Posturi etichetate ‘sinteza zilei’

Deontologi, procente şi tendinţe

Adaugat pe 24 Oct 2009 la 4:00pm

Colaboratorii Radar de Media scriu pentru tine !

Dacă tot pomeneam de cum se fac emisiunile tv pe la noi, hai să revenim la Sinteza Zilei. Acum cateva luni am subliniat un aspect aici pe blog, anume lătrăturile constante la adresa lui Băsescu pe care cei moderați de impecabila domnișorică Mihai Gâdea le exercită seară de seară.

Acum deja e mai grav, că se apropie alegerile. Imaculatul deontolog pe care tocmai l-am pomenit, atât de scorțos fiind el încât după ce te uiți la 3 emisiuni de-ale sale îți vine să-ți lași plete si să umbli numai în tricouri cu Metallica (chiar nefiind neapărat rocker), își realizează emisiunea după un principiu simplu: ce a făcut azi Băsescu? Ce a mai zis, pe unde a mai umblat? Și, indiferent de ce a făcut președintele, ha! tocilarul Mihăiță se asmute împotriva sa. Desigur, pe principiul că așa e în democrație, presa trebuie să critice mereu puterea.

Numai că el și invitații săi exacerbează acest principiu până la modul bătător la ochi ce te face să te gândești că acești băieți au o misiune clară de denigrare. Nu mai insist asupra acestei idei, am făcut-o în articolul linkuit mai sus. Mă calcă însă rău pe coadă modul aberant în care aceste personaje manipulează cifrele oferite de sondajele de opinie. Dacă Băsescu are 30% (și chiar conduce detașat cu acest procent), Gâdea, Bogdan Teodorescu și alți asmuțiți pun problema astfel: “70% din popor nu-l mai vrea pe Băsescu!” Să muriți voi? Păi pe cine vrea atunci? Pe Antonescu? El are vreo 20%, deci dacă mă iau după logica voastră înseamnă că 80% din populație nu-l vrea nici pe Antonescu. Hmm, grav.

Lucrurile stau exact așa:
- în 2004, la primul tur de scrutin, Băsescu a avut 7 procente în spatele lui Năstase, învingându-l însă în finală cu 51,23%.
- în prezent, în toate sondajele de opinie, Băsescu este lider detașat, fără să scadă sub bariera de 30%.
- aceleași sondaje actuale arată că, indiferent ce contracandidat ar avea în al doilea tur, Băsescu l-ar bate.

Acestea sunt cifre concrete. Matematică, nu literatură și nu polologhie tendențioasă. Măi Gâdea, măi Teodorescule și măi analiștilor, să vii să strigi în gura mare și să pui titluri bombastice pe ecran cum că “70% nu-l mai vor pe Băsescu”, este doar o jonglerie ieftină și manipulantă. În 2004 era cam la fel, vreo 65% “nu l-au vrut pe Băsescu” în primul tur. Și iată că în al doilea a ieșit președinte, fiind repus în funcție în 2007, după suspendare, de trei sferturi din populație. Iar atunci nu avea contracandidat, oamenii ăia chiar îl alegeau numai pe el, fără vot negativ adresat altcuiva.

Deci, deștepților, problema nu se pune că un procent imens nu votează un anume candidat, ci trebuie văzut dacă nu cumva acel candidat are cei mai mulți susținători. Și Băsescu încă beneficiază de asta (Gâdea, ai pus-o, cred că te dă mogulul afară dacă iese tot el președinte).

Nu vreau în niciun caz să se înțeleagă faptul că sunt pro-Băsescu și susțin candidatura sa. Exclus. Eu chiar nu merg la vot pentru că nu pot avea încredere în nimeni și mi-e efectiv scârbă de milogelile lor electorale. Am însă o problemă când văd cum anumite persoane, având pe altele în spate, încearcă să spele creiere și să manipuleze.

VN:F
Rating: 7.6/10 (5 votes cast)
VN:F
Rating: +3 (from 5 votes)
Gout Pain Relief
Cheap Retro Replica NFL NBA MLB Throwback Football Basketball Jerseys | hp printer ink cartridges refills| Jewelry Making Supplies | Thumb Joint Pain | Dog Health Problems |Tinkerbell Personal Checks |Garden Planters