HomeLIFE STYLEValeriu Lazarov a incetat din viata

Valeriu Lazarov a incetat din viata

Producătorul de televiziune român Valeriu Lazarov a murit marţi dimineaţă, la Madrid, la vârsta de 73 de ani, din cauze naturale, potrivit informaţiilor oferite de fiul acestuia, Valerio, citat de publico.es.valeriu-lazarov

Valerio Lazarov a fost director general şi consilier al televiziunii Telecinco din 1985 până în 1994 şi un celebru realizator al Televiziunii Spaniole în anii 1970. El a murit marţi dimineaţă, la Madrid, potrivit informaţiilor oferite de fiul său.

Valeriu Lazarov dorea să îşi extindă business-ul în new media şi televiziune pe internet

Valeriu Lazarov a vorbit într-unul dintre ultimele sale interviuri, acordat MEDIAFAX, în 19 noiembrie 2008, la Madrid, despre proiectele în domeniul producţiei TV, dar şi despre planurile de extindere a business-ul său din România şi Spania în domenii precum new media şi televiziune pe internet.

Producătorul, care obişnuia să mearga zi de zi la biroul său din Torre Picasso de la Madrid, unde îşi avea sediul compania sa, Prime Time Communications, avea planuri mari pentru următorii ani, în special pentru piaţa de televiziune din Spania, dar şi pentru România.

La capitolul proiecte, Valeriu Lazarov spunea că vrea să îşi extindă business-ul în domenii precum new media şi televiziune pe internet. În ceea ce priveşte producţia pentru televiziunile din România, Valeriu Lazarov spunea că va miza în continuare pe producţii de divertisment de calitate şi mai scumpe, deşi posturile româneşti doresc programe din ce în ce mai ieftine.

Deşi considera că televiziunea rămâne un business în România, previziunile lui Valeriu Lazarov pentru 2009 erau pesimiste, mai ales din cauza crizei economice mondiale.

Cu toate acestea, producătorul a estimat valoarea afacerilor sale din domeniul producţiei TV din România, în 2007, la peste 5 milioane de euro, iar a celor din Spania, la 10-12 milioane de euro. Lazarov deţinea şase societăţi în România – Prime Time World Broadcast SA, Prime Time World Bucureşti SRL, Dream Production SRL, La Dolce Vita Productions Grup SRL, Sagitarius Communications SA şi Super Mobil SRL.

Lasa un comentariu aici!

Post Tags
Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns