HomeMAGAZINFilmUn film despre libertate şi libertini, „Sade”, la Pro Cinema

Un film despre libertate şi libertini, „Sade”, la Pro Cinema

Sâmbătă, pe 8 mai de la orele 23.00 la CineTePrinde,

Marchizul de Sade, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei îşi spune povestea la CineTePrinde, sâmbătă, pe 8 mai, de la orele 23.00, în filmul „Sade”. Un film în regia lui Benoit Jacquot, nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes şi de trei ori nominalizat la Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia, „Sade” a câştigat două premii Lumiere, pentru cel mai bun actor şi cea mai bună tânără actriţă, a fost nominalizat la premiul Cesar, precum şi la premiul Grand Prix des Ameriques la Montreal World Film Festival.

Unul dintre cei mai cunoscuţi francezi ai momentului, Daniel Auteuil este marchizul de Sade în filmul de la Pro Cinema. Laureat al unui premiu BAFTA şi al premiului pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Cannes, Auteuil a câştigat şi două premii Cesar din nu mai puţin de 12 nominalizări. Alături de Auteuil, telespectatorii o vor putea vedea în „Sade” şi pe Isild Le Besco, nominalizată la două premii Cesar, dintre care unul pentru „Sade”, şi câştigătoarea premiului Marcello Mastroianni la Festivalul de Film de la Veneţia. Din distribuţia filmului mai fac parte şi alţi actori francezi obişnuiţi ai premiului Cesar, precum Jeanne Balibar, Greogoire Colin, Marianne Denicourt sau Jean-Pierre Cassel, tatăl actorului Vincent Cassel şi câştigător al premiului National Board of Review în Statele Unite.

„Acest portret convingător îl descrie pe Sade ca pe un rebel fermecător, dar sinistru, care în secret iniţiază o adolescentă în tainele erotismului şi ateismului chiar sub nasul părinţilor săi închistaţi”, spune critica celor de la New York Times. „Daniel Auteuil, un actor francez excepţional de versatil, oferă una dintre cele mai bune interpretări ale sale în rolul marchizului de Sade”. O poveste despre tainele pasiunii, plăceri interzise şi libertate atât a spiritului, cât şi a trupului, filmul „Sade” va fi difuzat la Pro Cinema, sâmbătă, pe 8 mai, de la orele 23.00.

Lasa un comentariu aici!

Written by

emanuel.diaconu@connections.org.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns