HomeALL MEDIACNAValentin Jucan, membru CNA vrea că şedinţele instituţiei să fie transmise în direct!

Valentin Jucan, membru CNA vrea că şedinţele instituţiei să fie transmise în direct!

Valentin Jucan, membru CNA, a anunţat implementarea unui sistem prin care şedinţele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) ar urma să fie difuzate live online, începând de joi, 4 august, în timp ce colega sa, Monica Gubernat, s-a opus transmisiei pentru şedinţa condusă de aceasta, informeaza Mediafax

Valentin Jucan, membru al Consiliului, a transmis un comunicat de presă în dimineaţa zilei de joi, 4 august, înaintea începerii şedinţei, prin care anunţa că şedinţele CNA sunt transmise live, online, pe pagina de internet a instituţiei, începând din 4 august.

La începutul şedinţei curente, preşedintele de şedinţă, Monica Gubernat, s-a opus transmisiei online, astfel încât acest lucru nu s-a mai întâmplat, aşa cum anunţase Jucan prin comunicat.

De asemenea, Monica Gubernat a solicitat o informare scrisă referitoare la această transmisie.

Jucan a amintit în cadrul discuţiei cu colegii săi că şedinţele trebuie transmise online, aşa cum este prevăzut în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) al Consiliului şi, având în vedere poziţia colegei sale care conduce şedinţa curentă, a părăsit sala de Consiliu.

loading...

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns