea şi teritoriul în care ea se desfaşura într-un plan fantastic.
Lovitura de graţie apare după aproximativ 70 de ani, când Raymond T. McNally şi Radu Florescu scot de sub tipar “În căutarea lui Dracula”. La sfârşitul lecturii romanului, cititorul nu poate să nu se întrebe dacă Transilvania nu este cumva şi ea o ţară imaginară. Însă răspunsul la această întrebare este pe cât de neaşteptat pe atât de dorit. “Da, Transilvania există şi nu doar ea, chiar Dracula însuşi a existat”, vine parcă să spună acestă carte.
Şi iată cum, după mai bine de 500 de ani Vlad Ţepeş renaşte în conştiinţa colectivă nu ca erou civilizator cât ca vampir. Dar totuşi, conştiinţa unui individ care aparţine poporului român îl reţine pe Dracula din perspectiva simbolurilor mitologice locale ca erou civilizator, alături de Traian, Decebal, Ştefan cel Mare, iar din prisma simbolismului cvasiuniversal, tocmai datorită caracterului coercitiv al majorităţii şi ca vampir.
Nici chiar un neofit în mitologie nu s-ar mulţumii cu o înţelegere superficială a temei vampirismului. Să privim aşadar, fiinţa vampirului în profunzimile ei. Despre vampiri ştim că hrana lor preferată este sângele, preferată dar în aceasi masură şi indispensabilă. Nemurirea lor este urmarea unei muşcaturi într-o zonă erogenă, gâtul, ori acest fapt ne conduce la ideea infăptuirii cosmogoniei. Semnificatiile profunde nu se opresc aici.
Sângele însă, are o semnificaţie, este un simbol aparte. Face parte din arhetipul elixirului vieţii veşnice alături de pulberea de jad alb extras din Muntele Mi, în mitologia chineză, sau de ambrozie, hrană preferată a zeilor care conţine germenii imortalităţii, în mai cunoscuta mitologie greacă. Sângele chiar, îl găsim în mitologia ebraică considerat sediul sufletului, sau la greci, care alături de Hippokrates au credinţa că sângele este identic cu sufletul. În mitologiile populaţiilor africane descoperim chiar un zeu al sângelui Ogivu.
Ea a ucis peste 650 de fete tinere care “nu gustaseră încă din plăcerile dragostei”, pentru a-şi potoli agonia în faţa morţii. Ucidea cinci sau mai multe fecioare pe săptămână şi se îmbăia în sângele lor pentru a rămâne “forever young”. Când a constatat că sângele ţărăncuţelor nu are nici un efect a apelat la cel albastru.
Iată deci, în vampirism o modalitate prin care omul îşi poate satisface aspiraţia către nemoarte. Dar în acelaşi timp el este o fiinţă morală şi nu poate tolera sau mai degrabă nu poate accepta faţiş aceasta metodă. În consecinţă, a proiectat asupra altei fiinţe dorinţa sa ţi a numit-o nemuritoare, ţi tot asupra aceleiaşi fiinţe interdicţia şi a numit-o demon. Şi a fost în acea zi vampirul.
În umbra acestei interpretări putem considera Mitul Dracula a fi o ipostaza travestită a aspiraţiei către nemurire a omului, ori acest fapt sugerează prin excelenţă o realitate mitică.
Cele spuse despre Mitul Dracula sunt valabile până la timpul prezent, deoarece în destinul mitului se pare că se pregăteşte o nouă revigorare. Este vorba de Dracula Park, cel mai spectaculos proiect turistic al începutului de mileniu care este pe cale sa devină realitate sub marca “Produs în România”.
ATENA divinitate si rafinament
Atena este oraşul cu cea mai glorioasă istorie din lume, un oraş adorat de zei şi oameni, un oraş magic. Încântătoarea capitală a Greciei, a fost întotdeauna un “loc natal” pentru civilizaţie. Este oraşul, în care s-a născut democraţia şi cei mai mulţi înţelepţi din vremurile antice. Cea mai importantă civilizaţie a vremurilor antice, a pătruns în Atena şi s-a reactualizat, prin unele din cele mai formidabile edificii. Cine nu a auzit de Acropola din Atena? Fotografiile şi istoria celui mai arheologic monument din Europa, a făcut ca, în urma unui tur al lumii, mii de oameni să rămână cu sentimente de admiraţie pentru acest oraş. Acropola este nomializată ca fiind una din cele 7 minuni ale lumii moderne. Stânca Sacră a Atenei datează dinainte de sec. V I.Hr, faimoasa epocă de aur a lui Periklis. Atena a cunoscut perioade de inflorire (ascendenţă), dar şi de regres, însă cu toate acestea, ea continuă să strălucească sub cerul Atticii, privind către viitor. Aceasta, în continuare sclipeşte, la fel ca marmura Parthenonului şi ca marmura de un alb pur, de Pentelic. Atena este situată în peninsula Attica, fiind înconjurată nordic si estic de munţii Ymmytos, Pendeli şi Parnitha, iar sudic şi vestic, de către golful Saronic. Soarele stăluceşte deasupra Atenei pe tot parcursul anului. Clima este una dintre cele mai bune din Europa, cu ierni blânde şi veri călduroase, ideală pt turism. La doar câţiva km de portul Piraeus, se află portul central commercial al capitalei şi ţărmurile Atticii de Sud. Încă din Neolitic, Atena este constant locuită. În secolul V a avut loc înflorirea fundamentală, atunci când valorile morale şi civilizaţia au depăşit limitele oraşului, Atena devenind “ţara mamă” a civilizaţiei occidentale. În secolele care au urmat, mulţi cuceritori au încercat să ocupe Atena. În anul 1834, Atena a fost aleasă ca şi capitală a Statului Grec, proaspăt fondat. Oraşul, care, în prezent, găzduieşte mai mult de 4,5 milioane de oameni, a fost construit în jurul pereţilor Acropolei. Astăzi, constituie centrul politic, social, cultural, financiar şi commercial al Greciei. Atena este un oraş cu diferite aspecte. O plimbare, in jurul faimosului triunghi istoric (Plaka, Thission, Psyri), face ca împrejurimile să dezvăluie coexistenţa unor diferite ere. Case mari, unele bine întreţinute, altele învechite de timp, magazine de lux, restaurante atractive şi hanuri tradiţionale, toate îşi au locul în acest oraş. Inima Atenei bate în piaţa Syntagma, unde se află şi Parlamentul. Monastiraki, Kolonaki şi Colina Lycabettus, atrag mii de vizitatori, de-a lungul unui an. La câţiva km de Faliro, Glyfada, Voula şi Vouliagmeni, te poţi bucura de briza mării, sau, te poţi îndrepta către nord, bucurându-te de aerul proaspăt al “comorilor de primă clasă” Marousi, Melissia, Vrilissia şi, desigur Kifisia. Atena şi Attica, în general, posed cele mai importante monumente arheologice (Acropolia, Odeionul, Piaţa Romană, Stadionul Panathinaiko, Templul lui Poseidon, etc). În capitală, vei putea admira multe clădiri neoclasice, ornamente veritabile ale oraşului (Parlamentul, Academia şi Univeristatea Atenei, etc). Nu uita să vizitezi muzeul, care găzduieşte comoara unică a moştenirii noastre culturale (Muzeul Arheologic, Muzeul militar, Muzeul bizantin). Atena a atras întotdeauna atenţia oamenilor. Reîntoarcerea Jocurilor Olimpice la locul lor natal a fost un mare succes. Capitala este mai faimoasă decât oricare alta din Europa, din punct de vedere al vieţii de noapte. Cum se lasă seara, Atena se schimbă total, bouzoukienii fiind liderii în distracţia ateniană. Un alt tip de distracţie oferă şi numeroasele teatre din jurul Atenei. Atena este un oras divin. Lasa-te incântat…
