Connect with us

Evenimente

Uniunea Cineaştilor din România a anunţat nominalizările la Premiile UCIN 2018

Published

on

Ajunsă la cea de-a 46-a ediție, Gala Premiilor UCIN 2018, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, va avea loc pe 28 mai 2018, la Teatrul Național București și va fi în sine un spectacol, reunind pe scenă si pe covorul roșu, într-un cadru deosebit și original, mari nume ale cinematografiei și televiziunii românești.

Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, devenită unul dintre evenimentele marcante ale anului, își propune să celebreze și să sprijine valorile cinematografiei prin premierea tuturor celor care în anul precedent au excelat în acest domeniu, au reprezentat România în lume și au adus o contribuție importantă în industria cinematografică. Evenimentul exclusivist va avea peste 500 de invitați de renume – personalități, vedete și oameni de cultură, de cinema și de televiziune. Programul va fi o surpriză atât pentru publicul din sală cât și pentru telespectatori, întregul spectacol fiind înregistrat și difuzat de Televiziunea Română.

 

Nominalizările celei de-a 46-a ediții a Galei Premiilor UCIN sunt:

 

Marele Premiu si Trofeul Uniunii Cineastilor

Fixeur, regia Adrian Sitaru

Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer

Un pas în urma serafimilor, regia Daniel Sandu

 

Premiul Special al Juriului

Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer

Perfect sănătos, regia Anca Damian

Breaking News, regia Iulia Rugină

 

Premiul pentru regie

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Călin Peter Netzer pentru filmul Ana, mon amour

Adrian Sitaru pentru filmul Fixeur

 

Premiul pentru scenariu

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Dan Chişu pentru filmul Aniversarea

Anca Miruna Lăzărescu pentru filmul La drum cu tata

 

Premiul pentru imagine

Andrei Butică pentru filmul Ana, mon amour

Oleg Mutu pentru filmele Perfect sănătos, Vara s-a sfârşit

Pătru Păunescu pentru filmele Limba paternă, Portrete în pădure

 

Premiul pentru costume

Cireşica Cuciuc pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Doina Levintza şi Adina Bucur pentru filmul 6,9 pe scara Richter

Velica Panduru pentru filmul Aniversarea

 

Premiul pentru decor

Andreea Popa pentru filmul 6,9 pe scara Richter

Călin Papură pentru filmul Octav

Alexandra Alma Ungureanu pentru filmul Perfect sănătos

 

Premiul pentru interpretare feminina

Ela Ionescu pentru rolul Ana din filmul Dimineaţa care nu se va sfârşi

Diana Cavallioti pentru rolul Ana din filmul Ana, mon amour

Ana Radu pentru rolul Meda din filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Voica Oltean pentru rolul Simona din filmul Breaking News

 

Premiul pentru interpretare masculina

Mircea Postelnicu pentru rolul Toma din filmul Ana, mon amour

Anghel Damian pentru rolul Andrei din filmul Perfect sănătos

Aaron Tudor Istodor pentru rolul Radu din filmul Fixeur

 

Premiul pentru interpretare feminina rol secundar

Diana Spătărescu pentru rolul Anca din filmul Fixeur

Ana Ciontea pentru rolul Maria din filmul Mariţa

Amalia Ciolan pentru rolul Maria din filmul Offstage

 

Premiul pentru interpretare masculina rol secundar

Ali Amir pentru rolul Aid din filmul Un pas în urma serafimilor

Emanuel Pârvu pentru rolul Sandu din filmul Aniversarea

Adrian Văncică pentru rolul din filmul Ultima zi

 

Premiul pentru montaj

Cătălin Cristuţiu pentru filmele Breaking News si 6,9 pe scara Richter

Dana Bunescu pentru filmul Ana, mon amour

Ștefan Pârlog pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

 

Premiul pentru coloana sonora

Mihai Oraşanu pentru filmele Portrete în pădure şi Lovesc, deci exist

Frederic Thery pentru filmul Perfect sănătos

Florin Tăbăcaru pentru filmul Breaking News

 

Premiul pentru muzica originala „Adrian Enescu”

Marius Leftărache pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Mihai Pocorschi pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Vladimir Cosma pentru filmul Octav

 

Premiul pentru scurt metraj de fictiune

Andrei Huţuleac pentru filmul Offstage

Adrian Silişteanu pentru filmul Scris/Nescris

Conrad Mericoffer pentru filmul Cand afară ninge

 

Premiul pentru film documentar de lung si scurt metraj

Andrei Teodorescu pentru filmul Muzică de petrecere

Francisc Mraz pentru filmul Combinat de ateliere

Andrei Dăscălescu pentru filmul Planeta Petrila

 

Premiul pentru film de animatie

Sergiu Negulici pentru filmul Splendida moarte accident

Ioachim Stroe pentru filmul Cord

Serghei Chiviriga pentru filmul Cel mai bun client

 

Premiul pentru film de televiziune

Liviu Tofan pentru filmul Braşov 1987. Doi ani prea devreme

Ruxandra Țuchel pentru filmul Memoria fluturilor

Andreea Știliuc pentru filmul Provenţa, paradisul posibil

 

Premiul de debut Opera Prima „Alexandru Tatos”

Emanuel Pârvu pentru filmul Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Cristi Iftime pentru filmul Mariţa

Daniel Sandu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

 

Premiul pentru machiaj

Dana Roşeanu pentru filmele Aniversarea, Breaking News

Bianca Boeroiu pentru filmul Un pas în urma serafimilor

Christina Paul şi Heike Erstfeld pentru filmul Ana, mon amour

 

In 2018 Uniunea Cineaștilor din România sărbătorește 55 de ani de la înființare. Asociația Cineaștilor din România a luat naștere în anul 1963, la inițiativa unor cineaști legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu și Mircea Drăgan. In 1990, asociația a devenit Uniunea Cineaștilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor UCIN care recompensează performanțele cinematografice ale anului anterior.

 

Gala Premiilor UCIN 2018 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaștilor din România în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Evenimentul este produs de ASIS Mapamond și Revolver Events, co-producător Televiziunea Română – TVR3.

Parteneri media: Agerpres, Libertatea, România Liberă, Viva, Unica, Avantaje, Economistul, FILM, Radar De Media și EVA.ro

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Evenimente

TVR organizează Festivalul Cerbul de Aur la Brasov

Published

on

Reprezentanţii Televiziunii Române s-au întâlnit astăzi, 24 mai 2018, cu autorităţile locale din Braşov pentru a discuta detalii privind organizarea Festivalului Internaţional Cerbul de Aur. La discuţie au participat: o delegaţie a TVR condusă de Doina Gradea, Preşedinte-Director General, George Scripcaru, primar al Braşovului şi Ioan Andrei Veştea, preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii TVR şi ai autorităţilor locale au convenit, de principiu, ca evenimentul să fie realizat în coproducţie de televiziunea publică, Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov. Totodată, participanţii la discuţie au agreat ca posibilă perioadă de desfăşurare a festivalului intervalul cuprins între 29 august – 2 septembrie a.c., urmând ca TVR să facă toate demersurile legale pentru organizarea evenimentului.

În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune  un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs şi o Gală a Festivalului. Festivalul se va încheia cu o Gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

PRO FM ON TOP, singurul concert de pe Palatul Parlamentului, a ajuns la a 4-a ediție

Published

on

Foto Credit: PRO FM

PRO FM va face senzație pe cea mai mare clădire din Europa, pentru al 4-lea an consecutiv! Singurul concert susţinut pe Casa Poporului din Bucureşti va avea loc anul acesta pe 14 iunie, începând cu ora 19.00.

Responsabili pentru atmosfera incendiară de anul acesta vor fi Delia și invitații ei, artiștii Global Records: Antonia, Irina Rimes, The Motans, Alina Eremia, Nicoleta Nuca, Vanotek, Alex Velea, Adda, Mira, Mark Stam, Lino.

Ca în fiecare an, alături de cei mai iubiți artiști ai momentului vor avea ocazia să trăiască experiența ON TOP încă 300 de ascultători fideli PRO FM.

Pe lângă vibe-ul exploziv și mixul cool de hituri și artiști, PRO FM promite cadrul perfect pentru selfie-uri și InstaStories cu cel mai spectaculos apus din tot Bucureștiul.

Zilnic, de la prima oră a dimineții și până seara târziu, DJ-ii PRO FM au pregătit pentru ascultători concursuri cu invitații la concertul PRO FM ON TOP.

Evenimentul a ajuns deja tradiție. În 2015, scena a fost a Innei, alături de Nicoleta Nucă, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss şi Mira. În 2016, au făcut senzație Smiley, Feli, Jazzy Jo, Cabron, Sore, Doc, Dorian, Speak şi Jean Gavril, iar anul trecut au cântat în fața a 300 de fani Andra, Lidia Buble, Adrian Sînă şi Ami.

Evenimentul PRO FM On Top de pe Palatul Parlamentului este organizat de PRO FM, cu sprijinul Camerei Deputaţilor și este susținut de Kaufland România și Digi Mobil.

Concertul va fi transmis integral în direct de către UTV.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Catena Racing Team România, la World Company Sports & Games 2018, Franţa

Published

on

 În perioada 23-27 mai 2018, Catena Racing Team, cel mai numeros şi cel mai titrat club polisportiv al unei companii din România va participa, în premieră, la World Company Sports & Games 2018, competiţie ce se desfăşoară în Franţa, în localitatea La Baule.

Delegaţia Catena Racing Team (preşedinte dr. farm. Radu George) este alcătuită din 27 de sportivi, performeri ce vor concura la următoarele discipline sportive: fotbal, tenis de masă, alergare şi înot.

Pentru tenis de masă şi fotbal au avut loc deja tragerile la sorţi, Catena Racing Team fiind în grupe cu echipe din Franţa, Germania şi Austria.

Reprezentativele de fotbal şi tenis de masă Catena Racing Team au strălucit şi au cucerit trofeele celor mai importante competiţii organizate de Federaţia Română de Sport Corporatist, dedicate reprezentanţilor firmelor şi companiilor. Enumerăm doar Medical&Pharma Football Cup, Jocurile Olimpice ale Companiilor (Summer şi Winter Corporate Games), Romanian Corporate Sports, Football Romanian Corporate Sports, Campionatul Corporatist de Tenis de Masă. În 2017, Catena Racing Team a fost singura reprezentantă a României la Campionatului European al Companiilor din Belgia, unde au participat peste 5.000 de concurenţi din 22 de ţări.

 

Toate aceste performanţe ale echipelor, dar şi cele individuale îi recomandă pentru prezenţa la o competiţie de asemenea anvergură, Campionatul Mondial al Companiilor. Ajuns la cea de-a II-a ediţie, cu 25 de discipline sportive la care vor participa peste 6.000 de angajaţi din 50 de ţări din întreaga lume, acest eveniment este susţinut de Ministerul Sportului din Franța.

La probele de nataţie şi alergare, Catena Racing Team va fi reprezentată de performeri ale căror nume nu mai au nevoie de nicio prezentare: Paul Georgescu – cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren (14 septembrie 2016, 54 km în 13h36′) şi câştigator al Maratonului Acvatic Sri Chinmoy 2017 – ”Cursa Regină” de pe lacul Zürich (6 august 2017, 26,4km în 7h11′37”), Simona Dumitrescu, locul II la Maratonul de la Polul Nord (North Pole Marathon 2017 – cel mai nordic din lume, recunoscut de Guinness World Records) sau Constanţa Gherasim Papagheorghe care, pe lângă zecile de medalii şi trofee cucerite, a reprezentat România şi Catena Racing Team la Finala Internaţională a cursei de alergare B2RUN de la Berlin (22 septembrie 2016).

 

Prezenţa echipei Catena Racing Team la World Company Sports&Games 2018 a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Catena, farmacia care susține campionii. Unul dintre principalele obiective ale Catena este acela de a contribui la sănătatea românilor inclusiv prin promovarea unui stil de viaţă sănătos. Iar acest stil de viaţă presupune mişcare şi practicarea unui sport.

 

Despre Catena Racing Team

Lansată oficial pe 6 septembrie 2014 (Câmpina Open MTB, ediţia a III-a), la iniţiativa  vicepreşedintelui Fildas-Catena, dr. farm. Radu George, Catena Racing Team este o echipă polisportivă alcătuită din angajaţi şi colaboratori din Bucuresti si din ţară ai Catena, Fildas şi ai Tonica Group, toţi pasionaţi de sport şi de mişcare în aer liber.  Acest proiect a fost demarat ca o extensie a conceptului de sănătate prin sport şi de asociere a celebrului brand cu practicarea mişcării în aer liber.

Catena Racing Team a devenit în scurt timp, un club redutabil, are un palmares impresionant de trofee, cupe și medalii (peste 250!) cucerite în competiţiile de alergare, ciclism, mountain-bike, fotbal, handbal, tenis de masă, tir, natație, alergare montană, duatlon, triatlon, maraton sau ultramaraton, cu premii speciale precum Cea mai inimoasă şi Cea mai numeroasă echipă.

Catena Racing Team numără în prezent peste 600 de membri care participă la competiţii, unde urcă de fiecare dată pe podium. Organizează cu succes şi campionate naționale interne de fotbal și handbal feminin, evenimente sportive care au devenit deja tradiţie şi care adună la start zeci de echipe Catena din toată ţara.

 

Catena urează succes reprezentanţilor Catena Racing Team România la World Company Sports & Games 2018 din Franța! Catena susţine campionii!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending