vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneEmisiuniUn nou concurent, săptămâna aceasta în show-ul de talente „8 într-o barcă”,...

    Un nou concurent, săptămâna aceasta în show-ul de talente „8 într-o barcă”, la TVR 2

    După patru ediţii de foc, concurenţii emisiunii „8 într-o barcă” vor avea parte de o nouă provocare miercuri, 6 noiembrie, de la ora 20.10, la TVR 2, când va urca pe scenă alături de ei un nou concurent – Cătălin. Emisiunea este difuzată simultan pe TVR HD şi online pe TVR+.

    Telespectatorii vor afla cine este Cătălin, noul concurent care se va alătura începând de săptămâna aceasta echipei „8 într-o barcă”, şi cum va încerca acesta să impresioneze juriul la prima apariţie în această competiţie.

    În ediţia precedentă a emisiunii, juriul format din Paula Seling, Cornel Patrichi şi Simona Catrina a fost exigent în acordarea notelor, evoluţiile concurenţilor fiind foarte bune. Paula Seling a declarat în ediţia din 30 octombrie:

    „Această seară a fost, din punctul meu de vedere, cea mai bună seară de până acum. Aţi fost extraordinari cu toţii, de la interpretare la coregrafie, la felul în care v-aţi ales piesele, la felul în care v-aţi încadrat în piese.”

    Cei care au acumulat cele mai multe puncte din partea juriului în ediţia cu numărul patru au fost Selatin (29,5 puncte), Alma, Noni şi Evelyne la egalitate de puncte (29 de puncte) şi Francesca (28,5 puncte).

    Clasamentul general al concursului, după patru ediţii, îi plasează pe concurenţi la diferenţe mici de punctaj – Alma şi Francesca au câte 114,5 puncte fiecare, Selatin le urmează cu 113 puncte şi Andreea cu 111 puncte. Punctajele celorlalţi concurenţi sunt: Andi – 109,5, Noni – 109, Ruxandra – 107, Evelyne şi Andrada – 106, Alex – 103 şi Paul 99,5.

    „A fost atât de frumoasă seara, încât vreau să vă felicit şi pe voi, şi pe producători şi pe toţi oamenii care au fost în jurul vostru şi vă aplaud şi vă spun că aici avem o echipă mai bună decât tot ce există în momentul acesta în această categorie de divertisment”, a adăugat Paula Seling.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttp://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente