HomeLIFE STYLEUn nou episod din seria “Andra Talks” pe site-ul artistei! Le-a spus fanilor când va deveni din nou mamă!

Un nou episod din seria “Andra Talks” pe site-ul artistei! Le-a spus fanilor când va deveni din nou mamă!

Andra a postat pe site-ul său oficial, www.andramusic.ro, un nou episod din seria “Andra Talks”. Este vorba de o înregistrare video în care artista răspunde întrebărilor fanilor săi.

A fost o sesiune generoasă de întrebări și răspunsuri în care, timp de aproape 20 de minute, Andra, cea considerată și premiată drept cea mai iubită artistă din România, a dezvăluit detalii interesante din trecut, din cariera sau viața sa privată, dar și câteva din planurile pe care le are în vedere.

 

 

Fanii săi au putut astfel să afle, spre exemplu, că artista și-ar dori să devină din nou mamă, pentru a treia oară, în special pentru că fiul ei cel mare, David, spune că își dorește un frățior. “Am un cântec, ‘Niciodată să nu spui niciodată!’ David își dorește un frate sau o surioară. Aș face al treilea copil nu neapărat pentru mine sau pentru Cătălin, ci pentru copiii mei. Este frumos să crești cu frați lângă tine, să ai siguranța că te poți baza pe cineva și la bucurie și la tristețe”, a mărturisit artista.

 

Andra a vorbit și despre ce anume a impresionat-o la soțul ei, Cătălin Măruță, în urmă cu mai bine de un deceniu, când s-au cunoscut.

“L-am cunoscut pe Măruță la TVR, în emisiunea lui. Era atunci totul la nivel proesional, o relație prezentator-invitat. Era unul din prezentatorii care îmi plăceau pentru că mă provoca să cânt live. Era perioada în care playback-ul era foarte dezbătut. Cătălin are multe alte calități pe care vi le voi spune, poate, într-un episod special”, a declarat artista.

Întrebată dacă are momente de tristețe și cum anume trece de acestea, Andra a declarat: “Evident că viața nu e roz, dar o facem noi să fie roz. Cel mai bun lucru e că îmi revin repede din supărare. După 5 minute, de exemplu, după ce am o discuție mai aprinsă cu Maruță. El, după 10 minute”.

andra-si-maruta-1

Fanii au întrebat-o pe artistă ce mai face fetița ei, Eva Maria. Au aflat astfel că micuței de șase luni încă nu i-au ieșit dinții de lapte. “A crescut. Încep dințișorii să îi iasă. Mai târziu decât lui David. El avea la șase luni deja doi dințișori. Nu știu dacă este o regulă ca fetelor să le iasă mai târziu. Știu de la mama soacră că Măruță a fost întârziat cu dinții, dar că odată ce au ieșit, a căpătat o dantură foarte bună. Are Măruță o dantură….”, a menționat solista.

 

Andra a recunoscut, în înregistrarea video postată pe website-ul ei, că va fi jurat la Voice Kids, următoarea mare producție de la Pro TV. “Da, pentru mine este o mare plăcere să lucrez cu copiii. E foarte frumos să împărtășești ceea ce știi și ce ai acumulat în 15 ani de carieră, să îi îndrumi pe cei mici. Abia aștept să începem sezonul Voice Kids. O sa am colegi munati, copii talentați pe care ii voi ajuta să cânte cât mai frumos”, a declarat solista.

andra-si-maruta-4

Nu în ultimul rând, în prima sesiune video de întrebări și răspunsuri de pe site-ul ei, Andra a dezvăluit un lucru neștiut de fanii săi, un lucru inedit, după cum i-au cerut aceștia. Mai exact, faptul că, deși nu bea alcool, s-a întâmplat o dată ca, pe când era în vizită la socrii săi, să bea două pahare de vin.

“Eram la Târgu Jiu, la socrii mei și stăteam la povești cu dânșii. Avem o relație extraordinară, mă iubesc foarte mult și m-au primit în familia lor și ca fiică a lor. Ei bine, eu nu beau alcool, nu mă distrez mai mult dacă beau acest lucru. Cu apă plată mă distrez foarte bine. Pe când eram la Târgu Jiu, la socrii mei, am acceptat să beau un pahar de vin, apoi al doilea, și, ce crezi, m-am amețit pentru prima dată în viața mea, așa că socrii mei au auzit atunci din gura mea cele mai tari povești despre Măruță. Am povestit tot ce trebuia și ce nu trebuia. Așa ca a fost cu plâns și cu râs in seara aia. Ușor-ușor însă, după o jumătate de oră, am și adormit”, a povestit artista.

 

Andra va posta în curând pe website-ul său o altă înregistrare de acest tip la secțiunea “Andra Talks”. Toți cei care își doresc să îi adreseze întrebări o pot face trimițând un mesaj prin formularul de contact de pe www.andramusic.ro.

 

Andra este artista anului 2016 în România, câștigând patru premii la Media Music Awards.
Mai exact, a fost desemnată cea mai de succes artistă (Best Female), artistul cu cea mai rapidă ascensiune a unui hit către prima poziție în clasamente – piesa „Niciodată să nu spui niciodată”(Fastest Number 1), cel mai iubit artist din România (Fans Like Award) și artistul cu cel mai înfocat fan (Best Fan).

Succesul înregistrat la Media Music Awards se datorează în special hiturilor pe care Andra le-a lansat în ultimele 12 luni, piese și videoclipuri difuzate în heavy rotation la radio și pe posturile de televiziune și vizualizate pe YouTube de sute de milioane de oameni.

andra-si-maruta-2

 

Foto Credit: Andra Music

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.ivascu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns