Connect with us

Evenimente

Un altfel de eveniment de golf care reunește profesioniștii și amatorii

Published

on

Asociația Golferilor Profesioniști din România anunță între 8-10 Iunie 2018 primul eveniment de golf din seria ‚PRO-AM Golf for everyone’, organizat la Clubul de Golf Paul Tomiță din Pianu de Jos. 

Actualii jucători de golf, profesioniști sau amatori, reprezintă o nișă care are toate șansele să devină tot mai importantă, odată cu apariția mai multor terenuri de golf în țară (actualmente 9: Clubul Diplomatic, Club Tite Golf Resort, Kings Land Country Club, Lac de Verde Golf Club, Selas Golf & Polo Club, Sun Garden Golf & Spa Resort, Transilvania Golf Club, Theodora Golf Club și Golf Club Paul Tomița).

Sub numele-motto al evenimentului (Golf for everyone) Asociația Golferilor Profesioniști din România și-a propus, încă de la înființare, să crească popularitatea acestui sport, să schimbe mentalități și să contribuie la dezvoltarea lui în România. Fiind un sport care se poate juca atât outdoor, cât și indoor, poate fi adoptat de mai multe cluburi, un alt obiectiv al Asociației fiind acela de a revitaliza platforma de colaborare inter-cluburi, atrăgând parteneri strategici din sectorul public sau privat.

PRO-AM Golf for everyone  (ediția 1) va avea loc între 8 și 10 Iunie 2018 la Clubul de Golf Paul Tomița tocmai pentru a onora memoria primului jucător profesionist de golf din țară, care a iubit enorm acest sport, dedicându-i întreaga viață. Paul Tomița (1914-2004), întemeietorul golfului românesc, a fost și profesorul Regelui Mihai I, precum și al altor familii istorice (Bibescu, Brâncoveanu, Cantacuzino, Ghica, Știrbei). În plus, odată cu centenarul Marii Uniri, nu se putea alege o locație mai plină de semnificație decât în inima țării, în județul Alba – locul de baștină al maestrului Paul Tomiță, care a înființat în 1995 la Pianu de Jos primul club de golf privat din țară.

Evenimentul vine cu o structură de premiere unică, propunându-și să atragă maximum 22 jucători profesioniști și 88 amatori (aceștia jucând în flight-uri de 1 profesionist + 4 amatori). 3 renumiți jucători de top și-au confirmat deja prezența în calitate de ancore eveniment: Austin Curtis, David Foster și Duncan Muscroft. Pe 8 Iunie echipele se vor forma și antrena, pe 9 Iunie va fi ziua competiției (cu multe alte activări conexe pentru jucători și spectatori), ceremonia de premiere și cina festivă iar pe 10 iunie profesioniștii vor juca amical cu amatorii, vor susține workshop-uri și vor juriza o competiție pentru juniori.

„Iubesc și practic acest sport din 2005 și mă bucur să am ocazia prin AGP să ‚unesc’ jucătorii împătimiți deja sau pe cale să se îndrăgostească de golf. În cadrul Asociației ne-am propus să contribuim la promovarea beneficiilor practicării acestui sport, să creăm programe naționale pentru tânăra generație, să activăm cât mai multe colaborări între cluburile din țară și din afara ei, să creștem gradul de competitivitate și să aducem schimbări pe plan legislativ prin profesionalizarea serviciilor din această industrie și alinierea la standardele europene, inclusiv recunoașterea profesiilor specifice industriei. ‚PRO AM Golf for everyone’ reprezintă un eveniment unic în calendarul competițional 2018 și credem că va crea senzație în rândul tuturor pasionaților de golf, pe care-i invităm să se înscrie.” declară domnul Sebastian Grecu, Vicepreședintele Asociației Golferilor Profesioniști din România.

„Suntem onorați să găzduim prima ediție a ‚PRO-AM Golf for everyone’ la Pianu de Jos, acolo unde s-a născut omul care a pus bazele acestui sport în România. Fără Paul Tomița golful românesc nu ar fi ce este azi, terenul de la Clubul de Golf Paul Tomița fiind în continuare singurul de 18 cupe din țară, cu un traseu de 6061m pentru domni și 5165 pentru doamne. Îi așteptăm cu brațele deschise pe jucători și le promitem o experiență de neuitat, plină de emoție dat fiind că anul acesta aniversam 100 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, precum și 104 ani de la nașterea marelui profesor.” spune domnul Ioan Istrate, Președintele Asociației Clubul de Golf Paul Tomița.

 

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Evenimente

DESPACITO, cea mai premiata piesa, la Billboard Music Awards 2018. Luis Fonsi a plecat, acasa, cu 5 premii!

Published

on

Cele mai importante premii, din industria muzicala mondiala, au fost decernate, aseara, la Las Vegas. 

Devenit „viralul tuturor timpurilor”, DESPACITO a bifat inca un succes. Din 7 nominalizari, Luis Fonsi a plecat acasa cu 5 premii Billboard, pentru piesa „DESPACITO”, care a isterizat intreg mapamondul, la urmatoarele categorii: – Cea mai bună melodie din Top 100, Cea mai bună melodie latino, Cea mai difuzată melodie (video), Billboard Music Award for Top Collaboration (remixul cu Justin Bieber) si Billboard Music Award for Top Selling Song (cea mai vanduta piesa).

Festivalul „El Carrusel” va aduce „Despacito”, pe 1 iulie, in cea de-a doua zi de festival, unde Luis Fonsi va sustine un recital, pe scena de la Romexpo, alaturi de trupa lui de instrumentisti, dar si dansatori. Show-ul artistului va avea aproximativ o ora de muzica LIVE, iar spectatorii vor auzi si canta, alaturi de acesta, frumoasele lui balade de dragoste, dar si hit-urile „Despacito” sau „Echame la culpa”.

Bilete pot fi achizitionate din reteaua Eventim si de pe www.eventim.ro, si sunt valabile pentru cele doua zile de festival.

„El Carrusel” este unul dintre cele mai grandioase evenimente organizat vreodata in Romania, unde, de la an la an, nume mari ale muzicii internationale vor urca pe aceeasi scena. Prima editie va avea loc pe parcursul a doua zile, 30 iunie – 1 iulie 2018, la Romexpo, iar „capetele de afis” ale festivalului sunt MALUMA si LUIS FONSI

Iata desfasurarea, pe zile, pentru toti artistii invitati:

  • 30 iunie 2018 – MALUMA, ANDRA, FLY PROJECT si MANDINGA
  • 1 iulie 2018 – LUIS FONSI, JUAN MAGAN, ROBIN SCHULZ, RICHY B si WHAT’S UP

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

”Nunta Regală” a monopolizat și audiența din România! Vezi aici cum s-au împărțit telespectatorii pe durata transmisiei live

Published

on

Foto: hepta.ro

Sâmbătă, 19 mai, peste două miliarde de telespectatori din întreaga lume au urmărit în direct ceremonia religioasă de nuntă dintre Prinţul Harry al Marii Britanii, nepotul reginei Elisabeta a II-a, şi logodnica sa, Meghan Markle. 

Evenimentul a fost amplu acoperit și de televizunile din România, audiențele demonstrând interesul uriaș de care s-a bucurat acest eveniment regal și în țara noastră.

Pro TV s-a clasat pe primul loc în toate targeturile de referință pe durata ceremoniei, în timp ce toate celelate televizuni care au acoperit evenimentul au înregistrat creșteri considerabile de audiență  în raport cu mediile obișnuite.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul 13:00-15:00 pe durata programelor speciale prilejuite de transmisia live a „Nunții regale”, sâmbătă 19 mai.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>13:00-15:00
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV12.82.9514.1
Antena 111.72.6466.6
Kanal D6.91.5276.8
Antena 36.61.5262.9
TVR 16.11.4242.5
Romania TV5.51.2218.8
Digi 242.80.6113.6
Disney Junior2.60.6103.6
Disney2.60.6103.0
Cartoon Network2.40.597.3


PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>13:00-15:00
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV15.83.6347.4
Antena 111.62.7255.9
Antena 39.52.2208.4
TVR 16.61.5145.4
Romania TV5.31.2116.8
Kanal D4.31.094.1
Digi 244.10.989.5
DigiSport 23.30.872.6
Disney Junior3.00.765.7
Antena Stars2.00.442.9

PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>13:00-15:00
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV24.13.7165.2
Antena 111.31.777.3
Disney Junior5.50.837.5
Antena 35.20.835.5
DigiSport 24.50.730.9
Kanal D3.70.625.2
Antena Stars3.40.523.6
Digi 243.20.522.2
TVR 13.00.520.3
AXN2.20.315.0

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

„Azi comunitatea de golf din România este mai mare și mai matură”

Published

on

În toiul pregătirilor pentru organizarea primei ediții a competiției ‚PRO-AM Golf for everyone’, organizată între 8-10 Iunie’18 la Clubul de Golf Paul Tomița din Pianu de Jos, Asociația Golferilor Profesioniști din România se bucură de suportul și recomandarea pasionaților de golf.

„Golful în România a început cu descoperirea la Pianu de Jos, din întâmplare, a unui om, care spunea că a jucat de 8 ori la cupa mondială de golf profesionist. L-am întrebat dacă este o glumă și, invitându-ne în cas lui din satul Pianu de Jos jud Alba, ne-am convins că este adevărat, că în fața noastră acest octogenar era o adevărată comoară și că am putea descoperi prin el o lume inaccesibilă până atunci românilor: lumea jucătorilor de golf sau lumea golfului, noi până atunci intrând în contact cu acest sport doar prin intermediul Eurosport – care la acea vreme transmitea majoritatea competițiilor de golf din Europa Live. Acest bătrân trebuia exploatat! Dar cum să facem? Nu aveam nici teren, nici crose, nici mingi, nimic. Ne-am hotărât să luăm lecții de golf pe un islaz la marginea satului. Dacă a văzut acest interes, bătrânul Tomița, bun pedagog, spune după vreo zece lecții, văzând că progresez rapid: ‘Dacă vei mânui foarte bine această crosă chiar ai putea vedea întreaga lume datorită ei!’ Așa a aprins bătrânul Paul Tomița prima făclie care mai târziu a început să lumineze golful românesc! Ce a urmat, a fost o adevărată minune. La Pianu de Jos pe o pășune de oi am proiectat primul teren de golf 100% natural, printre stejari seculari, pe un deal, fără a avea infrastructura specifică unui teren de golf modern. Principiul care a stat la bază a fost: ‘Rugaţi-vă lui Dumnezeu să ne dea ploaie, iar noi vom tunde mereu!’ Ce nu am știut atunci era faptul că natura va face restul; unde nu am tuns, au crescut bălării, care au adus animale, care – la rândul lor – au cărat semințe de toate felurile; pe unele le-au pierdut, acestea au căzut în pământ bun și au încolțit, din ele crescând copaci! Noi am făcut puțin, restul Natura sau Dumnezeu. Acum terenul de la Pianu este o adevărată capodoperă, poate cu puțină cosmetizare unul dintre cele mai frumoase terenuri dintre toate câte există! După aceea tot mai mulți români au descoperit că a-ți petrece viața sau timpul liber jucând golf înseamnă nu numai să faci sport, este un stil de viață, natură, bucurie, sănătate, întoarcerea la lumea în care ai fost creat!” spun campionii României la golf Viorel şi Laurenţiu Coman.

Golful este pasiunea mea de aproape 20 ani. Cam de când a fost lansat Golf Club Paul Tomița şi de când a fost deschis terenul de golf de la Pianu de Jos. Am crescut împreună, alături de noi și noi generații de jucători. Azi comunitatea de golf din România este mai mare și mai matură. Dar Pianul de Jos a fost școala și referința pentru mulți dintre noi, foști membrii ai Clubului.” declară domnul Mişu Negriţoiu, Senior Advisor EY România, fost preşedinte ASF şi fost şef al ING Bank România.

PRO-AM Golf for everyone vine cu o structură de premiere unică, propunându-și să atragă maximum 22 jucători profesioniști și 88 amatori (aceștia jucând în flight-uri de 1 profesionist + 4 amatori). Pe 8 Iunie echipele se vor forma și antrena, pe 9 Iunie va fi ziua competiției (cu multe alte activări conexe pentru jucători și spectatori), ceremonia de premiere și cina festivă iar pe 10 iunie profesioniștii vor juca amical cu amatorii, vor susține workshop-uri și vor juriza o competiție pentru juniori.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Alpin57Lux, partenerii media fiind Agerpres, Cariere, Centrul De Informare și Promovare Turistică Alba Iulia, Cronica Română, DCNews, Doingbusiness.ro, GolfinRomania.ro, Național TV, National24Plus, NationalFM, Manager Express, New Edition News, Radar de Media, Radio România, Rol.ro, România Liberă, Transilvania Business, Turnul Sfatului, Urbea Mea.

Mai multe detalii despre eveniment și înscrierea în competiție pe pagina Facebook şi www.professional-golf-romania.ro

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending