Connect with us

Emisiuni

“Victimele inimii”, o nouă premieră teatrală, la TVR 2

Published

on

 

TVR 2 și TVRplus.ro difuzează în premieră piesa “Victimele inimii”, în viziunea regizorală a lui Dominic Dembinski, luni, 23 decembrie, de la ora 20.10. Producția TVR este o adaptare după farsa “O soacră”, care poartă semnătura marelui dramaturg I. L. Caragiale și care a avut premiera în anul 1883. Ca de obicei, premiera tv va avea un scurt preambul, realizat de către marele actor Radu Beligan.

“Scrisă în 1883, piesa O soacră – rebotezată de noi Victimele inimii, este una dintre primele, încă timidele opuri teatrale caragialești ce poartă totuși amprenta satirică de neegalat a maestrului, chiar dacă nu cu suflul comic și dramatic al pieselor mari.

Tipărită o singură dată, un copil literar vitreg al maestrului, nu a beneficiat decât de câteva reprezentații la Teatrul Național din București, după care nu a mai fost jucată niciodată.

Nu a fost jucată nici în ultima sută de ani aproape deloc, astfel că premiera noastră este una absolută, întregind acum spectacologia caragialescă abordată de Televiziunea Română atât în ceea ce privește montările proprii, dar și preluările, sub forma unei restituiri ce a omagiat Anul Caragiale”, spune Dominic Dembinski.

Cele șase personaje care compun tabloul comic al piesei sunt interpretate de tinerii actori ai Teatrului Masca: Valentin Mihalache (în rolul lui Alexandru Peruzeanu), Iulia Dumitru (Iulia), Ana Sivu Daponte (Fifina Fințescu), Cosmin Crețu (Ulise Furtunescu), Cristian Neacșu (Victor) și Emilia Manea (Liza).

Teleplay-ul realizat de Casa de Producție TVR are loc într-un decor real – holul unui hotel de lux – și ilustrează o serie de întâmplări amuzante, în care personajele “își definesc statutul de păpuși, măști îndrăgostite, fiecare iubind la nemurire pe celălalt dar acoperit de masca ipocriziei, nu reușesc să comunice și să își găsească până la urmă happy end–ul previzibil”, adaugă regizorul Dominic Dembinski.

Cei care iubesc teatrul lui Caragiale au ocazia de a urmări la TVR 2 (luni, 23 decembrie, de la ora 21.20) și un spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române – “Conu’ Leonida față cu reacțiunea” (în regia lui Sergiu Ionescu, 1985), cu o distribuție de excepție: Dem Rădulescu, Leopoldina Bălănuță, Adriana Șchiopu.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Delia, accidentată în culisele X Factor: ”Am sărit în cârca lui și m-a scăpat”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Momente neprevăzute și situații pline de emoții în culisele X Factor, în cea de-a patra ediție a show-ului, difuzată diseară de a la ora 20.00, la Antena 1. Joaca dintre Delia și Mihai Bendeac va căpăta o întorsură destul de dramatică, după ce jurata X Factor este accidentată în culise.

Hârjoneala dintre cei doi și joaca lor se transformă, într-o clipă de neatenție, într-un accident foarte dureros.

”Am reluat joaca noastră de copii de cinci ani de la iUmor, am continuat și aici, cu judo și alte nebunii. Și nu știu ce am vrut eu să fac, am sărit în cârca lui și m-a scăpat. M-a scăpat!” spune Delia, care a căzut cu capul de podea și a avut nevoie de asistența medicilor de pe Ambulanță.

La auzul celor întâmplate, Horia Brenciu a mărturisit că astfel de jocuri a încercat și el cu Delia, la Sala Palatului.

”Noi am mai încercat asta la Sala Palatului. După ce alergi și te arunci forța ta este mai mare pentru că intervine și inerția. Ții un picior în față, unul în spate. Dar Bendeac nu știe toate astea. De-asta ar trebui să rămânem la săritura pe mine”, declară Horia Brenciu care merge imediat să verifice starea Deliei.

Care va fi reacția lui Mihai Bendeac în momentul accidentului și cum va încerca să-și ajute amica și colega după accident, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

O fostă câștigătoare Next Star, pe scena X Factor: “Visul meu este să ajung pe Broadway”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Doinița Ioniță, fosta câștigătoare Next Star, este foarte sigură pe ea, conștientă de talentul pe care îl are și își dorește foarte mult să-și mai împlinească un alt vis, acela de a câștiga X Factor.

Adolescenta din Râmnicu Sărat are mari ambiții privind cariera ei muzicală și pare să nu-i stea nimic în cale. După ce a câștigat show-ul de talente Next Star, ea a participat la numeroase alte concursuri, atât în țară cât și peste hotare.

”Am cântat la Festivalul de Film de la Cannes și urmează să cânt în deschidere la Săptămâna Modei din New York. Am venit la X Factor cu speranța că îl voi câștiga, chiar cred că pot. Iar apoi, visul meu cel mai mare este să ajung să cânt pe Broadway”, spune Doinița pe scena X Factor.

Doinița spune despre ea că poate atinge patru octave pe claviatură, dar nu se va lăsa până nu va ajunge să le poată atinge pe toate opt.

”Eu sper să pot duce toată claviatura. Ăsta îmi doresc și asta îmi propun”, mărturisește Doinița Ioniță spre surprinderea juraților X Factor.

Cum se va descurca adolescenta pe scena X Factor și cum își va pune în valoare talentul, telepsectatorii vor vedea marți, de la ora 20.00, la X Factor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Încă 10 concurenți au reușit duminică să se califice în semifinalele Ninja Warrior România!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

34 de concurenți pentru care sportul a devenit un stil de viață au intrat aseară hotărâți să-și depășească limitele în competiția Ninja Warrior România! Probele din primul traseu le-au dat mari bătăi de cap unora dintre ei, însă 10 participanți au reușit să-și depășească limitele, au avut tărie de caracter, s-au mobilizat extraordinar și au reușit să treacă în semifinale și să fie astfel cu un pas mai aproape de marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Cea de-a doua ediție a show-ului Ninja Warrior România a fost lider de audiență și a înregistrat 7.4 puncte de rating și 19.0% share pe segmentul publicului comercial format din persoane cu vârsta curpinsă între 18 și 49 de ani, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă, KANAL D a obținut 5.9 puncte de rating și 15.1% share. La nivel național, peste 1.1 milioane de telespectatori au urmărit emisiunea, iar în minutul de aur, de la ora 20:48, peste 1.6 milioane de români trăiau împreună cu participanții emoțiile competiției.

George Stăncescu, Alexandru Matei, Alexandru Sucea, Răzvan Irimescu, Răzvan Gheorghe, Mircea Brânzea, Radu Itu, Alexandru Oltean, Dumitru Cătălin Diaconu și Valentin Bosioc sunt cei 10 concurenți care în urma luptei cu propriile lor forțe au reușit să treacă de toate probele și să ajungă în semifinale. Băieții au dovedit că dincolo de pregătirea fizică, foarte mult contează moralul și calmul.

Competiția continuă duminica viitoare, de la ora 20:00, când noi concurenți vor intra în cursa plină de dinamism și vor lupta pentru titlul de Ninja Warrior România!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending