Connect with us

Ultimii trei concurenți care intră în competiția de la Ferma vedetelor sunt Sorana Darclée, Paul Ipate și Octavian Strunilă! Aceștia se vor lupta într-o competiție captivantă pentru titlul de Fermierul anului împotriva celorlalți 9 fermieri: Anda Ghiță, Saveta Bogdan, Mircea N. Stoian, AMI, Lili Sandu, Viorel Sipoș, Benny Adegbuyi, Maria Constantin și Marcel Toader! Iulia Vântur și Nea Rață vor avea grijă, ca de fiecare dată, de bunul mers al lucrurilor.

Paul Ipate este absolvent al Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, secţia Actorie. Cunoscut publicului pentru piesele de teatru și pentru filmele de lungmetraj, Paul a acceptat provocarea Ferma vedetelor: „Este o provocare și o experiență la care vreau să particip. Știu că probele nu sunt foarte simple și că e greu să reziști, dar mi-a plăcut întotdeauna să fiu aproape de natură și de lucrurile simple. Sunt un om simplu, îndrăgostit de natură și de natural.”

Paul Ipate - FERMA VEDETELOR, PRO TV

Paul Ipate – FERMA VEDETELOR, PRO TV

Cu zeci de hituri la activ, sute de concerte în România și în străinătate, fosta componentă a trupei A.S.I.A Sorana Darclée este o fire luptătoare, extrem de determinată să-și depășească limitele și să facă tot posibilul pentru a câștiga titlul de Fermierul anului. „Sunt convinsă că Ferma vedetelor va reprezenta una dintre cele mai frumoase și interesante experiențe din viața mea. Voi da totul în lupta pentru marele trofeu!”

Sorana Darclee - FERMA VEDETELOR, PRO TV

Sorana Darclee – FERMA VEDETELOR, PRO TV

Octavian Strunilă este cunoscut publicului pentru piesele de teatru, dar și pentru filmele și serialele TV în care a avut roluri remarcabile. Acesta a acceptat provocarea Ferma vedetelor  fiind extrem de legat de tradițiile rurale românești. Dar oare va face față cu brio provocărilor de pe alte meleaguri? Pe lângă cele peste 1000 de episoade filmate pentru producțiile PRO TV și Acasă, Octavian Strunilă este și unul dintre câștigătorii concursului Dansez pentru tine, dar și unul dintre concurenții de la MasterChef Celebrity. „Am petrecut destule vacanțe la țară ca să știu cum stau lucrurile la o fermă. Pe lângă strategie, o să am parte și de noroc! Întotdeauna am fost un norocos! Acolo sus cineva mă iubește!”.

Octavian Strunila - FERMA VEDETELOR, PRO TV

Octavian Strunila – FERMA VEDETELOR, PRO TV

O nouă cultură, o nouă fermă, noi concurenți și noi provocări, altă țară, altă distracție, peisaje superbe și multă muncă, o bătălie strânsă, alianțe, prietenii, strategii de joc – toate aceste lucruri se vor vedea, în curând, la PRO TV, în lupta pentru titlul de Fermierul anului!

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Silvia este castigatoarea „Bravo, ai stil! All Stars”

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Spectacol desavarsit, emotii uriase, in aceasta seara, in Marea Finala „Bravo, ai stil! All Stars”. Unicul show din Romania dedicat elegantei, creativitatii, stilului, si-a desemnat castigatoarea.

Silvia a fost aleasa in aceasta seara, in cadrul Galei ce a fost difuzata, in direct, la Kanal D, castigatoarea sezonului „Bravo, ai stil! All Stars”.

Silvia a fost incununata drept Cea mai stilata femeie din Romania si a intrat in posesia sumei de 100.000 de lei, intrunind 65,8% din voturile telespectatorilor. Concurenta i-a cucerit total pe jurati si pe telespectatori, atat cu tinuta si momentul prezentate in aceasta ultima seara a competitiei, Gala <Haute couture>,  dar si prin styling-urile prezentate de-a lungul competitiei.

Silvia a facut fata cu brio cerintelor exigente din partea juratilor, cat si a rivalitatilor celorlalte contracandidate, castigand mii de sustinatori in mediul online si devenind un adevarat fashion icon pentru multe tinere din Romania. Concurenta s-a remarcat de-a lungul competitiei stilistice prin atitudine vestimentara, styling-uri desavarsite, dar si prin darzenia de care a dat dovada atunci cand si-a aparat alegerile vestimentare.

“Ma simt fericita, ma simt indreptatita! 0.01% m-am indoit si m-am gandit, pentru o clipa  ca pot sa pierd insa, cred in Dumnezeu, si atat de mult m-a ajutat in viata, si mi-a indeplinit toate dorintele incat am stiut ca va fi de partea mea si in aceste momente. Atunci cand esti drept, reprezinti adevar si iubire, nu ai cum sa nu reusesti”, a spus, extrem de  emotionata Silvia, castigatoarea “Bravo, ai stil! All Stars”, imediat dupa Gala din aceasta seara.

Silvia a marturisit ce a insemnat pentru ea “Bravo, ai stil! All Stars”.

“<Bravo, ai stil! All Stars> a insemnat totul pentru mine, energia mea, munca mea, este tot ce am mai frumos in mine. Eu am investit tot ce am mai frumos in sufletul meu, in tinutele in care am defilat aici, in styling-urile pe care le-am alcatuit in acest show de fashion. <Bravo, ai stil! All Stars> a fost si este parte din familia mea”, a marturisit Silvia.

Emotiile si tensiunea au atins cote maxime in aceasta seara, in platoul emisiunii „Bravo, ai stil! All Stars”, batalia fiind stransa intre cele doua concurente, Silvia si Iuliana.

Fostele concurente ale acestui fulminant sezon „Bravo, ai stil! All Stars!” s-au aflat in platoul emisiunii alaturi de sustinatorii celor doua fete si si-au exprimat public admiratia fata de castigatoare, de Silvia, devenita Cea mai stilata femeie din Romania.

Iuliana, concurenta care s-a clasat pe locul doi, intrunind 34,2% din voturile telespectatorilor vizibil emotionata, si-a stapanit cu greu lacrimile in momentul in care a fost anuntata marea castigatoare.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Finala BRAVO AI STIL – All Stars va fi difuzata, in direct, la KANAL D

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Am intrat in linie dreapta! Doar o zi ne mai desparte de Marea Finala, “Bravo, ai stil! All Stars”, editia in care se va alege, in direct, castigatoarea acestui sezon, sambata, 16 iunie, de la ora 22:00.

Marea Finala a celui intens sezon, “Bravo, ai stil! All stars!” este aproape de a trage cortina, nu inainte insa, de a-si desemna castigatoarea.

“Este seara voastra (a telespectatorilor – n.r.), este lupta voastra, voi aveti in mana puterea de a decide! Voi sunteti singurii care le puteti oferi concurentelor tot sprijinul de care acestea au nevoie! Este momentul sa alegeti, sa decideti, si sa fiti alaturi de noi, pana la final (…) pentru ca impreuna am inceput si impreuna vom ramane pana la capat!”, spune, emotionata Ilinca Vandici.

La final de sezon, emotia si nostalgia isi fac loc in sufletele juratilor.

“<Bravo, ai stil! All Stars> nu este doar o emisiune, ci un fenomen care a schimbat destine si care a trasat in mintile si in comportamentul generatiei tinere, anumite trasee, si repere stilistice care, cu siguranta, se vor face simtite in cativa ani. Multe concurente s-au schimbat, altele s-au reinventat, dar toate au recunoscut ca aceasta experienta, <Bravo, ai stil! All Stars>, a fost cea mai frumoasa din viata lor”, spune juratul Iulia Albu.

Cum va fi Marea Finala, cea mai importanta editie din istoria <Bravo, ai stil! All Stars>, ne spune tot Iulia Albu.

“In aceasta seara, la Marea Finala <Bravo, ai stil! All Stars>, telespectatorii romani isi vor desemna castigatoarea acestui sezon, si odata cu ea, vor trasa caracteristicile pe care publicul le considera relevante pentru a obtine acest titlu. Avem patru finaliste, diferite, speciale, fiecare cu sustinatorii sai; ceea ce va face diferenta, pana la sfarsitul acestui show, este modalitatea prin care concurentele au ajuns la sufletul celor care ne privesc, si felul in care au reusit sa se diferentieze de celelalte“, spune Iulia Albu.

Un spectacol de neuitat, multe clipe de emotie, de suspans si tensiune, asta vom vedea in Gala finala de maine seara, cu tematica <Haute couture>, cea care incheie acest sezon “Bravo, ai stil! All Stars”. La finalul acesteia, telespectatorii isi vor desemna, in direct, in urma voturilor trimise prin sms, pe parcursul intregii saptamani, castigatoarea marelui premiului de 100.000 de lei si a titlului de Cea mai stilata femeie din Romania.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Cătălina Rotaru din Bucovina, câştigătoarea sezonului 2 „Vedeta populară”

Published

on

Cătălina Rotaru Foto Credit: Doru Ochea / TVR

Ştim cine e noua „Vedeta populară”! Cătălina Rotaru a câştigat a doua ediţie a talent show-ului prezentat de Iuliana Tudor la TVR 1 şi a încasat un cec de 100.000 de lei!

„Da, e adevărat! Am câştigat!”, i-a confirmat Cătălina telefonic mamei ei, plecată în Italia, imediat ce Grigore Leşe a făcut cunoscut numele câştigătorului sezonului al doilea Vedeta populară. Bucovineanca în vârstă de 20 de ani, studentă la Etnologie în Cluj Napoca, este câştigătoarea finalei Vedeta populară, transmisă de TVR 1 pe 14 iunie.

„O să fiu la fel de fericită, chiar dacă nu am primit un răspuns”, a trecut peste momentul emoţionant Cătălina, care s-a bucurat de ropote aplauze atât din partea publicului, cât şi a juriului.

În momentul de maximă intensitate, aşteptarea anunţului cu câştigătorul finalei, aproape un milion de telespectatori urmăreau TVR 1, postul înregistrând, în minutul de aur (22.41), la nivel naţional, o audienţă de 5.3% şi o cotă de piată de 12,9% (951.000 de telespectatori).

În finală, Cătălina a concurat alături de Ştefan Negru, din Moldova, Ioana Milculescu din Oltenia, Alin Ienciu din Ţinutul Pădurenilor şi Manuela Bucătaru, din Bucovina, care au ajuns în ultima etapă a celui mai important talent-show de muzică populară dintre cei 45 de artişti care au pornit în această aventură îndrăzneaţă în primăvara acestui an. Pe locul al doilea, în finala sezonului 2 Vedeta populară, s-a clasat Manuela Bucătaru, iar locul al treilea a revenit Ioanei Milculescu.

Câştigătoarea, Cătălina Rotaru, care a reprezentat Bucovina la Vedeta populară, s-a născut lângă Suceava, dar a mers la facultate la Cluj, unde este studentă la Etnologie în anul al doilea. Crede că în viaţă întâlneşti multe uşi care aşteaptă să fie deschise. Ea vrea să o deschidă pe cea care i se potriveşte cel mai bine.

„Îmi doresc să ies din viaţa asta o învingătoare!”, declara Cătălina la începutulul concursului. Iar  eforturile ei încep să fie răsplătite. Şi-a dat seama de-abia după ce a terminat liceul că vrea să-şi clădească o carieră în muzică şi s-a concentrat cu toate puterile ei în această direcţie. A fost crescută de la două luni de bunici şi a existat chiar o perioadă de câţiva ani în care a trăit singură. Părinţii ei erau plecaţi la muncă în Italia. A devenit mamă, soră şi bunică pentru fratele ei mai mic, care îi calcă pe urme în ceea ce priveşte muzica. Vrea să îl ştie împlinit şi pe el.

Finala emisiunii Vedeta populară a fost urmărită, în medie, la nivel naţional, de 740.000 de telespectatori, cu o audienţă de 4,1% şi o cotă de piaţă 9,4%. Cu aceste cifre, TVR 1 s-a situat pe locul al treilea pe intervalul de difuzare a emisiunii Vedeta populară (20.50-22.50), după ProTV şi Kanal D. Şi pe target urban, finala Vedeta populară s-a poziţionat a treia pe intervalul său de difuzare, cu o medie de 401.000 de telespectatori. Pe partea a doua (transmisă între 21.50 şi 22.50), talent show-ul prezentat de Iuliana Tudor a urcat la 856.000 de telespectatori în medie (rating 4,8% şi share de 10,9%), TVR 1 plasându-se tot pe locul 3 în topul audienţelor seriisursa: Kantar Media, prelucrare TVR, copyright: ARMA.

În seara finalei, cei cinci concurenţi au trecut prin două probe: intepretarea de muzică lăutărească şi a celor mai cunoscute melodii din zona pe care o reprezintă. În finala Vedeta populară, trei dintre membrii juriului – Niculina Stoican, Cornelia Rednic şi Grigore Leşe au prezentat momente artistice din zonele pe ei le reprezintă, după încheierea rolului de juraţi. Şi prima Vedetă populară, Alexandra Chira, s-a întors în platoul emisiunii pentru un număr special.

Pe parcursul întregului concurs, inclusiv la finală, concurenţii au fost acompaniaţi de Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Generale a Capitalei, susţinută de Creart, dirijor Marius Zorilă. Ca şi în semifinală, Junii Sibiului au fost alături de concurenţii finalei în ambele probe, coregrafia momentelor fiind semnată de Silvia Macrea.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending