Cele doua vedete OTV sunt puse in “stand by” de la Dan Diaconescu, pentru a relua filmarile show-ului 100% Adevarat. Cei doi nu au primit nici un semn nici de la casa de productie a show-ului, Mamitzu Production.
Cu toate că în decembrie 2009 s-a anunţat continuarea show-ului, nici măcar Pepe şi Ramona Bădescu nu ştiu ce îi aşteaptă, iar de pe site-ul oficial al emisiunii a dispărut anunţul despre reluarea show-ului în ianuarie a.c, informeaza Ziarul Ring.
„Sunt liber de contract. Am avut contract până la sfârşitul anului trecut. Am mai vorbit la telefon cu producătorii, dar n-am avut timp să mă întâlnesc cu echipa să stabilim ce vom face mai departe. Nici Dan Diaconescu nu e în ţară, vom vedea când se va întoarce”, a declarat pentru „ring” soţul Oanei Zăvoranu.
În aceeaşi situaţie se află şi colega lui. Stabilită în Italia, ea a recunoscut că nu are rost să vină în ţară pentru o simplă discuţie.
„Sunt în Italia, la Roma. Sunt ocupată, am multe treburi de rezolvat la primărie. Nu ştiu nimic, nu mi s-a mai transmis nimic. Nu mă pot deplasa în România pentru orice întâlnire, se duce agentul meu. Nu ştiu nimic concret despre emisiune”, ne-a spus Ramona Bădescu, consilieră a primarului Romei.
Patronul postului OTV, Dan Diaconescu a spus asta seara ca emisiunea “100% Adevarat” va reveni de luna viitoare. Momentan show-ul prezentat de Ramona Badescu si Pepe este in vacanta, a adaugat Diaconescu.
In cadrul emisiunii “Dan Diaconescu Direct” din aceasta seara, au ajuns la sediul din Bd-ul Preciziei toti castigatori de la “100% Adevarat” pentru a demonstra “poporului” ca premiile sunt reale si indeplinesc toate conditiile legale.
Show-ul de la OTV s-a confruntat anul trecut cu o serie de probleme legate de premiile acordate in cadrul concursului cu sms-uri, de atunci Dan Diaconescu incearca sa clarifice situatia si sa capete increderea telespecatoriilor.
Arhiva:
Chiar daca in presa s-a scris despre teapa de la OTV, emisiunea 100% Adevarat prezentata de Pepe si Ramona Badescu continua si maine seara ! Vom vedea ce miniciunele vor mai scoate reprezentantii emisiunii pentru a acoperii prejudiciile!
Sa ne aducem aminte…
Potrivit reprezentantilor dezvoltatorului imobiliar Domus Stil, firma care se ocupa de productia emisiunii de la OTV si de premiile saptamanale nu a achitat valoarea apartamentelor acordate ca premii la emisiune (circa 2 milioane de euro).
Ionut Negoita a declarat in cursul zilei de joi ca emisiunea “100% adevarat” este de fapt “100% teapa” deoarece “apartamentele care au fost achizitionate de la noi nu au fost achitate”.
Potrivit intelegerii dintre cele doua parti, dezvoltatorul trebuia sa livreze 80 de apartamente. Dupa 33, lucrurile s-au oprit si doar 16 dintre ele au fost achitate.
Potrivit Observatorului Antenei 1, daca in termen de o saptamana firma care se ocupa de productia emisiunii de la OTV nu va achita toate apartamentele, dezvoltatorul Domus Stil va reintra in posesia acestora, ceea ce inseamna evacuarea locatarilor.
Show-ul difuzat la OTV avandu-i protagonisti pe Ramona Badescu si Pepe a fost cea mai cautata emisiune de pe internet conform numarului de acceasri!
Radar de Media a selectat cele mai citite articole legate de show-ul concurs “100% Adevarat”
Ramona Badescu si Pepe vor prezenta un nou show de divertisment la OTV. Emisiunea se va numi “100% adevarat” si a fost introdusa in grila intr-o incercare de rebranduire a postului lui Dan Diaconescu.
“Da, informatia este adevarata, insa deocamdata sunt in tratative cu cei de la OTV, inca nu am semnat contractul”, a spus Ramona Badescu. Pe de alta parte, directorul executiv al postului de televiziune, Diana Voiculescu, a declarat ca va fi un show de divertisment, care va debuta pe 12 iulie si se va difuza in fiecare duminica, intre orele 20.00-24.00. citeste mai departe…
100% ADEVĂRAT este un show televizat care se va desfăşura în fiecare duminică in direct la OTV, între orele 20.00 şi 24.00 şi îi va avea ca invitaţi pe unii dintre cei mai iubiţi români: artişti, sportivi, actori, oameni de cultură, politicieni, oameni de ştiinţă, într-un cuvânt oameni care au marcat evoluţia societăţii noastre în ultimele decenii.
Prin conţinutul editorial, valoarea artiştilor şi calitatea invitaţilor, producătorii emisiunii 100% ADEVĂRAT îşi propun să redea românilor noţiunea de divertisment autentic, grav discreditată prin producţiile subculturale abundând de kitch, insolenţă şi promiscuitate care au invadat, în ultimii ani, canalele TV. În plus, se vor promova valorile naţionale autentice – eludate sau ,,uitate” constant în ultimii 20 de ani de către mass media română – care să-i determine pe telespectatori să înţeleagă faptul că nu este o ruşine să fii român. citeste mai departe…
“Cel mai mare show de televiziune din Romania” dupa spusele lui Dan Diaconescu a debutat aseara in exclusivitate la OTV. Cu un studio grandios si invitati pe masura printre care, Felicia Filip, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel precum si invitatul special, Bonnie Tyler, show-ul 100% adevarat transimis de OTV , a fost lider de audienta pe all urban , iar ninutul de aur a inregistrat 7 puncte rating (23.15-24.00), conform producatorului emisiunii.
Pepe şi Ramona Bădescu protagonistii show-ului au împărţit premiile, fiind vorba de 3 apartamente in Bucuresti si 3 autoturisme Mercedes clasa C, prin tragere la sorţi computerizată, românii de aici şi din Spania care se abonaseră la revista „100% adevărat”, trimiţând un SMS sau apelând numerele afişate pe ecran (3,75 euro pe sms). citeste mai departe…
adevarat,100 % adevarat, 100% adevarat,100 % adevarat, 100% adevarat,100 % adevarat, 100% adevarat,100 % adevarat, 100% adevarat……..dupa o ora si ceva de vizionat emisunea 100%…. alte cuvinte nu mai aveam in cap. Interesanta emisiunea , decor ok, studio mare, invitati pe masura, prezentatori de mana a doua ! Cel putin asa pare “seniorita” Badescu care gafaia din 2 in 2 secunde si mai dadea si din cap ca o rata. Ramonica cu limba romana stai cam prost …probabil a uitat-o, dar in schimb Pepe e mai ok, canta fantastic . citeste mai departe…
Parcă suntem acum 10 ani cănd în fiecare duminică la televizor aveam numai emisiuni cu jocuri şi concursuri unde se câstigau bani frumoşi , Romica si Cornel prezentau pe atunci din cate imi aduc aminte la Antena 1, emisiunea cu taloane castigatoare si necastigatoare ! Acum s-a schimbat puţin jocul….mega show-ul cu premii şi vedete s-a mutat la OTV in 2009 !
Ca o resuscitare a postului, Dan Diaconescu a băgat in grila OTV-ului ce mai scumpa emisiune de pe piaţa media din Romania . “100% Adevarat” emisiunea de 4-5 ore in direct prezentată de Ramona Badescu şi Pepe inebuneste pe tot romanul care trimite sms să caştige merţan sau apartament. citeste mai departe…
Zana Suprizelor a refuzat cu vehemenţă oferta OTV de a prezenta impreuna cu Pepe show-ul 100% adevarat ! Andreea Marin se pare ca e ocupata mai mult cu imaginea publica si nu are timp de a prezenta emisiuni.
Dupa perioada de glorie de la TVR 1, Andreea Marin Banica, a disparut o vreme indelungata de pe micul ecran.
Desi se pregatea sa revina si sa colaboreze cu Valeriu Lazarov, moartea acestuia a schimbat planurile vedetei. citeste mai departe…
Revista VIP si-a desemnat castigatorii lunii august pentru cele 12 categori puse la bataie. Surpriza a venit atunci cand emisiunea 100% Adevarat a castigat premiul pentru show de televiziune. Moderatorul emisiunii, Pepe a venit sa ridice premiul.
Premiul pentru teatru a fost adjudecat de Stefan Banica Jr. Filmul lunii a fost castigat de pelicula Francesca unde joaca actrita Monica Barladeanu. Cotidianul “Adevarul” a primit premiu pentru presa scrisa, iar trupa El Negro s-a remarcat in domeniul muzici. citeste mai departe…
Se pare ca emisiunea “100% Adevarat” nu mai e rentabila pentru producatori. Pepe a anunţat duminica in emisiune ca incepand de saptamana viitoate show-ul “100% Adevarat” vine cu alte premii, “mai accesibile romanilor”.
Din 4 octombrie cei care se vor abona la Revista 100% Adevarat pot castiga 7 autoturisem Dacia Logan(6000 mii de euro buc) in loc 3 autoturisme Mercedesc Clasa C (45.000 mii de euro buc) si un apartament in Bucuresti (55.000 mii de euro) fata de 3 apartamente cate erau inainte…. Pepe si Ramona Badescu au motivat ca romanii ce castigau Mercedesuri nu isi permiteau sa intretina astfel de masini si ajungeau sa le vanda, iar despre apartmanete, Pepe a spus ca “nu toti vin sa se mute la Bucuresti”… citeste mai departe…
100% Adevarat sau Super Bingo Metropolis? OTV ofera premii putine, dar cu o valoare mare, in timp ce Antena 1 mizeaza pe castiguri mai mici, dar mai numeroase. Ce strategie functioneaza si ce vor, de fapt, romanii?
Daca facem o analiza strict tehnica, pe raitinguri, vedem ca Super Bingo Metropolis are un succes mult mai mare fata de 100% Adevarat. La primul show , OTV-ul a facut un rating mediu de 2,5 , in timp ce Antena 1 a obtinut o medie de 7,1 . Nu stim cum vor evolua ratingurile pentru Super Bingo Metropolis, stim insa ca revelatia otevista nu si-a mai egalat performanta din debut niciodata si ca urmatoarele editii au facut o medie de 1,7 puncte audienta. Totusi, trebuie sa luam in calcul faptul ca Super Bingo Metropolis se difuzeaza pe Antena1, al doilea post ca audienta din Romania, mult deasupra OTV-ului. citeste mai departe…
Dan Diaconescu a hotarat pe ultima suta de metri sa schimbe premiile emisiunii 100% Adevarat de frica sa nu-i scada si mai mult audienta show-ului.
Organizatorii emisiunii 100% Adevarat s-au decis sa ofere abonatiilor revistei online alte premii. Este vorba de 7 autoturisme marca Fiat (4 – Grande Punto si 3- Linea) si un apartament .
Saptamana trecuta Pepe a anuntat ca incepand din data 4 octombrie, show-ul “100% Adevarat” vine cu alte premii, “mai accesibile romanilor”. citeste mai departe…
Credeati ca vedetele presteaza in emisiuniile de televiziune gratis? V-ati inselat ! Radar de Media va prezinta tarifele percepute de cele mai cunoscute vedete care se perinda pe micile ecrane.
Preturile variatza in functie de post si de emisiune.Pentru o participare intr-o emisiune la OTV, vedetele cer mai multi bani, probabil pentru as acoperi prejudiciul de imagine.
In schimb la un post precum Antena 1, tarifele scad. De asemenea , sunt si emisiuni unde vedetele vin de buna voie ! In cazul emisiunii Happy Hour de la ProTv, artistii se inghesuie sa participe datorita ratingului pe care reuseste sa-l atinga Maruta. citeste mai departe…
Emisiunea prezentata de Romica Toiciu si Cornel Palade a fost aseara lider de audienta in mediul urban inregistrand in intervalul 22.04-01.05, un rating de 5,6%, 17,9% share şi 652 000 de telespectatori. Este pentru a patra ora cand emisiunea-concurs de la Antena 1 se afla pe primul loc in topul audientelor de duminica seara.
La diferenta destul de mare se afla ProTV care difuza show celor de la Divertis, 3,1% rating, 9.8% share şi 356 000 de telespectatori.
Televiziunea lui Dan Diaconescu nu este mai prejos cand vine vorba de audienta. citeste mai departe…
Chiar daca in presa s-a scris despre teapa de la OTV, emisiunea 100% Adevarat prezentata de Pepe si Ramona Badescu continua si maine seara ! Vom vedea ce miniciunele vor mai scoate reprezentantii emisiunii pentru a acoperii prejudiciile!
