HomeLIFE STYLEEurovision 2009: Ultimele repetitii de la Moscova

Eurovision 2009: Ultimele repetitii de la Moscova

Ca de fiecare dată la Eurovision, ultima zi înaintea competiţiei este rezervată pentru două repetiţii integrale ale spectacolului ce va fi difuzat a doua zi. Aşa că luni, 11 mai, pe scena din Olympiysky Arena vor avea loc două repetiţii generale ale spectacolului din 12, dintre care ultima va fi cu public.eurovision romania

Toată lumea va avea ocazia de a pune la punct ultimele detalii pentru ca transmisia de marţi să fie impecabilă. În paralel cu ei, telespectatorii din România vor avea ocazia luni, 11 mai, de la ora 13.00, pe TVR 1, în programul „Drumul spre Moscova”, să urmărească o prezentare a pieselor din prima semifinală Eurovision.

Gazda, Leonard Miron, va avea invitaţi speciali: foşti participanţi la Eurovision Junior, care vor comenta cu mult profesionalism şi obiectivitate piesele celor mari. Bubu, Noni, Alina Eremia, Sabrina şi Mircea, împreună cu Andy Jugănaru, fost prezentator al ediţiilor speciale despre Eurovision Junior, vor prezenta publicului piesele primei semifinale Eurovision 2009.

La Moscova, 9 mai, Ziua Victoriei, a fost precedată de o petrecere a Bulgariei, la care au fost invitate să participe şi reprezentantele României. Astfel, Elena şi colegele ei au evoluat într-un spectacol de mare succes, înregistrat pentru difuzare atât pe televiziunile din Bulgaria, cât şi pe cele din Rusia, cu precădere pe Chanel One.

Elena intră în concursul de la Moscova în data de 12 mai, în prima semifinală Eurovision, cu piesa „The Balkan Girls” compusă de Laurenţiu Duţă. Semifinalele Eurovision vor avea loc pe 12 şi 14 mai, iar finala pe 16 mai, toate putând fi urmărite în direct pe TVR 1 şi TVR Internaţional.

Telespectatorii români din Europa o vor putea vota pe Elena numai dacă vor urmări transmisia televiziunii publice din ţara în care se află. Numai în acest mod vor afla numerele de telefon alocate de fiecare ţară piesei României.

www.tvr.ro

Lasa un comentariu aici!

Post Tags
Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns