HomeTELEVIZIUNEEmisiuniMiercuri, în VISURI LA CHEIE: Dragoş Bucur aduce bucuria în casa unei familii din Buzău

Miercuri, în VISURI LA CHEIE: Dragoş Bucur aduce bucuria în casa unei familii din Buzău

DRAGOS BUCUR

Miercuri, de la 20:30, echipa Visuri la cheie va merge în localitatea Boboc, din județul Buzău, pentru a îndeplini cel mai mare vis al familiei Papuc.

Gheorghe Papuc locuiește împreună cu cei doi copii, Andreea și Luca, într-o casă cu un singur dormitor funcțional. Până în septembrie 2015, Gheorghe și soția sa, Gabriela, erau fericiți și se gândeau la viitorul celor mici și la construirea casei în care să trăiască cu toții.

 

Însă, după o serie de evenimente tragice prin care au trecut, la scurt timp după nașterea celui de-al doilea copil, Gabriela a început să se simtă din ce în ce mai slăbită, iar medicii au descoperit că suferea de o formă avansată de leucemie. Din păcate, organismul ei nu a rezistat și a cedat în lupta cu boala, chiar dacă a încercat din răsputeri să se însănătoșească, pentru a fi alături de familia ei.

 

Gheorghe își crește acum singur cei doi copii și face tot posibilul să le ofere o viață normală celor mici, însă greutățile îl împiedică să le asigure un viitor frumos, lipsit de griji.

Săptămâna aceasta, miercuri, de la 20:30, echipa Visuri la cheie va ajunge la familia Papuc și va transforma casa într-o locuință de vis, pentru a le oferi șansa la o viață mai bună.

 

echipa Visuri la cheie

Foto Credit: PRO TV

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

elen.milea@radardemedia.ro

elen.milea[@] radardemedia.ro

No comments

Lasă un răspuns