Sa ne aducem aminte…
Potrivit reprezentantilor dezvoltatorului imobiliar Domus Stil, firma care se ocupa de productia emisiunii de la OTV si de premiile saptamanale nu a achitat valoarea apartamentelor acordate ca premii la emisiune (circa 2 milioane de euro).
Ionut Negoita a declarat in cursul zilei de joi ca emisiunea “100% adevarat” este de fapt “100% teapa” deoarece “apartamentele care au fost achizitionate de la noi nu au fost achitate”. citeste mai departe…
Sursa: Radar de Media
2009
Show-ul 100% Adevarat prezentat de Ramona Badescu si Pepe este difuzat in aceasta seara de la ora 20:00 pe OTV. Si in aceasta seara premiile vor curge siroi. Sunt puse la bataie 7 autoturisme Fiat si un apartament in Bucuresti.
Pe vremea când era Ramona Bădescu în Italia şi mai apărea pe la câte o televiziune pe-acolo, se spune că prin frumuseţea şi inteligenţa ei încerca să salveze imaginea românilor aflaţi la muncă pe meleagurile pur latine. Nu la toţi, ci la cei care nu dădeau cu jula prin magazinele italinene sau la cei care nu se pretau la câte un viol. Aşa că apărea voioasă pe sticlă făcând pe ambasadorul într-o limbă stâlcită italienescă.
Dan Diaconescu a hotarat pe ultima suta de metri sa schimbe premiile emisiunii 100% Adevarat de frica sa nu-i scada si mai mult audienta show-ului.
Organizatorii emisiunii 100% Adevarat s-au decis sa ofere abonatiilor revistei online alte premii. Este vorba de 7 autoturisme marca Fiat (4 – Grande Punto si 3- Linea) si un apartament .
Saptamana trecuta Pepe a anuntat ca incepand din data 4 octombrie, show-ul “100% Adevarat” vine cu alte premii, “mai accesibile romanilor”.
Din 4 octombrie cei care se vor abona la Revista 100% Adevarat pot castiga 7 autoturisem Dacia Logan(6000 mii de euro buc) in loc 3 autoturisme Mercedesc Clasa C (45.000 mii de euro buc) si un apartament in Bucuresti (55.000 mii de euro) fata de 3 apartamente cate erau inainte…. Pepe si Ramona Badescu au motivat ca romanii ce castigau Mercedesuri nu isi permiteau sa intretina astfel de masini si ajungeau sa le vanda, iar despre apartmanete, Pepe a spus ca “nu toti vin sa se mute la Bucuresti”…
Audienta emisiunii este in medie de 1,6-2,2 rating pe emisiune, cea mai urmarita editie a fost cea din 9 august cand emisiunea a trecut de 4 puncte rating.
Se pare ca emisiunea “100% Adevarat” nu mai e rentabila pentru producatori. Pepe a anunţat duminica in emisiune ca incepand de saptamana viitoate show-ul “100% Adevarat” vine cu alte premii, “mai accesibile romanilor”.
Din 4 octombrie cei care se vor abona la Revista 100% Adevarat pot castiga 7 autoturisem Dacia Logan(6000 mii de euro buc) in loc 3 autoturisme Mercedesc Clasa C (45.000 mii de euro buc) si un apartament in Bucuresti (55.000 mii de euro) fata de 3 apartamente cate erau inainte…. Pepe si Ramona Badescu au motivat ca romanii ce castigau Mercedesuri nu isi permiteau sa intretina astfel de masini si ajungeau sa le vanda, iar despre apartmanete, Pepe a spus ca “nu toti vin sa se mute la Bucuresti”…
Duminica, 100% adevărat, emisiunea cu premii la OTV, s-a încadrat în performanţele medii ale programului. Astfel, show-ul a avut o audienţă medie de 216.000 telespectatori (1,8 rating),ceea ce nu permite organizatorilor sa mai mentina premii in valoare de peste 300.000 de mii de euro pe editie.
Probabil ca noiile premii nu vor mai avea atat de mare impact, iar emisiunea incetul cu incetul va fi scoasa din joc.
Iata ce scrie in regulament:
4.1. Revista online ,,100% ADEVĂRAT” asigura saptamanal participarea oricaruia dintre Abonati la tragerea la sorti, ce are loc in fiecare zi de duminica a fiecarei saptamani , intre orele 20.00-24.00, in cadrul show-lui numit „100% ADEVĂRAT” difuzat de postul TV OTV, începând cu data de 19 iulie 2009.
4.2. Obiectul tragerii la sorti saptamanale este format din bunuri mobile si imobile, de natura, in numarul si la valoarea comerciala (de circulatie) care urmeaza:
• Bunuri imobile: 1 (un) apartament – valoare de circulatie: 48516 euro/apartament cu TVA.
• Bunuri mobile: 7 (sapte) autoturisme marcaDacia, tipul Logan – valoare de circulatie: 6.000 euro cu TVA.
Valorile specificate contin TVA-ul inclus.
Orice modificare privind numarul, natura sau valoarea acestor premii urmeaza a fi adusa la cunostinta publicului in modalitatile prevazute in prezentul Regulament.
Mirela Zeţa, Andreea Grămoşteanu şi Angel Popescu sunt cei trei mondeni ce vor reveni din 6 octombrie la Prima Tv. Intr-o varianta nou “Mondenii Show” merge mai departe fără Mihai Bendeac care a semnat in aceasta vara cu postul concurent Antena 1.
Show-ul va fi structurat în minisitcom-uri şi sketch-uri de actualitate cu personaje mondene consacrate şi caractere noi.
“Blondele”, “Ştirile mondene” sau “Parodie după filme” vor fi prezente şi în noul sezon, dar vor exista şi multe alte rubrici noi şi incitante cum ar fi, “Verze de Bruxelles”, “Academia de manele”, “Timpuri noi” sau “Neveste disperate”.
Dar nu vor lipsi personajele ce i-au consacrat pe cei de la Mondenii, mai exact : Andreea Esca, Naomi, Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Solcanu, Oana Zavoranu, Mihaela Radulescu, Andreea Marin, Loredana Groza, Ramona Badescu si altii.
Mihai Bendeac va avea o emisune la Antena 1 impreuna cu Monica Anghel
Monica Anghel nu a plecat cu cei de la Divertis la Pro TV si a ales sa ramana la Antena 1, unde va produce un show cu Mihai Bendeac.
Mihai Bendeac este foarte multumit de viitoarea colaborare.
“Monica Anghel este unul dintre oamenii cu care mi-am dorit foarte mult sa lucrez. M-a socat ca nu a trebuit sa duc munca de lamurire cu ea. Increderea ei ma obliga foarte tare si ii multumesc pentru asta. Monica Anghel va face in emisiune numai acele lucruri care ii plac foarte tare. Ea poate sa faca orice, muzica, actorie… Daca vrea sa danseze, poate sa danseze. Poate sa faca absolut orice ii va placea”, a spus Mihai Bendeac, fostul component al grupului Mondenii.
Emisiunea 100% Adevarat difuzata la OTV a implinit doua luni de transmisie. Cu un simplu sms, poti castiga masina dorita sau casa de vis….
Zana Suprizelor a refuzat cu vehemenţă oferta OTV de a prezenta impreuna cu Pepe show-ul 100% adevarat ! Andreea Marin se pare ca e ocupata mai mult cu imaginea publica si nu are timp de a prezenta emisiuni.
Dan Diaconescu i-a oferit Andreei Marin, 20.000 de mii de euro pe editie pentru a prezenta cea mai nou emisiune OTV, 100% Adevarat , ce este prezentata in momentul de fata de Ramona Badescu si Pepe. Zana ar fi castigat pe luna 80.000 de mii de euro , dar a refuzat oferta fiind vorba de OTV!
Dupa perioada de glorie de la TVR 1, Andreea Marin Banica, a disparut o vreme indelungata de pe micul ecran.
Desi se pregatea sa revina si sa colaboreze cu Valeriu Lazarov, moartea acestuia a schimbat planurile vedetei.
In aceeasi perioada insa, Zana a primit o propunere greu de refuzat. OTV-ul i-a oferit 20.000 de euro pe o editie a emisiunii “100% Adevarat”.
A acceptat banii, dar, inainte de a incepe, a vrut sa stie ce televiziune il va difuza, iar cand a descoperit ca OTV a fost postul care a achizitionat formatul, Andreea a anulat negocierile.
Emisiunea 100& Adevarat, cel mai important proiect al OTV in momentul de fata este difuzata o data pe saptamana, duminica de la ora 20! Atractia emisiunii fiind cele trei autoturisme Mercedes Clasa C si trei apartamente in Bucuresti, ce pot fi castigate de cei care se aboneaza la revista online 100% Adevarat.