Paula Seling a acceptat să intre în „Camera Secretelor” şi să răspundă întrebărilor despre reuşita ei de la Eurovision, colaborarea cu Ovi, dar şi despre viaţa ei personală, în „Deşteptarea”, matinalul realizat de Monica Anghel şi Bogdan Miu la Europa FM.
Paula i-a mărturisit lui Bogdan că întreg scandalul despre posibilul plagiat o întristează. „În loc să ne pregătim pentru momentul de la Oslo, trebuie să venim cu acte doveditoare şi să justificăm nişte lucruri pe care unii le-au stârnit acum. Cu siguranţă nu este vorba de niciun plagiat, această piesă pop are o înlănţuire armonică întâlnită în majoritatea pieselor de acest gen. Cei cărora li se pare că seamănă cu altceva se folosesc doar de percepţia personală. E ca şi cum aş spune că cerul e ca rochia mea albastră de când aveam 3 ani”, a explicat artista.
Paula Seling a povestit la Europa FM şi cum s-a creat colaborarea ei cu Ovi. „Eu şi Ovi ne-am cunoscut pe scenă, la Cerbul de Aur. Eram în juriu şi i-am remarcat talentul, pentru mine el ar fi trebuit să câştige trofeul în 2009. Am început să vorbim, el mi-a spus că admiră piesele mele şi modul în care cânt şi chiar atunci, acolo am plănuit să facem o piesă. Pentru că se apropia termenul, am decis să o depunem la selecţia naţională pentru Eurovision”.
Postul public de televiziune din Norvegia, NRK, a facut calculele si a ajuns la concluzia ca bugetul pentru concursul Eurovision 2010 se ridica la 24 de milioane de euro, cu 7 milioane mai mult decat se estimase initial, scrie Bestmusic.ro
Pentru o apreciere mai exacta, Rusia a cheltuit aproximativ 27 milioane de euro pentru editia din acest an a consursului Eurovision. Directorul NRK, Annika Biornstad, a tinut sa precizeze ca suma mentionata este una preliminara, ea urmand a fi modificata pe parcurs.
O parte din bani vor fi obtinuti din vanzarea biletelor si de la EBU (European Broadcasting Union) – aproximativ 3,5 milioane euro. Restul… pana la 9 milioane ar putea fi primiti de la autoritati.
In alta ordine de idei, inca o tara renunta sa participe la Eurovision 2010. Dupa Cehia, si Austria a anuntat oficial ca nu se va inscrie in cursa pentru trofeul Eurovision, in principal din cauza banilor.
Costurile s-ar ridica la 400.000 de euro, bani care nu merita investiti intr-un concurs `ruinat de regulamente`, considera directorul postului ORF, Wolfgang Lorenz.
Austria nu a mai participat la Eurovision din 2007, cand reprezentantul tarii, Eric Papilaya, a terminat penultimul in clasament. Cu toate acestea, in 1966, Udo Jurgens a adus trofeul Eurovision in Austria, datorita piesei `Merci Cherie`.
Înainte de a părăsi Moscova, cântăreţul le-a dat „întâlnire“ admiratorilor săi, însă nu se aştepta ca lucrurile să scape de sub contol. „O, Doamne, ce-am făcut!”, a exclamat Rybak, la vederea miilor de fani, notează publicaţia „Norway Post“.
Tânărul de 23 de ani a fost flancat de trei bodyguarzi şi a reuşit cu greu să se strecoare printre fanii care ţipau şi aplaudau.
„E incredibil. Credeam că vor veni 20-30 de oameni“, a declarat cântăreţul. După victoria categorică de la Eurovision – cântăreţul a primit 387 de puncte, un nou record al concursului – Alexander a fost supranumit de presa norvegiană „Alexandru cel Mare“.
Succesul artistului a fost salutat şi de premierul norvegian Jens Stoltenberg. „Este o mare victorie pentru Norvegia. Sunt impresionat. Este fantastic“, a declarat premierul norvegian.
Marele câştigător nu se îmbată însă cu acest succes şi se pregăteşte să-şi lanseze albumul de debut. Lansarea discului „Fairytales“ va avea loc peste două săptămâni, la data de 2 iunie.Cu doar trei zile înainte de marea finală, Alexander (Aleksandr Igorevici Rîbak) şi-a serbat ziua de naştere. Reprezentantul Norvegiei s-a născut la Minsk, în Republica Sovietică Socialistă Belarusă, la 13 mai 1986. La patru ani, familia lui s-a mutat în Norvegia.
Alexander este pasionat de muzică din copilărie, iar la vârsta de cinci ani cânta deja la mai multe instrumente. Pasiunea pentru muzică i-a fost inspirată de părinţi, la rândul lor muzicieni: mama sa, Natalia Valentinovna Rybak, este pianistă, iar tatăl, Igor Alexandrovici Rybak, este un cunoscut violonist.
Câştigătorul Eurovision este, totodată, compozitor, actor de teatru şi film şi a câştigat câteva premii în Norvegia.
„Întotdeauna mi-a plăcut să-i fac pe oameni să se simtă bine.
Cred că asta este vocaţia mea“, declara Alexander Rybak. Piesa „Fairytale“ („Basm“) este scrisă chiar de el şi a câştigat detaşat selecţia naţională norvegiană, fiind melodia preferată a publicului, dar şi a juriului de specialitate. Rybak spune că s-a inspirat din folclorul norvegian, dar, totodată, dintr-o poveste de dragoste pe care a trăit-o acum câţiva ani.