Concursul Eurovision de anul acesta debutează, încă din faza de preselecţie, cu acuzaţii de rasism aduse de unul dintre compozitori.
Printre cei 111 interpreţi selectaţi pentru preselecţie se numără şi Florin Stoian, mult mai cunoscut sub numele de scenă Florin Salam. Marian Colcea, compozitorul pieselor cu care cântăreţul va concura la Eurovision 2010, este convins că manelistul nu va trece de preselecţia organizată astăzi la Televiziunea Română. Argumentul său: „cei din juriul Eurovision nu au de gând să-l lase să concureze pe Florin Salam, pentru că e ţigan”, titrează Libertatea.
Calendarul evenimentelor
Selecţiei Naţionale Eurovision 2010:
09.12.2009 – 14.01.2010
- perioada de înscriere la concurs;
21 ianuarie 2010
- deschiderea şi verificarea plicurilor trimise prin poştă, pe adresa TVR din Bucureşti, Calea Dorobanţilor, nr. 191, sector 1 sau depuse la registratura;
25, 26 şi 27 ianuarie 2010
- preselecţia pieselor validate de către notar în data de 21 ianuarie;
Fetele de la Blaxy Girls si-au anuntat intentia de a paritcipa la Selectia Nationala Eurovision 2010 cu piesa Save the word. Piesa este compusa si produsa de Costi Ionita.
foto: stiumuzica.ro
Pentru al treilea an consecutiv Romania ia parte la cel mai mare concurs muzical din lume dedicat grupurilor care canta 100% live, unde poate participa orice formatie muzicala indiferent de stilul interpretat sau de notorietate, the Global Battle Of The Bands (www.gbob.com).
Finala Nationala Global Battle Of the Bands Romania 2009 va avea loc luni 26.oct. la JUKEBOX live Club (fost Becker Brau) din strada Turturelelor nr.11, sector 3, Bucuresti (www.beckerbrau.ro) . Usile se deschid la ora 15:00 si spectacolul va dura pana in jurul orei 1:00. Pretul biletului este de 30 RON.
Formatiile participante la finala sunt:
A.D.N. Band For Rent Evo
KinEthics Kumba Lazybones Division
Paradigma Phenomenon Rava
ReDLine Six Sonatic
The Evolution Blood Print Mishu Calian Band
Invitati speciali anul acesta vor fi THE MARKER castigatorii GBOB Romania 2008 si ai Cerbului De Argint 2009 care vor sarbatori un an de la infiintare printr-un concert extraordinar.
Concursul va fi prezentat de artistul Mike Imbarus din Bruxelles care este originar din Romania.
Juriul va fi alcatuit din: Cristin Tomeci (Director GBOB si Music Europe) Luc Luypaerts (Organizator A Rock Festival, Producator si Director GBOB), Alex Revenco (Senior Editor – Jurnalul National)
Cele 15 piese finaliste ale Preselectiei Eurovision Junior se vor intrece pentru a reprezenta Romania la Finala Eurovision Junior din Ucraina. Selectia Nationala va fi tramsimisă maine seara de la ora 21:10, in direct pe TVR 1 si TVR International.
În competiţie vor intra 15 piese compuse şi interpretate de copii talentaţi din toată ţara. Ei au trecut deja de faza de preselecţie şi vin în finala TVR hotărâţi să arate tuturor că sunt pregătiţi să participe la faza internaţională.
Cântecul care va reprezenta România în concursul Eurovision Junior din Kiev, Ucraina, va fi ales dintre următoarele piese finaliste:
1. TOM & JERRY – Adina Răducan şi Ana Teodora Gaitanovici, din comuna Săpoca, judeţul Buzău
2. CIOBANAŞUL – Gabriela Amzaru din Călăraşi
3. VINE CIRCUL ÎN ORAŞ – Ion Moise Bădulescu din Mioveni, judeţul Argeş
4. SĂ FIU EU – Trupa Miraj (Alexandru Tudor, Maria Bocioacă, Andreea Dumitru, Ionuţ Borcan) din Bucureşti
5. DIRLI – DA – Denisa Maria Cioată din Piatra Neamţ
6. AI PUTEREA ÎN MÂNA TA – Ioana Bianca Anuţa din Slatina, judeţul Olt
7. VOCEA BUCURIEI – Alexandru şi Claudiu Saraj din Bucureşti
8. LUPTĂM CU EMOŢIILE – Adina Chiş şi Alina Păun din Bucureşti
9. O LUME MAI BUNĂ – Trupa BASIC IMAGE (Vlad Zeca, Theo Ciobotaru, Alexandru Sassu, Alex Ciacoi, Mihai Ciacoi) din Bucureşti
10. POVESTE DE COPIL – Iulian Selea din Piteşti
11. VEI ŞTI – Iuliana Puşchilă din Constanţa
12. RADIO LIVE – Evelyn Iulia Dicu din Râmnicu Vâlcea
13. LEGENDA SÂNZIENELOR – Georgiana Blagescu din Piatra Neamţ
14. DOAR NOI – Manuela Claudia Rusu din Botoşani
15. PĂPUŞILE LUI GEPETTO – Andreea Panaitescu din Piatra Neamţ
Spectacolul va fi prezentat de Alexandra Tararache, Iulia Ciobanu şi Andy Jugănaru, iar cântecul câştigător va fi ales în baza televotingului (50%) şi a punctelor acordate de juriul de specialitate (50%).
Ca in fiecare an am fost prezent la Selectia Nationala Eurovision . La prima Semifinala agitatie mare in Studio, se faceu ultimele probe de sunet, prezentatorii isi asezau costumele , producatorul aranja oamenii in public, cine, cum bate din palme, cine urla mai tare … ca totul sa iasa bine. Totul era pus la punct si uite asa a inceput si spectacolul !
Dupa cum ati vazut la televizor, Eurovisionul 2009 a aratat altfel fata de anul trecut , din puctul meu de vedere totul a fost mai bun, mai aranjat, mai bine pus la punct ! Prezentatorii au fost comici , mi-au placut; insa mi s-a parut putin cam deplasata faza cu fotbalul, dar nu stiu, poate a prins in randul microbistilor eurovisionici !
Piesele au fost bune, mai bune ca anul trecut adica aveai de unde sa alegi si s-a ales, 6 piese ce vor merge in finala de sambata ! In prima semifinala am optat pentru Tina , Zero, Gina, Blaxy Girls , Dalma si Alexa insa mi-au placut si Tabasco si Juan Xavier care din pacate nu a mers in finala . Am stat cu sufletul la gura sa aflu finalistii, Tina Geru favorita mea din prima semifinala a fost anuntata ultima! Surse din staful Tinei mi-au declarat, ca ar fi iesit pe locul 1 la jurizare si locul 2 la televoting . Melodia Pleaca, e cea mai potrivita deocamdata din cele clasificate in finala , are tot ce-i trebuie , deci poate ajunge la Moscova !
Am suprins cateva momente interesante din studio dar si din culise, de la prima semifinala …vi le arat si voua si astept comenturi ! Ce va placut ce nu , ce ar mai trebui, ce mai vreti sa vedeti si sa aflati …scrieti aici !
Iar pentru cei care se uita in seara asta la tv, vizionare placuta! pentru cei care vor veni la tvr ..ne vedem acolo … iar celor care vor intra pe blog, am sa va pregatesc alte articole si multe multe poze !
Juriul de specialitate care analizeaza melodiile ce vor intra in concurs a decis sa nu ia in calcul melodi ce apartin compozitorilor straini . Victor Socaciu membru al juriului a mentionat ca Eurovisionul este festival intre natiunile europene. “In acest context, rezulta clar ca partea de creatie a pieselor compuse pentru o tara trebuie sa apartina acelei tari . TVR intrezice astfel intrarea in concurs a oricarei piese straine.” Scandalul a apratut atunci cand mai multi participanti care s-au inscris la Selectia Nationala au aflat ca piesele lor sunt descalificate pentru ca nu apartin unor compozitori romani. Spre exemplu Mihai Treistariu care vrea cu orice pret sa castige anul acesta Selectia Nationala si sa aduca la Bucuresti Eurovisionul, a trebuit sa renunte la 14 piese care apartin unor “mari” compozitori straini . Astfel el va participa “doar” cu 12 piese, iar cu una din acestea va trebui sa castige Selectia Nationala. In situatia lui Mihai mai sunt si alti cantareti care au venit cu fruntea sus la acest concurs. De la an la an concursul Eurovision capata o amploare remarcabila, astfel sute de concureti se inscriu in fiecare an cu gandul de a castiga concursul altii doar pentru a se face cunoscuti !
Surse din TVR au precizat ca vor sa evite situatiile penibile asa cum s-a intamplat si anul trecut cand Trupa Biondo din Suedia era sa castige Selectia Nationala si astfel eram reperezentati de catre straini la propriul nostru concurs !
Programul EUROVISION 2009 – Selectia Nationala
Etapele desfăşurării selecţiei au fost stabilite, după cum urmează:
· 15.11 – 15.12.2008: înscrieri (depunerea sau trimiterea pieselor la Registratura TVR);
· 22 – 23 .12.2008: preselecţie (juriul alege 24 de piese) şi validare;
· 24.12 – postarea pe site-ul TVR a celor 24 piese selectate;
· 27.01.2009: Semifinala 1 (12 piese);
· 29.01.2009: Semifinala 2 (celelalte 12 piese);
· 31.01.2009: Finala Naţională (cele 12 piese rămase în concurs în urma semifinalelor).
A. JURIZARE:
1.1. Selecţia pieselor înscrise în concurs se face de către un juriu de specialitate, (compozitori, muzicologi, interpreţi, textieri, realizator/producător de divertisment Radio TV, regizori muzicali Radio TV), format din 9 sau 11 membri, pentru fiecare din etapele de preselecţie şi selecţie ale concursului.
1.2. Numirea membrilor juriului pentru fiecare din etapele de preselecţie şi selecţie ale concursului, se va face de către organizator (TVR).
1.3. Membrii juriului îşi asumă responsabilitatea condiţiilor desfăşurării concursului şi rezolvării eventualelor contestaţii depuse de participanţi, conform prezentului regulament.
1.4. Pentru fiecare din etapele concursului membrii juriului vor alege un Preşedinte de juriu; preşedintele juriului va fi ales cu jumătate plus unu voturi ale membrilor juriului. Componenţa juriului pentru preselecţie şi semifinale va fi diferită de componenţa juriului pentru finală.
1.5 Numărul membrilor juriului va fi acelaşi pentru toate etapele de selecţie (semifinale şi finală).
B. SISTEMUL DE VOTARE :
1.1. Dintre toate piesele înscrise în concurs, juriul va selecţiona, în faza de preselecţie, pentru următoarea fază a competiţiei 24 de piese.
1.2. Fiecare membru al juriului va fi în posesia unui buletin de vot cuprinzând, în ordinea alfabetică a titlului melodiei, melodiie înscrise în concurs.
1.3. Aprecierea melodiilor se face pe baza notării cu puncte de la 1 la 10, membrii juriului putând acorda aceeaşi notă pentru mai multe melodii.
1.4. Vor fi admise pentru următoarea fază 24 piese care vor obţine cel mai bun rezultat în urma jurizării, în ordine descrescătoare.
1.5. În caz de balotaj câştigă piesa care are cele mai multe note de 10.
1.6. Membrii juriului trebuie să semneze atât propriile buletine de vot cât şi procesul verbal întocmit după determinarea exactă a celor 24 de melodii participante în faza următoare a concursului.
1.7. La finalul preselecţiei, juriul poate decide că numărul de piese rămase pentru selecţiile următoare să fie mai mic de 24, limita minimă fiind de 20. Câştigătorii care vor intra în semifinale vor fi anuntaţi atât pe canalele TVR, pe site-ul TVR cât şi în presa centrală.
1.8. În cazul în care, din motive obiective, un compozitor îşi retrage piesa din concurs, acest lucru este posibil printr-o cerere oficială, semnată, depusă la Registratura TVR în timp de 24 de ore din momentul anunţării câştigătorilor. Această piesă va fi înlocuită prin decizia TVR, cu următoarea melodie clasată.
1.9. Eventualele contestaţii se primesc la Registratura TVR, în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor. Soluţionarea contestaţiilor se va face de către membrii juriului. Aceştia vor întocmi un răspuns scris pe adresa menţionată de către contestatar. Termenul de soluţionare al contestaţiei este de 72 de ore de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor .
2. SEMIFINALELE:
Cele 24 de piese care vor trece de faza de preselectie se vor împărţi în două semifinale, în fiecare dintre acestea participând 12 piese:
- 27 ianuarie 2009 – Semifinala I – 12 piese;
- 29 ianuarie 2009 – Semifinala a II-a – 12 piese;
Piesele cu acelaşi număr de puncte obţinute în faza de preselecţie vor fi împărţite, jumătate din ele participând în prima semifinală, cealaltă jumătate în cea de-a doua semifinală.
Pentru fiecare semifinală în parte, modalitatea de jurizare va fi: 50% televot, 50% juriu de specialitate.
A. JURIZARE:
1.1. Juriul, format din 9 sau 11 membri, va acorda puncte de la 1 la 12, astfel: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 12. Fiecare din aceste puncte se va acorda o singură dată de către fiecare dintre membrii juriului.
1.2. Jurizarea se va face prin vot, fiecare membru al juriului acordând în ordine crescătoare puncte concurenţilor. ( Ex. 1 punct – piesa cu titlul……., 2 puncte – piesa cu titlul……… etc).
1.3. Jurizarea se va face fără ca membrii juriului să ştie rezultatele parţiale sau finale ale televoting-ului.
1.4. La finalul votului juriului se va face un clasament intermediar, melodia clasată pe primul loc va primi 12 puncte, locul 2 – 10 puncte, locul 3 – 8 puncte, locul 4 -7 puncte, locul 5 – 6 puncte, locul 6 – 5 puncte, locul 7 – 4 puncte, locul 8 – 3 puncte, locul 9 – 2 puncte, locul 10 – 1 punct.
B. SISTEMUL DE VOTARE- TELEVOT:
1.1. Fiecărei piese i se va aloca un număr de telefon care se va afişa pe tot parcursul piesei.
1.2. Telespectatorii vor putea vota o singură dată, o singură piesă, prin telefon în momentul în care se vor declara deschise liniile telefonice (după ce au fost cântate toate cele 12 melodii participante în concurs).
1.3. Liniile telefonice vor putea fi accesate timp de 30 DE MINUTE.
1.4. La încheierea televotului se va crea un clasament, melodia situată pe primul loc va primi 12 puncte, locul 2 – 10 puncte, locul 3 – 8 puncte, locul 4 – 7 puncte, locul 5 – 6 puncte, locul 6 – 5 puncte, locul 7- 4 puncte, locul 8 – 3 puncte, locul 9 – 2 puncte, locul 10 – 1 punct.
Punctajul obţinut în clasamentul din cadrul televotului se va cumula cu cel al juriului, realizându-se astfel un clasament final, în urma căruia primele 6 locuri vor participa la Selecţia Naţională – faza finală.
Pe parcursul televotului se vor face cunoscute rezultatele parţiale după 15 minute şi apoi la sfârşitul televotului. După încheierea televotului se vor cumula punctele obţinute în urma acestuia cu cele ale juriului. (exemplu: concurentul X – 8 puncte televot + 10 puncte juriu). Suma obţinută constituie rezultatul final al melodiei-concurente.
În cazul în care pe locul 6 se vor afla două piese cu acelaşi punctaj, va fi calificată pentru etapa următoare piesa care a câştigat de cele mai multe ori maximum de puncte (12) în cadrul juriului. Dacă nici prin această procedură nu se va putea delimita câştigătorul, atunci se vor lua în calcul cele 10 puncte câştigate de cele mai multe ori în cadrul juriului, iar dacă va fi necesar, această metodă va continua până când se va detaşa un câştigător. Vor intra în Finala Selecţiei Naţionale câte 6 piese din fiecare semifinală în ordinea punctajului obţinut de acestea.
Eventualele contestaţii se primesc la Registratura TVR în termen de 12 ore de la terminarea fiecărei semifinale în parte. TVR va răspunde în scris contestatorului, în cursul aceleiaşi zile.
3. SELECŢIA NAŢIONALĂ – FAZA FINALĂ
1. JURIZARE
1.1. În această fază vor participa cele mai bune 12 piese câştigătoare ale selecţiilor parţiale. Modalitatea de jurizare va fi 50% televot, 50% juriu de specialitate.
1.2. În cazul în care, din motive obiective, un compozitor îşi retrage piesa din finală, acest lucru este posibil printr-o cerere oficială, semnată, depusă la Registratura TVR în timp de 24 de ore din momentul anunţării câştigătorilor. Această piesă va fi înlocuită prin decizia TVR, cu următoarea melodie din clasamentul stabilit în urma celor două semifinale.
2. JURIUL
2.1. Juriul de specialitate format din 9 sau 11 membri va acorda puncte de la 1 la 12, astfel: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 12. Fiecare punct se va acorda o singură dată. Jurizarea se va face prin vot la vedere, fiecare membru al juriului făcând cunoscute, în ordine crescătoare, punctele date concurenţilor. (Ex. 1 punct – piesa cu titlul……., 2 puncte – piesa cu titlul……… etc).
2.2. Jurizarea se va face fără ca membrii juriului să ştie rezultatele parţiale sau finale ale televoting-ului, adică înainte de a începe televotingul. Pentru aceasta membrii juriului vor avea la dispoziţie 15 minute.
2.3 Rezultatul juriului nu va fi făcut cunoscut telespectatorilor decât la finalul timpului regulamentar aferent televotului.
2.4 La finalul aflării rezultatului juriului se va face un clasament intermediar, melodia clasată pe primul loc va primi 12 puncte, locul 2 – 10 puncte, locul 3 – 8 puncte, locul 4 – 7 puncte, locul 5 – 6 puncte, locul 6 – 5 puncte, locul 7 – 4 puncte, locul 8 – 3 puncte, locul 9 – 2 puncte, locul 10 – 1 punct.
3. TELEVOT
3.1. Fiecărei piese i se va aloca un număr de telefon care se va afişa pe parcursul melodiei, în mod egal pentru toţi concurenţii.
3.2. Telespectatorii vor putea vota o singură dată, o singură melodie, prin telefon în momentul în care se vor declara deschise liniile telefonice (după ce au fost cântate toate cele 12 melodii participante în concurs).
3.3. Liniile telefonice vor putea fi accesate timp de 30 de minute.
3.4. La încheierea televotului se va crea un clasament, melodia clasată pe primul loc va primi 12 puncte, locul 2 – 10 puncte, locul 3 – 8 puncte, locul 4 – 7 puncte, locul 5 – 6 puncte, locul 6 – 5 puncte, locul 7 – 4 puncte, locul 8 – 3 puncte, locul 9 – 2 puncte, locul 10-1 punct.
Câştigătorul Selecţiei Naţionale a României – faza finală va fi desemnat cel care are cele mai multe puncte rezultate din însumarea punctajelor obţinute în urma realizării clasamentelor juriului şi al televotului.
În caz de balotaj, câştigătorul va fi acela care a câştigat de cele mai multe ori maximum de puncte(12) în cadrul juriului. Dacă nici prin această procedură nu se va putea determina câştigătorul, atunci se vor lua în calcul cele 10 puncte câştigate de cele mai multe ori, iar daca va fi necesar, această metodă va continua până se va detaşa un căştigător.
Pentru a asigura corectitudinea procesului de jurizare atât la semifinale, cât şi la finală, SRTV va apela le serviciile unui notar public.
Contestaţiile se primesc la registratura TVR în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor. Soluţionarea contestaţiilor se va face de către juriul de specialitate şi/sau după caz de către organizator (SRTv). Termenul de soluţionare al contestaţiei este de 72 de ore.
Sursa: www.tvr.ro
1. TVR, în calitate de Organizator, organizează anual, sub formă de concurs, Selecţia naţională Eurovision. În anul 2009, finala se va desfăşura în data de 16.05.2009, la Moscova. Concursul constă în perioada de înscriere, preselecţie, semifinale şi marea finală în cadrul căreia se va desemna melodia câştigătoare care va reprezenta România la Moscova.
2. În perioada de înscriere la concurs: 15.11.2008 – 15.12.2008, autorii unor creaţii muzicale originale, care ar putea reprezenta România la Eurovision 2009, sunt invitaţi să trimită pe adresa TVR din Calea Dorobanţilor, nr. 191, Sector 1, Bucureşti, un plic închis conţinând următoarele documente:
a) un CD, MD sau DAT;
b) o declaraţie semnată pe propria răspundere prin care îşi asumă responsabilitatea că piesele nu au fost editate pe niciun suport audio sau video, nu au fost difuzate pe niciun canal de radio sau televiziune sau altă formă de comunicare publică, înainte de 1 octombrie 2008, sunt creaţii originale şi nu afectează drepturile deţinute de terţi;
c) autorii – concurenţi trebuie să prezinte acordul scris al interpretului sau interpreţilor de a participa la Selecţia Naţională Eurovision 2009;
d) autorizarea scrisă şi semnată de autor şi de interpret/interpreţi că melodia depusă la preselecţie să fie comunicată public, difuzată pe posturile SRTv, postată pe site-ul ww.tvr.ro/eurovision09, în perioada preselecţiei, selecţiei parţiale, selecţiei finale şi selecţiei europene, fără plata vreunei remuneraţii către titularii de drepturi şi/sau interpreţi;
e) textul piesei în limba în care se cântă, o traducere în limbile franceză şi engleză a acestuia;
f) copie de pe buletinul de identitate al autorului şi al interpretului/interpreţilor;
g) număr de telefon contact;
h) însrierea în concurs reprezintă acordul de principiu al interpretului şi al autorului pentru încheierea unui contract de SRTv prin care să fie detaliate obligaţiile de ordin editorial, artistic şi de ordin organizatoric precum şi dreptului de difuzare a piesei în funcţie de punctajul obţinut şi de strategia editorială a TVR.
Autorii trebuie să respecte condiţiile impuse de Regulamentul EBU:
- Piesele nu trebuie să depăşească 3 minute.
- Nu sunt admişi mai mult de 6 interpreţi pe scenă.
- Juriul trebuie să aibă în vedere că piesele admise pentru fazele următoare (selecţii parţiale şi selecţia finală) vor trebui cântate pe negativ, care să nu conţină backing-vocals şi efecte vocale computerizate; toată partea vocală va fi live.
-Interpreţii trebuie să aibă minimum 16 ani împliniţi în 2009 (până la data finalei internaţionale – 16 mai 2009).
- Autorii (compozitori şi textieri) piesei înscrise în concurs, trebuie să fie cetăţeni români;
- Nu se admit în această fază decât piesele care au fost trimise pe suport audio CD, MD sau DAT.
- Piesele (muzica şi/sau text) trebuie să nu fi fost editate pe nici un suport audio sau video şi să nu fi fost difuzate pe niciun canal de radio sau televiziune, şi nici pe internet sau altă formă de comunicare publică, înainte de 1 octombrie 2008.
3. Plicurile care nu vor conţine toate documentele solicitate nu vor fi luate în considerare la preselecţie.
4. Participanţii la concurs îşi asumă condiţia obligatorie şi eliminatorie că melodia (muzica şi/sau text) să fie originală, să nu afecteze drepturi deţinute de terţi, să nu fi fost editată pe niciun suport audio sau video şi să nu fi fost difuzată pe niciun canal de radio sau televiziune, şi nici pe internet sau altă formă de comunicare publică, înainte de 1 octombrie 2008. În cazul în care, în orice fază a selecţiilor, vor fi depuse dovezi pertinente de către toţi terţii interesaţi, cu privire la încălcarea de către o piesă a condiţiei obligatorii şi eliminatorii de mai sus, respectiva piesă va fi descalificată de către organizatori.
4 bis. - În data de 17 decembrie 2008, deschiderea şi verificarea plicurilor trimise pe adresa TVR, Calea Dorobanţilor 191, Sector 1, Bucureşti, până la data de 15 decembrie 2008, data poştei, se va realiza în prezenţa unui notar public. Acesta va certifica existenţa/neexistenţa tuturor documentelor solicitate de către organizatori, conform paragrafului 2 din Regulamentul Concursului. În cazul în care plicurile nu conţin toate materialele solicitate, piesa va fi automat eliminată, nepartipând la preselecţia din data de 22 decembrie 2008.
5. Prima fază de preselecţie – Preselecţia iniţială, se va desfăşura în ziua de 22 decembrie 2008, când va avea loc jurizarea pieselor validate de către notar în 23 decembrie 2008. Juriul va audia piesele sub motto-ul indicat de autori.
6. TVR a elaborat regulamentul de desfăşurare a manifestării, hotărând ca, din numărul total de melodii înscrise la concurs conform pct. 4 bis, numărul melodiilor selectate să fie de 24 de melodii.
7. În perioada 24 decembrie 2008 – 15 ianuarie 2009, pe site-ul TVR (www.tvr.ro/eurovision) vor fi postate cele 24 de piese pentru ascultarea şi analizarea lor de către toţi cei interesaţi, pe secţiunea „forum”.
8. A doua fază de preselecţie – SEMIFINALELE - Cele două semifinale se vor desfăşura în zilele de 27 şi 29 ianuarie 2009, în fiecare din aceste faze participând 12 melodii, cele mai bune 6 rezultate în urma jurizării din fiecare semifinală vor participa în faza finală. Semifinalele vor fi transmise în direct de către TVR, în cadrul unor show-uri concurs, inclusiv pe www.tvr.ro.
9. Selecţia Naţională – FAZA FINALĂ – va avea loc în data de 31 ianuarie 2009, în această fază participând cele mai bune 12 melodii rezultate în urma semifinalelor. Finala va fi transmisă în direct de TVR, în cadrul unui show de televiziune, inclusiv pe www.tvr.ro.
Pentru această fază autorii-concurenţi trebuie să respecte de asemenea condiţiile impuse de EBU:
- Concursul se desfăşoară pe negativ care să nu conţină backing-vocals şi efecte vocale computerizate; toată partea vocală va fi live.
- Piesa va fi interpretată de maximum 6 persoane, limita minimă de vârstă fiind de 16 ani împliniţi în 2009, până la data finalei internaţionale.
Televizunea Română nu acoperă cheltuielile făcute de concurenţii selectaţi pentru participarea lor (transport, cazare etc.) la semifinalele şi finala Concursului de Selecţie Naţională Eurovision 2009.
Etapele desfăşurării selecţiei au fost stabilite, după cum urmează:
· 15.11 – 15.12.2008: înscrieri (depunerea sau trimiterea pieselor la Registratura TVR);
· 22 – 23 .12.2008: preselecţie (juriul alege 24 de piese) şi validare;
· 24.12 – postarea pe site-ul TVR a celor 24 piese selectate;
· 27.01.2009: Semifinala 1 (12 piese);
· 29.01.2009: Semifinala 2 (celelalte 12 piese);
· 31.01.2009: Finala Naţională (cele 12 piese rămase în concurs în urma semifinalelor).
Detaliile despre regulamentul de înscriere, selectare, jurizare etc., sunt afişate pe site-ul TVR la adresa www.tvr.ro/eurovision
Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru selecţia naţională a concursului Eurovision 2009 o pot face începând de sâmbătă, 15 noiembrie. Perioada de înscrieri se va încheia pe 15 decembrie 2008, timp în care cei interesaţi sunt aşteptaţi să trimită sau să depună piesele, în format audio (pe CD, DAT sau MD), la Televiziunea Română, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, Bucureşti, cu menţiunea „Pentru selecţia naţională Eurovision 2009″ înscrisă pe plic.
Materialul audio trebuie să fie însoţit de o serie de alte documente şi declaraţii, fără de care melodia nu va fi acceptată la înscrierea în concurs.