Connect with us

LIFE STYLE

Uite ce familie frumoasa are Chef Nicolai Tand

Published

on

Foto Credit: Antena Stars

Nicolai Tand, gazda emisiunii Star Chef, difuzată de Antena Stars în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 12.00, s-a întors de curând din Grecia, acolo unde și-a petrecut vacanța alături de familie. A fost pentru prima oară în viața lui când în zilele libere nu a gătit absolut deloc.

„Am fost câteva zile în Paros, o insula minunată. A fost prima mea vacanță în care nu am pus mâna pe cuțit decat ca să-mi tai mâncarea. De obicei, pe oriunde eram, mai făceam o pastă, mai pregăteam ceva la grătar, dar de data asta am fost în repaos total. Aveam mare nevoie de câteva zile libere”, a declarat Nicolai Tand.

Chiar dacă nu a gătit, Nicolai s-a întors cu agenda plină de rețete. „Am ales Paros la recomandarea unui prieten grec. Tot el mi-a recomandat și restaurantele din zonă și cam ce ar trebui să încerc la fiecare dintre ele. E un lucru știut că grecii au o mâncare nemaipomenită, iar eu mă bucur că am descoperit nișe rețete absolut senzaționale, pe care abia aștept să le încerc pe blogu-ul meu, www.nicolaitand.ro”, a mai povestit acesta.

Cât despre timpul petrecut pe insulă, Nicolai spune că a fost exact ce și-a dorit.

„Aveam nevoie de odihnă, așa că scopul acestei vacanțe a fost cât se poate de clar. Ne-am plimbat pe plajele de pe insulă, am construit castele de nisip și am încercat specialități grecești. Iancu și Ilona au fost cât se poate de fericiți, iar eu și Monica ne-am bucurat din plin de bucuria copiilor nostri”.

nicolai tand cu familia

 

Lasa un comentariu aici!

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

LIFE STYLE

Trend alert: 3 perechi de pantofi realizati la comanda la moda in 2018

Published

on

Este clar, sezonul primavara-vara 2018 aduce in prim plan trenduri indraznete, explozii de culoare si multa, multa inventivitate. Totul este imprevizibil, iar regulile au fost demult incalcate.

Daca esti in cautarea pantofilor ideali pentru noul an, inseamna ca te afli in locul potrivit. Am pregatit pentru tine o lista a celor mai cool pantofi pe care trebuie sa ii ai in garderoba anul acesta. Ii gasesti pe site-ul AnaFashion, magazin online de unde poti comanda pantofi realizati exact asa cum ti-i doresti!

 

Pantofii din piele Mira

Nu este un trend care ne ia prin surprindere, dar stim sigur ca a facut furori printre iubitoarele de fashion. Pantofii de dama cu varful ascutit si tocul foarte gros sunt incredibil de comozi si, in acelasi timp, foarte eleganti. Poti opta pentru acesti pantofi la comanda in varianta pe care specialistii AnaFashion o propun sau sa devii propriul tau designer. Alegi pielea si culoarea/ combinatia de culori din care pantofii tai sa fie realizati si plasezi comanda.

Style tip: poarta acesti pantofi din piele cu un costum barbatesc pentru un look modern si foarte la moda.

 

Pantofii de dama Milano

Cunoscuti sub numele de kitten heels, pantofii cu tocul foarte mic sunt la moda si anul acesta. In functie de preferintele tale, poti comanda acesti pantofi pe orice alt tip de piele si intr-o culoare care sa te caracterizeze. Sigur te vei indragosti de acest tip de calapod imediat ce il vei incalta. Pe langa faptul ca sunt foarte comozi, acesti pantofi realizati la comanda se integreaza cu succes in foarte multe tinute. Sigur ii vei vedea foarte des pe blogurile de fashion.

Style tip: poarta acesti pantofi din piele cu un robe-manteau pentru un look retro adus in actualitate. Alege o pereche de ochelari minimalisti si manusi foarte lungi.

 

 

 

Pantofii din piele Sara

Pantofii de dama cu decupaje indraznete se afla si anul acesta in atentia designerilor, iar o pereche de pantofi stiletto nu avea cum sa nu se afle pe lista noastra. Recunoaste, nici tu nu poti sa rezisti unei noi perechi, indiferent de cate alte modele ai deja in garderoba. AnaFashion ne propune o varianta a acestor pantofi la comanda perfecta pentru vara, dar poti alege orice alte culori sau tipuri de piele doresti.

Style tip: baretele peste glezna pot sa fie o adevarata problema. Ca sa nu risti sa iti ,,taie” vizual picioarele, ai doua variante. Fie porti pantaloni care sa ascunda baretele, fie porti o pereche de dresuri colorate, care sa camufleze culoarea acestora. In acest caz, daca este vorba de o culoare foarte puternica, incearca un total look sau cel putin alege haine care sa se incadreze in aceeasi paleta cromatica a pantofilor la comanda.

Stim cat de mult iubesti pantofii, iar ideea de pantofi la comanda este mai mult decat ofertanta. Acum poti sa ai orice pereche de incaltaminte iti doresti fara sa trebuiasca sa umbli in zeci de magazine.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

LIFE STYLE

3 tipuri de personalităţi pe care ar trebui să le eviţi

Published

on

Gândiți-vă la toți oamenii cu care lucrați sau interacționați în mod regulat. Ați întâlnit vreodată tipul negativ, critic sau cel care face pe victima? Pariez că-ți amintești unul dintre acești oameni chiar acum.

 

În opinia profesorului internaţional de yoga Dana Ţupa, pesimiștii răspândesc negativitatea ca gripa și trebuie să ne limităm expunerea, deoarece atunci când le transmitem un lucru pozitiv, acela se va întoarce înapoi în formă negativă. Pesimiştii au puterea de a afecta negativ nu numai viziunea ta, ci și cultura sau chiar reputația ta.

De asemenea, specialistul afirmă că succesul nostru în viaţă constă în a ne alege foarte bine anturajul, în a decide de cine să ne lăsăm influenţaţi sau nu şi în a încerca să evităm factorii perturbatori care ne pot destabiliza de la drumul nostru asumat.

 

Cele trei tipuri de personalităţi care ne ţin departe de la obiectivele noastre

 

  1. Tipul negativ

“Acest tip de persoană pare să aibă o problemă pentru fiecare soluție și iubește să scurgă entuziasmul din orice idee nouă. Mantra lui este: „Acesta este modul în care a fost întotdeauna făcut”. Când se deschide o fereastră spre oportunitate, el te va trage la umbră. Îți va împiedica energia și îți va încetini ritmul. Nu îți va oferi energie dacă te vei inconjura de acest tip de persoană. Nu te poți aștepta să ai o viață pozitivă dacă te înconjori cu oameni negativi”, declară profesorul de yoga Dana Ţupa.

 

  1. Tipul critic

“Criticii sunt cunoscuți pentru că au de găsit tot timpul ceva deranjant de spus despre toată lumea și sunt deosebit de faimoși pentru tranzacționarea informațiilor confidențiale sau negative despre ceilalți. Criticii folosesc bârfele pentru a le lega și pentru a controla miniaturi. Nu lăsați niciodată pe nimeni care nu a făcut nimic să vă spună cum să faceți ceva”, declară profesorul de yoga Dana Ţupa, directorul PURNA Yoga Academy.

 

  1. Tipul victimă

“Niciodată nu este capabil să accepte responsabilitatea personală, viața pare nedreaptă față de victime. Puntea este întotdeauna stivuită împotriva victimelor și nu au decât ghinion. Îi veți recunoaște prin scuzele lor de semnătură”, menţionează Dana Ţupa.

 

Mai multe detalii pe retetedesanatate.ro 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

LIFE STYLE

Culorile puternice: unul dintre cele mai mari trenduri in 2018, ghid de stil by Loredana Ciangau @ L’Atelier Couture

Published

on

Una dintre vestile bune, care vine odata cu noul an este ca a venit in sfarsit momentul sa incerci noile trenduri prezentate la Saptamanile Modei de acum cateva luni! Pe unele dintre ele poate le cunosti si le-ai incercat deja, dar multe altele asteapta inca sa fie descoperite si testate…

Unul dintre cele mai mari trenduri ale sezonului urmator se anunta a fi culorile puternice, precum galben, rosu, violet si nuantele aprinse de roz. Piesele in culori puternice pot fi purtate in mai multe feluri. Le poti purta impreuna, intr-un colour block, sau poti purta o singura piesa statement intr-o culoare vibranta, cum ar fi o rochie fluida sau o pereche de cizme pana la genunchi.

 

Daca ti-ai propus de mult sa iesi din monotonia non-culorilor, nu exista moment mai bun sa incerci, decat acum! Ce alta modalitate mai buna sa combati melancolia perioadei reci decat un outfit in culori puternice?! Descopera mai jos propunerile noastre in nuante vibrante pentru un inceput de an plin de culoare!

Loredana Ciangau, designerul brandului L’Atelier Couture ne ajuta sa vedem cele mai interesante propuneri pentru a fi in stil in acest sezon!

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Trending