HomeAUDIENȚE TVTVR 1 – lider de audienţă cu Steaua – Schalke 04! Vezi cati telespectatori au urmarit meciul!

TVR 1 – lider de audienţă cu Steaua – Schalke 04! Vezi cati telespectatori au urmarit meciul!

Partida de fotbal Steaua – Schalke 04, transmisă în direct la TVR 1, TVR HD şi www.tvrplus.ro, a adus Televiziunii Române poziţia de lider de audienţă, atât pe target naţional, cât şi urban.

Aproape un milion şi jumătate de iubitori ai fotbalului din România au urmărit meciul din grupele UEFA Champions League, disputat pe Arena Naţională marţi, 26 noiembrie şi încheiat cu scorul de 0-0.

În medie, 1.412.000 de telespectatori au stat cu ochii pe TVR 1 la meciul Steaua – Schalke 04 (în intervalul orar 21.40-23.34), ceea ce corespunde unui rating* mediu de 7,4% şi unei cote medii de piaţă* de 15,4%. La nivelul publicului urban, partida de fotbal a fost urmărită, în medie, de 699.000 de telespectatori (rating mediu 6,7% şi share mediu de 13%).

Finalul primei reprize a fost cel mai urmărit de telespectatorii români. „Minutul de aur” al partidei comentate pentru TVR 1 de Marian Olaianos şi Emil Hossu-Longin s-a înregistrat la ora 22.25, când, la nivel naţional, la TVR 1 se uitau 1.803.000 de microbişti (rating de 9,5% şi share de 18,3%). În ceea ce priveşte publicul urban, cel mai urmărit minut s-a înregistrat la 23.32, când 909.000 de telespectatori (8,7% rating şi 21,4% cotă de piaţă) aveau televizoarele deschise pe TVR 1.

  • Pe intervalul meciului Pro Tv a difuzat Masterchef – Proba Celebritatii.
  • Antena 1 a difuzat show-ul Mireasa pentru fiul meu, iar Kanal D, Suleyman Magnificul.

TVR a transmis toate meciurile pe care Steaua le-a disputat acasă în UEFA Champions League. Prima partidă jucată de stelişti pe teren propriu în faza grupelor UCL a fost meciul cu Chelsea, din 1 octombrie, încheiat cu victoria zdrobitoare a britanicilor. El a fost urmat de remiza cu FC Basel, din 22 octombrie. Următorul meci din UEFA Champions League care va fi transmis în direct la TVR este ultimul din faza grupelor UCL, pe 10 decembrie.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns