HomeTELEVIZIUNEEmisiuniUNICUL SUPRAVIEŢUITOR, Lucian – Zapp a câştigat marele premiu, în finala, live, de la PRO TV

UNICUL SUPRAVIEŢUITOR, Lucian – Zapp a câştigat marele premiu, în finala, live, de la PRO TV

lucian-castigatorul-supravietuitorul

După 44 de zile petrecute în cele mai grele condiții în Filipine, dintre care marea majoritate pe Insula exilului, Lucian a câștigat, în această seară, titlul de unicul supraviețuitor și marele premiu în valoare de 100.000 de euro!

 

“Mă simt excepțional, de fapt e un cuvânt mic. Mă simt așa cum mi-am dorit să mă simt de la început: câștigător!”, a spus Lucian chiar după ce a aflat că el este câștigătorul Supraviețuitorul.

 

Finala show-ului Supraviețuitorul s-a desfășurat LIVE, la Pro TV, de la 20:30. Lucian, Otniela și Iulian, finaliștii desemnați în Filipine, au fost puși față în față cu jurații pe care i-au eliminat chiar ei din show: Adina, Andreea, Raisa, Mircea A., Mircea S., Andrei și Robert. Alături de ei au fost și concurenții eliminați înainte de unificarea triburilor. A fost ultima ocazie în care cei 18 concurenți au putut să își spună așteptările, dezamăgirile și și-au amintit de momentele frumoase petrecute în show-ul Supraviețuitorul.

 

În momentul în care Dragoș Bucurenci, prezentatorul Supraviețuitorul, a adus în platou urna sigilată în care se aflau voturile juraților, emoțiile celor trei finaliști au atins cel mai înalt nivel, iar Lucian a fost desemnat câștigătorul Supraviețuitorul. El a primit 4 voturi, de la Adina, Andreea, Mircea A. și Raisa, Iulian a fost votat de Mircea S. și Robert, iar Otniela a primit numai un vot, de la Andrei.

 

Publicul și-a spus și el cuvântul și a desemnat-o pe Diana cel mai simpatic supraviețuitor. Timp de o săptămână, românii și-au putut susține preferatul, iar voturile și-au spus cuvântul. Deși nu a câștigat titlul de unicul supraviețuitor, Diana a fost foarte emoționată în momentul în care a aflat că este concurentul preferat al publicului: “Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine! Sunt foarte fericită și a fost o adevărată surpriză! Le mulțumesc tuturor pentru sustinere și apreciere”.

 

Timp de 44 de zile, concurenții din Supraviețuitorul au trecut prin experiența vieții lor, și-au format o microsocietate, au format prietenii, alianțe puternice, iar fiecare și-a făcut jocul în funcție de propria strategie. În această seară, votul juraților a decis că Lucian este cel care merită să câștige titlul de unicul supraviețuitor.

 

Foto Credit: PRO TV

 

Lasa un comentariu aici!

No comments

leave a comment