HomeMAGAZINFilmViata bate filmul… (…un comentariu)

Viata bate filmul… (…un comentariu)

Nu pot spune daca viata chiar bate filmul asa cum se considera de catre multi dintre noi,  insa un lucru e sigur: din cand in cand, viata arunca o privire pe furis la filme si fura idei pentru a face lucrurile mai condimentate. Merg mai departe si depasesc bariera de cliseu spunand „cartea bate filmul”.

Am fost de nenumarate ori in situatia de a viziona un film, creatie dupa un roman anonim sau dupa o capodopera universala…dupa care, am pus capul pe perna, am pasit in timp si am reflectat: ce a fost mai incitant, filmul sau cartea? ce anume mi-a produs pulsatiile cele mai placute si de ce? Un lucru este cert: cartea, indiferent de imaginile pe care ni le provoaca prin limbaj, descrieri si personaje plastice, nu acopera mai bine decat un film aceste aspecte. Bine, bine dar atunci de ce mai e nevoie de carti?

Ca sa gandim, sa ne punem mintea la treaba si sa nu ii mai oferim relaxare in ideea ca un film, il derulezi, vezi ceea ce este mai important si nu mai e cazul sa citesti cartea. Sincer sa fiu de multe ori m-am confruntat cu situatia cand, citind o carte, am fost nevoit sa urmaresc materialul video facut pe baza acesteia…foarte slabe insa, penibil de slabe, neinteresante…poate din cauza ca imi inchipuiam alte figuri, alte decoruri sau un al comic de limbaj,  de expresie, alta coloana sonora etc. Mi-am facut propriul clasament…ce filme m-au impresionat cel mai mult si de ce ( nu neaparat filme dupa carti ) si am ajuns la concluzia ca numitorul comun al acestor filme este pentru mine este lupta pentru o convingere, fie aceasta in dragoste, fie in  razboi.

PS: Premiile Oscar nu vor egala niciodata calitativ Palme d’Or-ul…in primul rand pentru ca daca vrei cu adevarat sa subliniezi un fapt o poti face avand in vedere cele mai placute, realiste scenarii si nu cele mai pline de efecte speciale sau de coloratura americana.

„La vita e bella” – un film superb, o drama launtrica extraordinara, o desfasurare de evenimente in care poti afirma ca noi nu suntem decat niste artefacte pe marea scena a vietii, un joc de oameni mari si mici, in care finalitatea depinde de modul in care ti-ai inteles rolul clar definit in acest joc al destinului.

„The Godfather” – sau Nasul asa cum il stie toata lumea – mi-a placut foarte mult ideea de clan, de grande famiglia, de respect al valorilor familiei si in acelasi timp de razbunare.

„La dolce vita” – amprenta lui Fellini se cunoaste pe tot ceea ce pune mana.  Un film in care personajul, Marcello este un tanar jurnalist playboy ce isi petrece zilele intre celebritati si persoane bogate, cautand bucurie efemera si petreceri sexuale.

Cand o actrita faimoasa ajunge la Roma, face tot ce-i sta in putere sa o intalneasca si se indragosteste pana peste cap de ea. viata ne este infatisata cu obiectivitate, cu partile sale urate, cu ororile sale, dar si cu frumusetea sa. Trebuie sa invatam sa vedem partile bune, sa vedem frumusetea ascunsa a lucrurilor, asa cum o vad copiii. Salvarea se afla in miezul celei mai mari absurditati; in toata aceasta amaraciune a noastra trebuie sa gasim si o picatura de miere

„Kingdom of heaven” – ( dupa parerea mea, cel mai bun film facut vreodata de americani in acest domeniu )  foarte bun atat ca tematica, dar mai ales ca realizare artistica. Punctul de pornire in destinul eroic al lui Balian (Orlando Bloom) il constituie intalnirea cu un cruciat, cavalerul Godfrey of Ibelin (Liam Neeson). Dezvaluindu-i faptul ca este tatal sau, Godfrey ii arata lui Balian ce inseamna cu adevarat rangul de cavaler si il ia cu el in Regatul Cerului, in Sfanta Cetate a Ierusalimului.


In acea perioada – situata intre a doua si a treia cruciada – in Ierusalim domnea o pace fragila, mentinuta datorita eforturilor regelui Baldwin al IV-lea si a consilierului sau Tiberias (Jeremy Irons), sustinuti de o serie de cavaleri, printre care si Godfrey of Ibelin, care au jurat sa apere acest regat cu pretul vietii lor. La moartea sa, Godfrey ii transfera fiului sau indatorirea de a pastra pacea, de a-i apara pe cei slabi si de a face ca un „regat al Cerului” sa fie posibil pe pamant.

PPS: Imi este  greu sa spun care ocupa pozitia 1 sau 5 sau 7…pentru ca notiunea de placere este relativa. Criteriile de departajare nu pot fi aplicate in cazul acesta, cel putin pentru mine, atata timp cat in fiecare dintre ele regasesc lucrurile care imi trezesc emotii ca si cum eu as fi personajul si nu altcineva, ca si cum eu as evolua odata cu desfasurarea evenimentelor si nu alt individ. Puteti sa ma acuzati de lipsa de romantism daca nu imi place „Love story”? de antiromanism daca „432” nu e printre preferatele mele? de frica daca nu m-a atras”Psycho” sau de lipsa de umor daca „American Pie” imi pare o prostie? I don’t think so…pentru ca asa cum am afirmat si intr-un alt articol,  gusturile nu se discuta. Imi plac aproape toate genurile; comediile cu Louis de Funes sunt inegalabile asa cum nu va mai fi un alt „Casablanca” al timpurilor noastre.

„Pianistul” – extraordinar.  Este povestea unei vieti marcante; nu pare să fie un film despre istorie, despre cine e vinovat şi cine trebuie să plătească.  Polanski ne invită la o poveste despre oameni buni şi oameni răi, prinşi într-un mecanism care le e străin. Fiecare se comportă după cum îi dictează conştiinţa.

Seria comica a lui Luis de Funes – mi se pare cea mai reusita serie de filme comice din istoria cinematografiei, plina de dinamism,  gregara, situatii din cele mai hazoase si personaje care te fac sa razi numai uitandu-te la figura lor, fara a gesticula sau spune vreun lucru.

„Der Untergang” ( decaderea ) – film 100% german,  despre ultimele zile ale lui Hitler…foarte bine realizat si foarte bine alese personajele…merita vazut.Succesul filmului nu e greu de înţeles: pe undeva (deşi analogia sună groaznic) e vorba despre aceeaşi fascinaţie care a lucrat în favoarea filmului „Patimile lui Iisus”. E vorba despre puterea cinematografului de a te face să crezi că te uiţi la lucrul în sine; nu la o reconstituire făcută acum sau, şi mai corect, la o reconstituire făcută altcândva şi proiectată acum, ci la lucrul în sine, care – iată-l! – se întâmplă acum.

„Hotel Rwanda” -In mijlocul tulburarilor care cuprinsesera teritoriul Rwandei in anii ’90 , un barbat a promis sa-si apere familia – si a sfarsit prin a fi un adevarat erou, salvand peste 1200 de oameni. „Hotel Rwanda” este o poveste adevarata, al carei erou este Paul Rusesabagina (Don Cheadle), un director de hotel din Rwanda, care isi foloseste curajul si viclenia pentru a adaposti peste o mie de refugiati, amenintati cu moartea. In timp ce restul lumii ignora situatia, Paul si-a deschis inima si a dovedit ca pana si un singur om poate schimba ceva.

Quo Vadis” – varianta poloneza – este una din ecranizarile celebrului roman apartinand lui Sienkiewicz. Am vizionat de cateva ori acest film, cu acelasi interes.Acesta reda o perioada din istoria crestinismului, mai precis din timpul persecutiilor lui Nero. Impresionant film! Prin valorile pe care le transmite:credinta ,curajul crestin si mai presus de toate iubirea adevarata!

Putine pelicule reusesc sa ma impresioneze atat de mult. Putine ma fac sa inghit in sec si imi provoaca noduri in gat. Putine imi creeaza, in timpul derularii, o senzatie de inutilitate si de revolta interioara si imi lasa, dupa terminare, un sentiment profund ca acest film merita sa fie adaugat pe lista „celor mai bune”. Ceea ce v-am expus imi creaza insa aceste senzatii…merita vazute.

Lasa un comentariu aici!

Written by

emanuel.diaconu@connections.org.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns