vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăAUDIENȚE TVAnalize Audiente TVUltima ediţia a sezonul 2 VISURI LA CHEIE, lider de audienţă! Analiză...

    Ultima ediţia a sezonul 2 VISURI LA CHEIE, lider de audienţă! Analiză detaliată pe tot show-ul!

    Ultima ediție a celui de-al doilea sezon Visuri la cheie s-a încheiat aseară cu o poveste impresionantă și o renovare de vis!

    După ce ani la rând familia Voicu s-a luptat cu neajunsurile și a încercat din răsputeri să aibă o locuință decentă, echipa Visuri la cheie a ajuns aseară la Mirela și fiicele sale, Ioana și Maria, pentru a le ajuta să aibă un trai mai bun. În două săptămâni Dragoș Bucur, Alina Vîlcu, Adela Pârvu, Andrei Samoil și Dragoș Isăcescu au reușit să împlinească cel mai mare vis al celor trei – o casă complet renovată și utilată.

    Ce audienta a inregistrat show-ul?

    Pe întreaga durată de difuzare, 20:30-22:34, la nivel național, peste 1.6 milioane de telespectatori au trăit emoția unui vis împlinit, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:51, emisiunea Visuri la cheie a reuşit să aducă în faţa televizoarelor peste 2.1 milioane de români. 

    Ultima ediție a celui de-al doilea sezon Visuri la cheie a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 11.7 puncte de rating și 27.5% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, de aproape două ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, Antena 1,  care a obţinut 6.1 puncte de rating și 14.3% share.

    Analiza detaliata pe tot show-ul

    Visuri la cheie a fost urmărit timp de două luni, în medie, de 1.6 milioane de telespectatori la nivel național. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc și a înregistrat în perioada 23 septembrie – 11 noiembrie 2015 o medie de 10.9 puncte de rating și 26.4% share, în timp ce postul de televiziune clasat pe locul doi, Antena 1 a obţinut 5.2 puncte de rating și 12.5% share.

    Visuri la Cheie PRO TV
    Visuri la Cheie
    PRO TV

    Mirela și cele două fiice gemene ale sale, Ioana și Maria, au fost greu încercate de viață și trăiesc împreună într-o casă din Pantelimon, județul Ilfov. Totul s-a schimbat pentru ele în momentul în care Mirela a divorțat de soțul său și a fost nevoită la partaj să-l despăgubească pe acesta.

    Femeia s-a împrumutat la mai multe bănci, iar în momentul de față plătește o treime din salariu pe ratele pentru împrumutul făcut în urmă cu 10 ani. Mirela și fiicele sale locuiesc într-o singură cameră, în condiții grele, în frig și umezeală, însă nu au vrut niciun moment să renunțe la casa lor, deoarece reprezintă totul pentru ele. Cu toate că duc o viață extrem de grea, cu neajunsuri, Ioana și Maria învață foarte bine, sunt olimpice și bursiere. Pentru a-și ajuta mama cu cheltuielile, fetele au cumpărat două geamuri de termopan din bursele primite la școală, reușind să o surprindă și să o bucure pe Mirela.

    Echipa Visuri la cheie a ajuns acasă la cele trei într-o zi ploioasă. Când au realizat că visul lor de a avea o locuință nouă va deveni realitate, ele au fost copleșite de emoții și cu greu au putut să creadă că este adevărat. Împreună cu Dragoș, Alina, Adela și Andrei au inspectat casa și au discutat cu arhitecții cum și-ar dori să arate întreg spațiul. Fetele nu au știut ce să ceară, dar au fost sigure că vor o cameră colorată.

    Dragos Bucur
    Dragos Bucur

    Momentul în care Mirela și cele două fete ale sale au fost trimise în vacanță a fost unul destul de dificil. Cu greu s-au lăsat convinse că timp de două săptămâni nu vor merge la serviciu și la școală, ci se vor bucura de aceste zile libere la munte. Cât timp a durat renovarea, ele au petrecut momente de neuitat împreună, au mers în parc cu rolele și l-au cunoscut pe artistul lor preferat, Smiley, alături de care au cântat și au dansat în timpul unui concert al său.

    În tot acest timp, echipa Visuri la cheie a pregătit în detaliu renovarea casei, împreună cu foarte mulți constructori și voluntari. Principala problemă a locuinței era cea legată de încălzire, așa că a fost amenajată o cameră specială pentru centrala cu lemne, cu ajutorul cărei ele vor avea de acum înainte doar ierni călduroase. De asemenea, toată instalația electrică a fost schimbată. Pentru a da luminozitate interiorului casei, Andrei Samoil a demolat pereții și a făcut mai multe ferestre.

    Sursa cifre: Kantar Media

    [nextpage title=”detalii pe urmatoarea pagina!”]

    Casa a fost consolidată, iar din living se vede acum tot spațiul. Unul dintre pereții sufrageriei a fost realizat într-un mod inedit, fiind unul viu format din licheni, un colț de natură în casă. Tot conceptul de design atât interior, cât și exterior al casei e fundamentat pe metafora celor două ferestre ale fetelor. Fațada principală a locuinței a fost gândită ca o operă de artă cu o grafică aparte, care a fost executată din diverse panouri traforate, colorate, care să susțină ideea că totul a pornit de la cele două ferestre.

    De acum, Mirela va avea camera ei, decorată și mobilată exact așa cum și-a dorit, iar cele mici vor avea camera lor gândită special pentru pasiunile lor și lucrurile care le plac. Camera Ioanei și a Mariei are două paturi de câte o persoană, care au o tăblie comună pe care este aplicat un trafor vopsit, cu grafică bazată tot pe cele două ferestre, dar și un loc special amenajat pentru a face bijuterii.

    Ca de fiecare dată, Dragoș Isăcescu a avut grijă de curte. Arhitectul peisagist a realizat un grătar, o pistă de role pentru cele mici, fiind ajutat de Andrei Samoil, a plantat copaci mari, foarte mulți trandafiri și un gazon perfect.

    Alina, Adela, Andrei si Dragos VISURI LA CHEIE PRO TV
    Alina, Adela, Andrei si Dragos
    VISURI LA CHEIE PRO TV

    Timp de două săptămâni, cei patru arhitecți, împreună cu Dragoș Bucur, constructori și voluntari, au lucrat încontinuu pentru a împlini un vis și a aduce cât mai multă bucurie în casa și în sufletul unei familii care nu și-a pierdut nicio clipă optimismul și a luptat zi de zi pentru o viață mai bună.

    Când s-au întors acasă din vacanță, Mirela, Ioana și Maria au primit cheia noii lor locuințe la care au visat ani de zile. Cele trei au plâns în momentul în care și-au văzut casa, care acum este extrem de spațioasă, luminoasă și plină de culoare, exact așa cum și-au dorit. Nu și-au imaginat niciodată că vor avea o casă atât de frumoasă, dar visul lor a devenit realitate, numai cu ajutorul oamenilor.

    În fiecare miercuri emisiunea Visuri la cheie le-a prezentat telespectatorilor povești extraordinare ale unor oameni greu încercați de viață, care și-au văzut împlinit visul de a avea o locuință nouă. 

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttp://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente