ROMEXPO si expozantii editiei de toamna a Targului de Turism al Romaniei va invita sa cautati, inca de pe acum, cele mai avantajoase oferte care sa va asigure vacanta ideala. Acest deziderat poate fi implinit intr-un singur mod: nelipsind de la intalnirea cu Targul de Turism al Romaniei, in perioada 23-26 octombrie 2008.
Targul de Turism al Romaniei – editia de toamna se afla la cea de-a XX-a editie si va fi gazduit de Complexul Expozitional ROMEXPO.
Aici isi vor prezenta ofertele 250 expozanti din 19 de tari: Austria, Bulgaria, Egipt, Germania, Grecia, Israel, Italia, Liechtenstein, Marea Britanie, Macedonia, Moldova, Olanda, Republica Ceha, Republica Dominicana, Romania, Slovacia, Spania, Turcia, Ungaria.
“Toti, specialisti sau nu, suntem de acord, in unanimitate, ca turismul reprezinta acea mina de aur a economiei romanesti, domeniul a carui exploatare poate aduce beneficii de necontestat, de la crearea locurilor de munca, pana la atragerea de sume importante. Pentru ca aceasta dorinta sa poata deveni realitate, este nevoie insa ca turistilor sa li se ofere vacante, nu numai in locuri pitoresti, dar si conditii optime de cazare si servicii de cea mai inalta clasa.
Pentru a incerca sa focalizam atentia asupra acestui domeniu, dar si pentru a contribui la promovarea turismului romanesc, ROMEXPO abordeaza tematica turistica de doua ori pe an. Ajuns la editia aniversara, a XX-a, Targul de Turism al Romaniei reuneste elita firmelor de profil, organizatii si asociatii, agentii de turism si tour-operatori, companii aeriene, societati de asigurari si banci, organizatori de congrese si turism de afaceri, edituri, institutii culturale. Toti cei prezenti la ROMEXPO, intre 23 si 26 octombrie isi vor conjuga eforturile pentru a aduce in prim plan cele mai diverse si tentante oferte turistice pentru sezonul alb, dar si pentru petrecerea Craciunului si a Revelionului.
Pavilioanele sunt structurate dupa cum urmeaza: pavilioanele 14 si 15 vor gazdui agentiile de turism si touroperatori, iar pavilioanele 13, 16 – participari oficiale si regionale, participari internationale, autoritati si asociatii profesionale, statiuni turistice, hoteluri, pensiuni. Cu convingerea ca Targul de Turism al Romaniei va reconfirma succesul acestei manifestari, le doresc participantilor afaceri prospere, iar vizitatorilor, concedii de neuitat, oriunde ar alege sa isi petreaca vacantele de iarna!” a declarat Tiberiu Pap – Director ROMEXPO.
“La aceasta editie a Targului, Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale are un spatiu de expunere de peste 550 mp, spatiu in care isi prezinta oferta turistica toate euroregiunile tarii, castigatorii proiectului pilot “Destinatii Europene de Excelenta”, asociatii profesionale si patronale din turism, dar si institutii publice centrale cu rol in implementarea si gestionarea proiectelor finantate prin fonduri structurale in domeniul turismului.
In cele patru zile ale Targului de Turism al Romaniei, in standul MIMMCTPL vor avea loc activitati culturale, artistice si prezentari de mestesuguri traditionale specifice Transilvaniei, Banatului si Olteniei, precum si actiuni de prezentare si promovare realizate de entitatile castigatoare ale proiectului “Destinatii Europene de Excelenta”: Depresiunea Horezu, Tara Fagarasului si Tara Vrancei.
Dorinta noastra este de a mentine Romania pe primul loc in topul destinatiilor de vacanta ale romanilor si de a-i creste importanta ca destinatie turistica pe pietele internationale. Pentru a face asta cu succes, am initiat procedura de construire a unui brand turistic de tara pe care sa fim in masura sa il promovam corespunzator incepand chiar din toamna anului 2009.” a precizat Lucia Morariu, Secretar de stat pentru turism, Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale.
“Iata ca ne intalnim din nou dupa un sezon plin, cu realizari pentru cei mai multi dintre membrii ANAT, agentii de turism, dar si cu ingrijorari produse de criza economica care ameninta si Romania. In astfel de momente, evaluam situatia si ne refacem strategiile. Este probabil ca deciziile de vacanta sa fie facute de acum inainte pe baza altor criterii decat cele utilizate pana acum de romani. Este probabil ca anumite directii de dezvoltare in “travel industry” sa-si dovedeasca caracterul inoportun in astfel de momente. Dar stim cu certitudine ca turistii vor fi permanent in cautarea unor oferte avantajoase si cu atat mai mult se va dovedi necesitatea asistentei de specialitate, consultantei de valoare. Ce va face turistul pentru a-si minimiza costurile? Va incerca sa-si planifice singur vacanta si va apela la Internet? Sau, convins de plus-valoarea adusa de contractarea vacantei prin intermediul unei agentii de turism, va apela la aceasta? Cum am mai aratat, aceste lucruri ne conduc la convingerea ca industria turistica va castiga si isi va fideliza clientii prin profesionalizare si deci, oferirea unor servicii de calitate.
Pentru ANAT, colaborarea cu ROMEXPO in organizarea celor doua editii anuale ale Targului de Turism a devenit o traditie. Ne-am sprijinit unii pe altii pentru ca de la an la an, de la editie la editie, sa facem ca lucrurile sa mearga mai bine, sa crestem prestigiul industriei turistice, sa convingem. Indiferent de schimbarile care intervin in viata noastra, o relatie buna va fi intotdeauna un avantaj pentru ambii parteneri si pentru beneficiarii unei astfel de cooperari. Venim cu incredere la aceasta editie a Targului de Turism, speram ca cele patru zile de manifestari vor aduce multi vizitatori” a precizat Dragos Anastasiu, Presedinte ANAT
In cadrul targului TTR vor avea loc o serie de manifestari conexe, dintre care amintim:
23 OCTOMBRIE 2008
•Seminar cu tema ”Ziua Judetului Neamt”
24 OCTOMBRIE 2008
•”Lansarea revistei de turism 7 Travel : Editor Tourist Activ Media”
• OLYMPOS TOURISTIK- Seminar ;
•BEST REISEN AGENTIE DE TURISM – Seminar”;
• RAI ASIGURARI: – Seminar cu tema ” Lansarea unui nou produs de asigurare pentru sporturi extreme-si prezentarea sistemului on-line de emitere a politelor de asigurare calatorie in strainatate”;
• BJR VACANTE – Seminar
25 OCTOMBRIE 2008
•SIND TOUR OPERATOR – Seminar
Noutati la editia a XX-a a Targului de Turism
Disneyland Paris – la Targul de Turism al Romaniei
Carrrefour Voiaj, Jetix si Disneyland Paris va invita sa luati parte la magia Disney!
Vizitatorii sunt asteptati intre 23 octombrie – 26 octombrie 2008 la Targul de Turism al Romaniei de la Romexpo, pavilionul 14 unde vom putea impartasi impreuna bucuria jocurilor alaturi de Jetix la standul Carrefour Voiaj! Disneyland Paris te asteapta intr-o lume magica!
Partenerul oficial Carrefour Voiaj in Romania, Disneyland Resort Paris este principala destinatie turistica din Europa. Centrul de distractii este dotat cu doua parcuri tematice (Parcul Disneyland si Parcul Walt Disney Studios), cu sapte hoteluri cu o capacitate de aproximativ 5.800 camere, la care se adauga cele 2.400 de camere ale hotelurilor partenere, doua spatii de recreere ce ofera un serviciu complet si un teren de golf cu 27 de gauri.
In luna noiembrie Carrefour Voiaj ofera o promotie speciala pentru clientii care rezerva un sejur de 4 zile, 3 nopti la Disneyland Paris: acestia vor profita de o noapte si o zi gratuita! (pentru intrarile din 7 noiembrie pana in 20 decembrie 2008 si 4 ianuarie pana pe 11 februarie 2009).
Alaturi de Jetix Romania, va invitam sa participati la magia Disney: vedete Disney vor petrece alaturi de tine: High School Musical, Hannah Montana, Phineas si Ferbs, Kim Possible vin in spatiul de joaca special amenajat in cadrul standului Carrefour Voiaj pentru 4 zile de distractii si surprize !
Satul lui Mos Craciun, din Laponia?! – la Targul de Turism al Romaniei
In fiecare dintre noi a ramas ceva din copilul care viseaza la Craciun si-si doreste sa-l intalneasca intr-un cadru de poveste, cu zapada pufoasa, intr-o cabana troienita, cu miros de cozonaci si scortisoara, brad impodobit si o multime de surprize. Asadar, ce alt loc ar fi mai potrivit pentru ca basmul sa devina realitate decat insusi satul lui Mos Craciun, din Laponia?! va invita sa participati la programul din perioada 20-26 decembrie firma Perfect Tour, pav. 14 stand 18. Cateva date din program: Satul lui Mos Craciun si biroul lui sunt situate la Cercul Polar. Mosul e mereu la birou si te asteapta. In sat se poate vizita Biroul Postal, unde poti comanda o scrisoare “originala” de la Mos Craciun care va fi trimisa anul viitor copiilor si prietenilor tai. Cumpara cele mai frumoase cadouri de la Fabrica de Surprize a renului Rudolf. Dupa vizita facuta la biroul lui Mos Craciun, veti face inca o oprire la Pestera lui Mos Craciun si Parcul de distractii. In Parc se pot bucura atat adultii cat si copii pentru ca puteti asista la spectacolul de dans, sa afla despre magia Elfilor sau sa faceti o plimbare in caruselul celor 4 anotimpuri. Masa de pranz este inclusa in cadrul unui restaurant central. In ajun pe 24 Decembrie 2008 se poate experimenta traditionalul spirit al Craciunului in padurea mistica. Padurea ninsa si partia de Craciun ofera multe lucruri de vazut si experimentat pentru oameni de toate varstele.De-a lungul partiei luminate cu lumanari va veti intalni cu spiridusi prietenosi. La focul de tabara veti fi serviti cu o bautura fierbinte si prajituri specifice cu coniac. Partia de sanius este potrivita pentru toate familiile, indiferent de varsta sau numarul de membri. Iar seara sunteti invitati la CINA FESTIVA de Ajun, cand Mos Craciun asculta dorintele copiilor si le inmaneaza daruri.
Oferta pentru timp liber la dispozitie sau participarea la excursiile optionale organizate sunt bogate alegand Safari cu Snowmobilul, Pescuit la copca, safari cu reni sau safari cu husky.
Si cel mai important: pe perioada targului – pachetele turistice beneficiaza de reduceri de pana la 20%!
Concomitent cu Targul de Turism al Romaniei se desfasoara si editia a XVI-a a expozitiei internationale de arhitectura, echipamente, dotari si mobilier pentru hoteluri si restaurante – ROMHOTEL si editia a VIII-a a Expozitiei internationale de produse, articole si echipamente pentru sport si agrement – EXPO SPORT si AGREMENT .
Programul de vizitare al expozitiei este zilnic intre orele 10,00 si 18,00 si in ultima zi intre orele 10,00 si 16,00. Biletul de intrare costa 7 lei. Mai multe informatii pot fi gasite pe site-ul www.targuldeturism.ro
Insula Santorini este localizata in Marea Egee, si este cea mai sudica dintre insulele Cyclade.
Capitala insulei este Fira, oras port, care impresioneaza prin strazile inguste, taverne traditionale, magazine asezate pe versantii stincosi, dar si prin plaje minunate, si apa marii limpede precum cristalul.
Pe insula Santorini se ajunge cu avionul, sau cu ferry boat din portul Pireus ( 9 – 12 ore).Santorini, cea mai frumoasa si spectaculoasa insula a Greciei (dar si cea mai scumpa), primeste anual un numar de turisti de 2 sau 3 ori mai mare decat numarul locuitorilor insulei. Desprinsa in timp dintr-un vulcan ea ofera turistilor munte si mare, alb si albastru, biserici ortodoxe dar si traditii. Merita vizitata in cadrul unei excursii optionale, sau puteti opta pentru cazarea in aceasta insula cu 5 orase.
Santorini este taramul de unde porneste mitul Atlantidei. In trecut, minunata laguna a Portului Santorini era centrul insulei. Acesta a fost scufundat de puternicele eruptii vulcanice care au schimbat topografia locului, aducandu-i in schimb celebritatea; “nisipuri” negre si rosii, faleze naturale inalte de sute de metri. Capitala Insulei, Fira, este asezata intr-un perete vulcanic, pe o faleza inalta de 300 m. Casele de un alb orbitor, cu acoperisuri rotunjite, par chilii sapate in lava pietrificata, intre acestea stradutele mici si inguste duc spre magazine si taverne cu privire la mare.
Oia este renumita prin apusurile de soare care au imbracat forma unui ritual. Imediat dupa orele amiezii oamenii incep sa se indrepte spre terasele care dau spre mare.
Suprafata insulei este de 96 km patrati si se afla la 130 mile nautice de Piraeus. Linia de coasta abrupta a partii vestice este in opozitie cu plajele intinse din partea de est, unele nisipoase iar unele cu pietricele.
Daca porniti din Skala spre Fira trebuie sa urcati pe jos sau pe spatele unui magar. Exista si un funicular pentru cei ce vor sa evite sutele de trepte. Urcarea costa, cu funicularul sau cu magarusul, 3 euro/persoana. Veti intalni insa incapatanarea magarusului care poate refuza sa urce sau sa coboare cu dvs. in spate si nu veti putea recupera banii.
Vechiul sat Ia se afla la Nord de Fira si este un loc de incomparabila frumusete. Farmecul unic al satului sta in casutele mici facute din piatra moale (unele vopsite in alb, albastru sau ocru), in vilele neo-clasice cu gradini si in aleile inguste. Ofera totodata si o superba vedere spre mare.
Fira este foarte atractiva, cu strazi inguste si serpuite, arcade si un cartier unde a trait odata nobilimea Catolica. Exista un muzeu foarte important, cu descoperiri preistorice (in marea majoritate ceramica), o mare colectie de vase ce dateaza din secolele 7 si 6 i.Hr. (incluzand piesele cunoscute drept “Thera ware” (articole de olarie Thera), cateva piese stravechi si clasice si cateva sculpturi elenistice si romane.
Exista o priveliste superba din Fira catre Kamenes, cele doua insulite cu piatra neagra create de vulcan. Acestea pot fi vizitate cu barcile de transport.
Thira antica este un loc de un mare interes arheologic care a fost ocupat de fenicieni, dorieni, romani si bizantini. Cladirile includ grupuri de case, piete, bai, teatre, sanctuare, resedinta lui Ptolomeu Euergetes, morminte ale perioadei stravechi si clasice si vestigii din vremea crestinismului timpuriu. Pe stancile din jur se afla inscriptionate, in alfabetul antic din Thira, numele Zeului Apollo si ale altor barbati si baieti.
Akrotiri ofera cele 43 de vetigii ale orasului Minoan distrus in jurul anului 1500 i.Hr. de catre o eruptie a vulcanului de pe Thira. Ca efect, aceasta este o versiune preistorica a Pompeiului ingropata sub cenusa vulcanica, cu case de doua sau trei etaje, cu piete, magazine, ateliere si asa mai departe. Pe cel mai inalt varf din Santorini se afla Manastirea Profetului Ilias, unde se tine o sarbatoare religioasa pe 20 iulie in fiecare an. Printre cele mai bune plaje, unele cu nisip negru, altele cu pietricele, sunt Kamari sau Armeni, Amoudi Baxedes Perissa, Monolithos si Kokini Paralia.
Peisajul uimitor, ciudateniile mediului natural, arhitectura neobisnuita si monumentele minunate din Santorini atrag un numar mare de vizitatori in fiecare vara.
Dorin Damaskin H, 5 octombrie 2008
Volumul de turisti pe acest segment va creste cu cel putin 15% fata de anul trecut, arata preconizarile pentru aceasta toamna.
Agroturismul atrage, anual, in tara noastra mii de straini, care merg mai ales in Bucovina, Maramures, Moldova, Tranilvania, Apuseni si Marginimea Sibiului. In schimb, romanii prefera in special Valea Prahovei si pensiuni de 4 stele, unde sa beneficieze de confort sporit.
Atena este oraşul cu cea mai glorioasă istorie din lume, un oraş adorat de zei şi oameni, un oraş magic. Încântătoarea capitală a Greciei, a fost întotdeauna un “loc natal” pentru civilizaţie. Este oraşul, în care s-a născut democraţia şi cei mai mulţi înţelepţi din vremurile antice. Cea mai importantă civilizaţie a vremurilor antice, a pătruns în Atena şi s-a reactualizat, prin unele din cele mai formidabile edificii. Cine nu a auzit de Acropola din Atena? Fotografiile şi istoria celui mai arheologic monument din Europa, a făcut ca, în urma unui tur al lumii, mii de oameni să rămână cu sentimente de admiraţie pentru acest oraş. Acropola este nomializată ca fiind una din cele 7 minuni ale lumii moderne. Stânca Sacră a Atenei datează dinainte de sec. V I.Hr, faimoasa epocă de aur a lui Periklis. Atena a cunoscut perioade de inflorire (ascendenţă), dar şi de regres, însă cu toate acestea, ea continuă să strălucească sub cerul Atticii, privind către viitor. Aceasta, în continuare sclipeşte, la fel ca marmura Parthenonului şi ca marmura de un alb pur, de Pentelic. Atena este situată în peninsula Attica, fiind înconjurată nordic si estic de munţii Ymmytos, Pendeli şi Parnitha, iar sudic şi vestic, de către golful Saronic. Soarele stăluceşte deasupra Atenei pe tot parcursul anului. Clima este una dintre cele mai bune din Europa, cu ierni blânde şi veri călduroase, ideală pt turism. La doar câţiva km de portul Piraeus, se află portul central commercial al capitalei şi ţărmurile Atticii de Sud. Încă din Neolitic, Atena este constant locuită. În secolul V a avut loc înflorirea fundamentală, atunci când valorile morale şi civilizaţia au depăşit limitele oraşului, Atena devenind “ţara mamă” a civilizaţiei occidentale. În secolele care au urmat, mulţi cuceritori au încercat să ocupe Atena. În anul 1834, Atena a fost aleasă ca şi capitală a Statului Grec, proaspăt fondat. Oraşul, care, în prezent, găzduieşte mai mult de 4,5 milioane de oameni, a fost construit în jurul pereţilor Acropolei. Astăzi, constituie centrul politic, social, cultural, financiar şi commercial al Greciei. Atena este un oraş cu diferite aspecte. O plimbare, in jurul faimosului triunghi istoric (Plaka, Thission, Psyri), face ca împrejurimile să dezvăluie coexistenţa unor diferite ere. Case mari, unele bine întreţinute, altele învechite de timp, magazine de lux, restaurante atractive şi hanuri tradiţionale, toate îşi au locul în acest oraş. Inima Atenei bate în piaţa Syntagma, unde se află şi Parlamentul. Monastiraki, Kolonaki şi Colina Lycabettus, atrag mii de vizitatori, de-a lungul unui an. La câţiva km de Faliro, Glyfada, Voula şi Vouliagmeni, te poţi bucura de briza mării, sau, te poţi îndrepta către nord, bucurându-te de aerul proaspăt al “comorilor de primă clasă” Marousi, Melissia, Vrilissia şi, desigur Kifisia. Atena şi Attica, în general, posed cele mai importante monumente arheologice (Acropolia, Odeionul, Piaţa Romană, Stadionul Panathinaiko, Templul lui Poseidon, etc). În capitală, vei putea admira multe clădiri neoclasice, ornamente veritabile ale oraşului (Parlamentul, Academia şi Univeristatea Atenei, etc). Nu uita să vizitezi muzeul, care găzduieşte comoara unică a moştenirii noastre culturale (Muzeul Arheologic, Muzeul militar, Muzeul bizantin). Atena a atras întotdeauna atenţia oamenilor. Reîntoarcerea Jocurilor Olimpice la locul lor natal a fost un mare succes. Capitala este mai faimoasă decât oricare alta din Europa, din punct de vedere al vieţii de noapte. Cum se lasă seara, Atena se schimbă total, bouzoukienii fiind liderii în distracţia ateniană. Un alt tip de distracţie oferă şi numeroasele teatre din jurul Atenei. Atena este un oras divin. Lasa-te incântat…
Pentru unii loc de clatit ochii, pentru altii loc de petreceri dezmatate, Amsterdamul are de toate pentru toti. Putini sunt cei care i-au parcurs strazile si au ramas neimpresionati. Amsterdamul poate fi vizitat in orice perioada a anului, vremea acolo fiind oricum umeda si rece, dar placuta per ansamblu. Este a patra capitala europeana in topul preferintelor turistice dupa Londra, Paris si Roma.
Daca vrei sa stii cum arata un oras ‘lacustru’ si nu indraznesti sa respiri aerul mucegait al Venetiei italiene, in mod sigur Amsterdamul trece examenul pretentiilor. Este adevarat, nu are nici pe departe aerul latin (din fericire zic eu), dar e fantastic sa poti strabate pe bicicleta strazile intortocheate ce merg pe langa cladirile vechi si canalele Amsterdamului, sau sa dai ture cu vaporasul ori cu barca pe canalele sale de printre cladiri. Poduri si apa peste tot. Oamenii astia chiar ca iubesc mult florile. Si nu ma refer la vestitele culturi de lalele. Si care sunt pe bune! Ci la faptul ca intr-un oras plin de canale si poduri, unde orice petic de pamant devine fundatie de cladire, olandezii au grija sa-si infrumuseteze fatadele cladirilor cu jgheaburi de flori de toate speciile. Paranteza si revin un pic asupra atitudinii tolerante a olandezilor fata de atmosfera anumitor cartiere precum vestitul Cartier Rosu (si nu numai) sau fata de consumatorii de halucinogene si canabis, fata de cei cu alte orientari sexuale (si care aleg de multe ori sa se manifeste zgomotos), si in general fata de ceea ce pentru unii dintre noi reprezinta imoralul si nebunia. Ei bine, daca tot ne ingretosam si ne ofuscam, n-avem decat sa nu ne plimbam prin locurile cu pricina. Iar daca am fi abordati cu oferte de tot genul, un simplu refuz politicos este mai mult decat suficient pentru ofertant. Nici nu se va supara si nici nu va insista.
Sa nu uitam: Amsterdamul este locul unde chiar daca prostitutia si consumul de anumite droguri sunt legale, sunt totodata si bine supravegheate si tinute sub control. Implicarea sau nu in astfel de cercuri tine de fiecare. Am ales sa spun asta pentru ca multe voci se plangeau de dezmatul orasului. Asa e, nu poate fi negat, diferenta este ca la noi si in multe alte tari mai mult sau mai putin latine, totul se face pe usa din dos, sustinut (nu supravegheat!) de politie. Asa ca pentru cine nu vrea Cartierul Rosu cu fete la vitrina si canabis, hai la drum pe timp de zi! Ce e de vazut in Amsterdam : Muzee, cate iti doreste inima. Intrarea la muzee variaza intre 6-12€, insa exista tot felul de reduceri si chiar gratuitati oferite prin “I Amsterdam Card” vezi lista aici: www.iamsterdamcard.com
Pe unde sa te opresti? Iata cateva dintre obiectivele turistice mult laudate: Muzeul Van Gogh, Muzeul Stedelijk, Muzeul Madamme Tussaud, evident scumput, 23€ , Muzeul Rijks; si un pont: strada perpendiculara cu intrarea principala a muzeului este plina cu magazine de antichitati si galerii de arta. Ma gandeam ca pentru amatori poate suna tentant… Muzeul Heineken, cu o politica de marketing foarte despteapta facuta pe banii tai; si ca o compensatie, in pretul biletului ai incluse si cateva beri pentru degustare. Muzeul arheologic Allard Pierson. Stadionul de Fotbal din Amsterdam daca ai treaba cu fotbalul. Casa Annei Frank – unde vei afla povestea unei tinere evreice si a familiei sale, care au stat ascunsi in casa cu pricina in timpul regimului nazist si care au impartasit in cele din urma soarta zecilor de mii de evrei…Plimbarea cu vaporasul pe canalele Amsterdamului, sau cu barca; costa in jur de 10-15€ pentru o ora jumate. Plimbare cu bicicleta, cam tot la atatia bani, dar pe o zi.
Dorin Damaskin – 14 august 2008