vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneEmisiuniVOCEA ROMÂNIEI: Etapa knockout-urilor s-a încheiat! 12 concurenți intra în galele live!...

    VOCEA ROMÂNIEI: Etapa knockout-urilor s-a încheiat! 12 concurenți intra în galele live! Ce audienţă a înregistrat show-ul?

    Etapa knockout-urilor s-a încheiat! 12 concurenți sunt pregătiți să demonstreze că doar vocea contează în show-urile live Vocea României!

    S-au încheiat knockout-urile şi numai 12 concurenţi merg în show-urile live de la Vocea României! Vineri, după momente de suspans şi tensiune, antrenorii au decis care sunt vocile ce le vor completa echipele pentru următoarea etapă a competiţiei. A fost o seară plină de emoţie, decizii extrem de dificile, lacrimi, dar şi distracţie, iar spectacolul a fost susţinut atât de concurenţi, cât şi de Tudor, Loredana, Smiley şi Moga, care au făcut pariuri şi au avut comentarii şi reacţii savuroase în timpul show-ului, dar şi în pauze.

     

    [rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”BLUE”]A[/rdmof_dropcaps]Cea de-a doua rundă de knockout-uri de la Vocea României a înregistrat 8.5 puncte de rating și 21.9% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani.

    La nivel naţional, în minutul de maximă audienţă de la 20:47, cea mai bună competiţie a vocilor a adus în faţa televizoarelor peste 1.8 milioane de romani.

     

    Emoţii, distracţie şi concurenţi hotărâţi 

    Ultimele locuri din cele patru echipe de la Vocea României au fost ocupate vineri de şase concurenţi cu voci extraordinare. Acum, fiecare antrenor are câte trei concurenţi în echipă şi împreună încep pregătirile pentru show-urile live, unde lupta va deveni din ce în ce mai aprigă. În cea de-a doua rundă de knockout-uri, românii au avut parte de un spectacol extraordinar, melodii interpretate fabulos, momente care au stârnit hohote de râs, surprize din partea antrenorilor, adrenalină, suspans şi emoţii.

     

    Trei reprezentanţi ai echipei Loredana au deschis cea de-a doua rundă de knockout-uri. Beatrice Apostu, Howard Dell şi Rucsandra Iliescu au urcat pe scenă motivaţi şi dornici să impresioneze şi să meargă mai departe în competiţie. Rucsandra a cântat foarte sigură pe ea melodia Alarm, Howard a continuat cu o interpretare de excepţie a piesei What’s goin’ on, iar Beatrice a încheiat trio-ul şi a cântat plină de pasiune şi nerv melodia Heavy on my heart. Antrenorii au fost impresionaţi de reprezentaţiile celor trei concurenţi, iar decizia Loredanei a fost una extrem de grea. „Mulţumesc! A fost un moment de excepţie aici, la Vocea României, pe care voi l-aţi creat împreună. Chiar dacă doar unul va merge mai departe, asta nu înseamnă că acest moment nu va fi unul memorabil pentru toţi cei care sunt aici, în sală, dar şi pentru cei de acasă. Voi merge mai departe cu mister Howard Dell!”. Howard Dell continuă lupta la Vocea României şi ne revedem cu el vinerea viitoare, în primul show live.

     

    Spectacolul a continuat cu echipa Tudor. Antrenorul i-a ales pe Teodora Buciu, Evelina Vîrlan şi Dragoş Anghel să lupte pentru un loc în etapa următoare. Teodora şi-a pregătit momentul cu mare atenţie şi a cântat melodia Bang, bang cu maturitate şi inventivitate, Evelina a schimbat stilul şi a interpretat în forţă piesa Zombie, iar Dragoş şi-a demonstrat încă o dată calităţile vocale cu ajutorul melodiei Wings, pe care a cântat-o ireproşabil. Antrenorii au apreciat cele trei momente şi i-au lăudat pe concurenţi, însă Tudor a fost cel care a decis cu cine va merge mai departe. „Fiecare dintre ei a avut în seara asta un moment mai bun decât în repetiţii. Este o alegere grea pentru mine, pentru că m-aţi pus în situaţia asta. Vă iubesc, dar vă şi urăsc în acelaşi timp. Am să merg mai departe cu Teodora Buciu.”. Drumul Teodorei Buciu la Vocea României continuă.

     

    Primul trio al serii din echipa Moga a fost reprezentat de trei concurente cu voci formidabile: Zinaida Cojocaru, Ioana Ignat şi Cătălina Godică. Au urcat pe scenă cu emoţii, dar şi cu ambiţia de a da totul pentru a trece cu bine de etapa knockout-urilor. Zinaida a cântat melodia I was here şi a demonstrat că vocea ei este cameleonică şi se poate plia cu uşurinţă pe mai multe stiluri muzicale, Ioana a interpretat piesa Stop şi a transmis foarte multă pasiune şi siguranţă, iar Cătălina a cântat melodia Foolish games şi a reuşit să creeze un moment sensibil, plin de emoţie. Tudor, Loredana şi Smiley s-au bucurat să le asculte pe fete, l-au felicitat pe Moga pentru alegerea melodiilor şi i-au făcut recomandări. „Mulţumesc pentru cuvintele drăgăstoase şi frumoase. Bravo, fetelor! Sunt mândru că aţi strălucit toate trei în seara asta. Fiecare şi-a însuşit piesa ei foarte bine şi am simţit că aţi pus şi emoţie în ce aţi cântat.”, a spus Marius la finalul celor trei momente, iar decizia lui a fost: „O să merg mai departe cu Ioana Ignat.”. Cu Ioana Ignat ne revedem săptămâna viitoare în primul show live Vocea României.

     

    A urmat echipa Smiley, iar antrenorul i-a trimis în luptă pe Mihaela Chisnencu, Sebastian Seredinschi şi Şerban Radu. Concurenţii au uimit cu interpretările de excepţie şi cu calităţile lor vocale. Şerban a cântat melodia Candle in the wind şi a reuşit să transmită foarte multă emoţie, Mihaela a demonstrat încă o dată că are un timbru vocal special şi a interpretat piesa Clown, iar Sebastian a încheiat trio-ul cu un moment puternic şi a cântat melodia Lay me down. Competiţia a fost strânsă între cei trei, antrenorii i-au lăudat şi au fost impresionaţi de performanţele lor vocale, dar Smiley a spus la final: „Foarte frumos aţi cântat, aţi fost în stare. Vă mulţumesc foarte mult pentru treaba asta, vă mulţumesc că v-aţi dăruit fiecare momentului lui şi aţi muncit foarte mult. Am să merg mai departe spre Vocea României cu Sebastian.”. Sebastian Seredinschi continuă competiţia.

     

    Ultima luptă din echipa Moga în cea de-a doua rundă de knockout-uri a fost dată de Andreea Olaru, Astrid Petcu şi Alexandru Baroc. Concurenţii şi-au depăşit emoţiile şi au încercat să impresioneze şi să meargă mai departe. Andreea a cântat piesa Too good to be true şi, chiar dacă a tremurat de emoţii a creat un moment plin de vibraţie, Astrid a adus o notă de originalitate în momentul interpretării melodiei Fallin, iar Alexandru a cântat în manieră proprie piesa Georgia on my mind. Toţi trei au avut momente extrem de interesante, Tudor, Loredana şi Smiley le-au dat sfaturi concurenţilor şi au apreciat evoluţia lor, iar Moga a spus la final: „Bravo, aţi cântat foarte bine! Per total aţi avut nişte momente echilibrate. Eu vă felicit pe toţi trei. O să merg mai departe cu Alex.”. Cu Alexandru Baroc ne revedem în etapa show-urilor live.

    Foto Credit: PRO TV

    Sursa cifre: Kantar Media

     

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttp://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente