Spectacole
Trecem la ora de iarnă
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie, în România se va reveni la ora fusului 2, respectiv la ora de iarnă, când diferenţa faţă de timpul universal (GMT) va fi de numai 2 ore. Ora 4.00 va deveni ora 3.00, în acest fel ziua de 25 octombrie fiind cea mai lungă zi din an, de 25 de ore.
Odată cu trecerea la ora de iarnă, mai multe ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii vor da ceasurile cu o oră înapoi. Trei ţări din UE (Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia) vor reveni la ora GMT, în timp ce Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda vor fixa ceasurile la ora GMT+1. La rândul lor, Ciprul, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia şi Lituania îşi vor fixa ceasurile la ora GMT+2.
Timpul Central European (CET) va rămâne cu 6 ore înaintea Timpului European Standard (EST). CET va fi cu o oră înaintea GMT (de la două ore decât era iniţial) şi EST va fi cu cinci ore înaintea GMT (faţă de patru ore cât era iniţial).
Prin introducerea orei de vară, s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală şi reducerea folosirii luminii artificiale.
Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.
Ora de vară şi ora de iarnă au un rol important şi în calculele astrologice. Ora de vară a fost reintrodusă în anul 1979 şi recalculată în 1997. Între 1979-1996 s-a trecut la ora de vară în ultima duminică a lui martie şi la ora de iarnă în ultima duminică a lui septembrie. După 1997 se trece la ora de vară la ora 1 GMT din ultima duminică a lunii martie (după 22 martie) şi la ora de iarnă la ora 1 GMT din ultima duminică a lunii octombrie.
În România, în ora de vară diferenţa orară faţă de GMT este de 3 ore. În restul anului, diferenţa orară faţă de ora meridianului Greenwich (GMT, adică Timpul Universal) este de 2 ore.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV6 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău