Daca e luna martie atunci e luna carnavalului si cum nu putea sa lipseasca din peisajul televiziunilor un astfel de eveniment, Antena 1, a pregatit o editie speciala de 1 martie avand-o protagonista pe Mihaela Radulescu.
Emisiunea de divertisment „Mărţişoare sub acoperire” are ca temă centrală carnavalul.
Toată lumea este invitată să poarte mască.
„De sumarul acestei emisiuni s-a ocupat Corina Voicu, producătoare cu care colaborez de zece ani. Deocamdată nu doresc să mă implic în emisiuni noi şi voi veni în ţară doar pentru ediţii speciale. Probabil că următoarea emisiune la care voi colabora va fi de Paşte. Asta pentru că trebuie să mă ocup de fiul meu, care este în clasa I. Eu sunt o mamă cu normă întreagă şi nu agreez ideea de bonă”, a spus Mihaela Rădulescu.
Invitaţii emisiunii sunt: Corina Chiriac, Teatrul Masca cu „Una historia del tango”, Rodica Popescu Bitănescu, Eugen Cristea sau Tania Popa
Raduleasca se intoarce din nou in televiziune si la acelasi post de unde a plecat.
In fiecare Joi de la ora 20.30, diva îşi dă din nou întâlnire cu telespectatorii Antenei 1, pentru o emisiune- eveniment, intitulată “Viaţa în mov”. “Ai scăpat de orice of, trăieşte viaţa în mov”, e motto-ul show-ului, informeaza Libertatea.ro
Printre invitaţi se numără: baletul Teatrului Majestic din Ploieşti, Proconsul, Connect-R, Anda Adam, Ion Haiduc, Marius Bodochi, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Marius Rizea, Nuami Dinescu, Daniela Crudu, Flamingo Boys etc. Producţia va putea fi urmărită şi în reluare, vineri, începând cu ora 14.15 la Antena 1.
Cum Mihaela Radulescu are magazin haine in Moldova, iubitul ei Dani Otil si-a facut casa de productie tv, infintata la sfarsitul anului trecut . Casa de productie ii poarta numele : Dani Otil SRL
Principalul obiect de activitate al firmei lui Otil il reprezinta, potrivit Mediafax, productia cinematografica, video si de programe de televiziune.
Firma Dani Otil S.R.L. a fost infiintata pe 11 decembrie 2009 si are sediul social in satul Ulmeni, comuna Ulmeni (judetul Buzau), potrivit unui extras din Registrul Comertului publicat in Monitorul Oficial.
“Fac productie media de ceva timp. Am o echipa cu care filmez curse enduro si offroad”, a declarat Dani Otil pentru agentia de stiri citata, adaugand ca unul dintre cele mai recente filme realizate de echipa sa, “Romanian Extreme Adventure 2009″, a fost difuzat la Antena 1.
Emisiunea “Crăciun în familie” va fi difuzată vineri, pe 25 decembrie, de la orele 14.00 la 16.00 şi de la 17.00 la 19.00, informeaza Mediafax.
“Crăciun în familie” o aduce pe Mihaela Rădulescu în mijlocul a patru găşti de artişti, conduse fiecare de câte un Moş. Pentru titlul de “cel mai tare Moş Crăciun” se vor lupta Mateo, liderul generaţiei cool, Marius Ciprian Pop, conducătorul folcloriştilor, Sorinel Puştiu’, petrecăreţul şef, şi Raoul, Moşul responsabil de muzica pop.
În emisiune vor fi invitaţi, printre alţii: Andra, Ovidiu Komornik, Nico, Andreea Bănică, Mirabela Dauer, Mădălina Manole, Carmen Trandafir, Gina Lincan, Marcel Pavel, Anda Adam, Irina Loghin, Vlad Miriţă, Maria Buză, Ion Haiduc.
Acestora li se vor alătură trupa Iris, dar şi Dida Drăgan, care va interpreta două melodii în duet cu Bodo.
În emisiune va fi prezentată şi o paradă de modă, semnată de Ingrid Vlasov.
Mihaela Rădulescu revine la Antena 1, după ce pe 29 noiembrie şi 1 decembrie, a prezentat, după o absenţă de circa şase luni de pe micile ecrane, două ediţii ale concursului de frumuseţe “Miss ROmândria”.
Mihaela Rădulescu are o experienţă de peste zece ani în televiziune. Ea s-a retras din televiziune la sfârşitul lunii mai, renunţând la emisiunea “Duminica în familie”, pe care o prezenta la Antena 1. Motivul invocat de Mihaela Rădulescu a fost fiul său, Ayan. Ulterior, Mihaela Rădulescu s-a mutat, împreună cu fiul său, la Monaco.
Viaţa Mihaelei Rădulescu a fost în atenţia presei în mai multe rânduri în acest an, după divorţul său de omul de afaceri Elan Schwartzenberg.
Vedeta Tv a scapat de dosarul penal in care era acuzata de furt si distrugere ea fiind gasita nevinovata.
In luna martie, fotoreporterii ziarului Libertatea au declarat ca aceasta le-ar fi luat mai multe bunuri dintr-o masina si ca ar fi rupt legitimatia de serviciu a soferului, pe motiv ca acestia ar fi hartuit-o, scrie Cancan.
Raduleasca a fost audiata cu privire la altercatia izbucnita in primavara, in parcarea hotelului Rin cand, un fotoreporter de la Libertatea a urmarit-o cu masina, i-a sarit in fata, i-a lipit aparatul foto de parbrizul masinii si i-a facut poze cu blitul.
Diva a chemat politia iar pana la sosirea acesteia le-a retinut jurnalistilor cheia de la masina si geanta in care se afla un echipament foto.
Politistii Sectiei 26 s-au autosesizat si au demarat o ancheta. Apoi, acestia au trimis dosarul la Parchet cu propunere de neincepere a urmaririi penale, solutie confirmata si de procurori, pe motiv ca nu au existat probe clare care sa sustina acuzatiile formulate pe numele Mihaelei Radulescu.
“Pentru mine, nu e o victorie, caci nu aveam nevoie sa demonstrez ca sunt un om corect, ci e o concluzie fireasca in urma unor acuzatii aberante”, a declarat Mihaela Radulescu pentru sursa citata, chiar daca in luna martie aceasta recunostea ca “le-am retinut cheia de la masina si geanta cu echipament foto pana la venirea politiei, tocmai sa nu fuga asa cum au incercat.”
Acum ca Mihaela Radulescu a revenit in Romania, Dani Otil a avut posibilitatea sa-si stranga iubita in brate din nou, dupa ce timp de trei luni cheltuise sume exorbitante pe facturi telefonice, pentru a pastra legatura cu diva, plecata la Monaco alaturi de fiul ei.
Cornia Danila a va fi moderatoarea unei emisiunii de genul “Duminica in familie” prezentata pana anul aceasta de Mihaela Radulescu la Antena 1.
Dupa retragerea Mihaelei Radulescu, toata lumea s-a intrebat daca si in ce conditii va reveni diva in tara… sau cine ii va lua locul la carma emisiunii “Duminica in familie”.
Zilele acestea, Mihaela Radulescu se afla in Romania, dar doar pentru a promova lantul de magazine “Picioru’ Gras”.
Intre timp, au inceput sa apara zvonuri ca, in urma numeroaselor casting-uri organizate de Antena 1, Corina Danila a fost aleasa sa prezinte o emisiune asemanatoare “Duminicii in familie”, ce ar urma sa fie difuzata tot dupa-amiaza.
Corina Danila s-a facut cunoscuta in postura de prezentatoare si cantareata, desfasurand de-a lungul anilor proiecte la Acasa TV si Euforia. A fost vedeta primei telenovele romanesti, “Numai iubirea”.
In ultimul an si jumatate a stat departe de “sticla”, dedicandu-se familiei.
Sursa: www.agentiadepresamondena.ro
Mihaela Radulescu are drept de admin pe blogul lui Dani Otil si s-a folosit de acest privilegiu pentru a trimite un mesaj de departe.
Romantica asa cum ne-a obisnuit in ultimele luni, diva ii provoaca pe cititori sa raspunda la 50 de intrebari despre viata lor sentimentala si cele mai frumoase momente pe care le-au trait.
“Intrebarile despre noi nu sunt niciodata de ajuns. Raspunsurile cateodata, insa, sunt suficiente ca sa ne duca mai departe, acolo unde am vrea de fapt sa ajungem, daca ne-am preocupa mai mult de noi insine, decat de altii… Astept NISTE RASPUNSURI…”, si-a incheiat Mihaela incursiunea pe blog, reconfirmand printre randuri ca povestea de dragoste dintre ea si Dani nu s-a sfarsit nicidecum.
Blogul DaniOtil.ro a luat nastere ca un proiect comun al celor doi indragostiti, un loc de “autoaparare media” si singura sursa autentica de informatii despre ei. Citeste mai departe
Mirela Zeţa, Andreea Grămoşteanu şi Angel Popescu sunt cei trei mondeni ce vor reveni din 6 octombrie la Prima Tv. Intr-o varianta nou “Mondenii Show” merge mai departe fără Mihai Bendeac care a semnat in aceasta vara cu postul concurent Antena 1.
Show-ul va fi structurat în minisitcom-uri şi sketch-uri de actualitate cu personaje mondene consacrate şi caractere noi.
“Blondele”, “Ştirile mondene” sau “Parodie după filme” vor fi prezente şi în noul sezon, dar vor exista şi multe alte rubrici noi şi incitante cum ar fi, “Verze de Bruxelles”, “Academia de manele”, “Timpuri noi” sau “Neveste disperate”.
Dar nu vor lipsi personajele ce i-au consacrat pe cei de la Mondenii, mai exact : Andreea Esca, Naomi, Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Solcanu, Oana Zavoranu, Mihaela Radulescu, Andreea Marin, Loredana Groza, Ramona Badescu si altii.
Mihai Bendeac va avea o emisune la Antena 1 impreuna cu Monica Anghel
Monica Anghel nu a plecat cu cei de la Divertis la Pro TV si a ales sa ramana la Antena 1, unde va produce un show cu Mihai Bendeac.
Mihai Bendeac este foarte multumit de viitoarea colaborare.
“Monica Anghel este unul dintre oamenii cu care mi-am dorit foarte mult sa lucrez. M-a socat ca nu a trebuit sa duc munca de lamurire cu ea. Increderea ei ma obliga foarte tare si ii multumesc pentru asta. Monica Anghel va face in emisiune numai acele lucruri care ii plac foarte tare. Ea poate sa faca orice, muzica, actorie… Daca vrea sa danseze, poate sa danseze. Poate sa faca absolut orice ii va placea”, a spus Mihai Bendeac, fostul component al grupului Mondenii.
Mihaela Radulescu a dat o veste soc fanilor ei. Aceasta a anuntat in cadrul emisiunii pe care o prezinta ca se retrage definitiv din televiziune.
Vedeta a anuntat, in timpul emisiunii “Duminica in familie”, ca aceasta este “ultima luna” din cariera sa in televiziune si ca intentioneaza sa se retraga definitiv din lumina reflectoarelor.
Adresandu-se publicului din sala, Mihaela Radulescu a explicat ca actiunea sa nu este o toana, ci o decizie pe care a luat-o dupa mult timp de gandire. Urmand modelul lui Teo Trandafir, Mihaela Radulescu a anuntat ca va mai face inca doua editii ale emisiunii sale, si apoi va disparea din peisajul mediatic.
In ultimul timp, iubita lui Dani Otil nu a mai aparut in nicio publicatie, ca o forma de protest fata de colegii din presa.
Sursa: Ziare.com