Radio
Tudor Gheorghe, la Smart FM: „M-am apucat să cânt de spaimă”
Invitat la radio Smart Fm de către realizatorii emisiunii matinale Marius Tucă şi Marius Manole, Tudor Gheorghe a povestit despre decizia pe care a luat-o de a cânta. Puţini sunt cei care ştiu că „neica al neamului românesc” – aşa cum l-a supranumit Marius Tucă, directorul radioului – în primii ani de actorie n-a avut nicio intenţie de a organiza spectacolele care sunt celebre acum.
„Am absolvit facultatea de Teatru. Doamna Deleanu mi-a spus: ia-ţi repartiţie la Bârlad, directorul îţi da negaţie, şi apoi vii aici la mine, la Giuleşti. M-am dus şi l-am întrebat pe Stefan Mihailescu Brăila care mi-a spus să mă duc în provincie. „Du-te şi fă dinţi. Dacă vei demonstra că poţi face meseria asta, te aducem la Bucureşti”. Era fermecător, mi-a fost că un tată. Mi-a dat încredere, m-a ajutat. Am venit apoi, la Giuleşti, erau sălile pline. După aceea am ajuns la Craiova, erau două regizoare care nu m-am încadrat în vederile lor artistice. Am făcut figuraţie vreo doi-trei ani de zile. Terminasem primul Institutul de Teatru, mă aşteptăm la o primire cum se cuvine şi-a fost tocmai pe dos. ŞI-atunci m-am apucat să cant de spaima, pentru că nu mă ştia nimeni.
Era o altă formulă de a spune poezie. Proiectele lui Tudor Gheorghe pe termen scurt sunt următoarele: pe 26 octombrie, am un spectacol, care va fi un recital de actorie. Va recita, între altele, „Noaptea de noiembrie” a lui Macedonski. „Am pregătit şi un spectacol pe poezia lui Adrian Păunescu. Am făcut un turneu naţional, dar am exclus Bucureştiul. În Capitală, voi susţine cam cinci spectacole, în noiembrie, la Teatrul Naţional”, a mai spus Tudor Gheorghe, la Smart Fm.
Foto Credit: Smart FM
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău