vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăLIFE STYLELife StyleTeatrul Bulandra din Bucuresti - 65 de ani de la inaugurare

    Teatrul Bulandra din Bucuresti – 65 de ani de la inaugurare

    Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte, marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 apărând sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian.

    Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie.

    „În mod evident este clar că este aşa, pentru că la Teatrul Bulandra jucăm cu casa închisă. Ceea ce înseamnă că voinţa oamenilor de a veni la teatru în aceste momente dificile, tulburate, tulburătoare, a-şi spune aşa, teatrul se dovedeşte a fi un loc nu de linişte, ci de meditaţie”, a declarat, pentru AGERPRES, regizorul.

    La 65 de ani de când a fost inaugurat, teatrul care poartă numele marii sale întemeietoare Lucia Sturdza-Bulandra îşi va deschide stagiunea cu o nouă versiune a piesei „Lear(a)” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban.

    Potrivit site-ului teatrului, echipa de la Bulandra este una „foarte ocupată, dar cu multă poftă de lucru”, în repetiţii intense fiind alte două spectacole: „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Darie, şi surpriza începutului de stagiune – „Obiceiuri necurate” de Tom Smith, un masterclass condus de Mihai Constantin cu participarea extraordinară a actorului Gelu Niţu.

    La Sala Liviu Ciulei (Atelier) sunt în curs de pregătire alte premiere pentru „Laboratorul de noapte”, proiect de suflet al Teatrului Bulandra, care a debutat la sfârşitul stagiunii trecute cu „Arlechino moare?”, de Nikolai Evreinov.

    Potrivit lui Alexandru Darie, în curând va fi deschisă „o nouă sală la Grădina Icoanei, astfel încât Teatrul Bulandra va avea patru săli începând din această toamnă”.

    De asemenea, la un an de la moartea maestrului Liviu Ciulei al cărui destin se leagă de Teatrul Bulandra, la Sala „Liviu Ciulei” (fosta Sală Izvor), va fi dezvelită o placă comemorativă, reprezentând un portret al marelui regizor, cu semnătura sa în bronz.

    Cu această ocazie, actorul Mircea Diaconu a transmis că doreşte ca teatrul să trăiască mult mai mult decât a trăit fondatoarea sa.

    „Îi doresc teatrului să trăiască mult mai mult decât a trăit fondatoarea Teatrului municipal modern actual. Altfel, ca unul care am trăit cei mai frumoşi ani din viaţa mea acolo, vreo 17, am aşa un sentiment de părticică din întregul acela. (…) Să dea Dumnezeu ca publicul, care este singurul care ne ţine în viaţă, să umple sălile în continuare şi să ţină teatrul în viaţă”, a spus Mircea Diaconu.

    Teatrul Bulandra din Bucureşti a fost înfiinţat în anul 1947, iar primul director a fost Lucia Sturdza-Bulandra.

    În perioada 1963 – 1972, Liviu Ciulei a fost director al teatrului, iar din anul 2002 teatrul Bulandra este condus de regizorul Alexandru Darie.

    În prezent, activitatea teatrală se desfăşoară în două săli, sala „Liviu Ciulei” (renovată în 2002), aflată în apropierea cheiului Dâmboviţei, şi sala „Toma Caragiu” (renovată în 2003), situată în apropierea parcului ”Grădina Icoanei”.

    Iniţial, teatrul s-a numit Teatrul Municipal, apoi Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, iar în prezent se numeşte Teatrul Bulandra. Clădirea Izvor era sediul central al teatrului, unde se află sala de spectacole şi administraţia teatrului. Sala de pe strada Icoanei era înainte de război sala de spectacole a Şcolii Centrale de Fete. După naţionalizare, a fost trecută în patrimoniul statului sub numele de sala Filimon Sârbu. Ulterior, această sală a primit numele de ”Toma Caragiu”, în memoria marelui actor român.

    În 2011 sala „Izvor” a primit numele de „Liviu Ciulei”, în memoria regizorului, actorului şi directorului teatrului Bulandra.

    Începând din anul 1991, Teatrul Bulandra este membru al Uniunii Teatrelor din Europa, o asociaţie fondată în martie 1990.

    AGERPRES

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttp://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente