Connect with us

Premieră TV

VOCEA ROMÂNIEI JUNIOR, premieră, vineri la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Vineri seară va fi un spectacol plin de emoții și voci impresionante în prima ediție din cel de-al doilea sezon Vocea României Junior.

Copiii vor urca pe scenă și vor încerca să-i convingă pe cei trei antrenori că vocile lor sunt pregătite să lupte în această competiție spectaculoasă. Mihai Bobonete și magicianul Robert Tudor, prezentatorii show-ului, sunt pregătiți să le arate telespectatorilor poveștile din spatele vocilor celor mici și se vor asigura că buna dispoziția este la cote maxime.

INNA, Andra și Marius Moga vor lupta pentru a-i convinge pe cei mici să-i urmeze și să construiască echipe puternice împreună. Încă de la primul concurent care va urca pe scenă și care-i va convinge rapid pe toți trei să întoarcă scaunele, antrenorii vor face totul pentru a arăta că sunt dispuși să facă orice pentru a-l atrage de partea lor. După ce-i va prezenta toate avantajele de a fi în echipa ei, INNA va încerca să-i blocheze pe ceilalți antrenori și să nu-i lase să vorbească prea mult.

”Hai, putem spune și noi câteva vorbe?”, va întreba Andra, iar replica INNEI va cădea ca un fulger și nu o va lăsa pe Andra să spună prea multe cuvinte. ”Da, puteți spune și voi câteva vorbe, dar cât mai puține”.. Discuția va escalda și se vor contrui primele tensiuni între antrenori pentru o voce impresionantă. ”Vă rog, acum vorbesc eu. Colegi, vreau să fac și eu propuneri. INNA, vorbesc eu acum. Te rog! Eu nu m-am băgat, eu vă respect atunci când vorbiți, ar fi drăguț să mă respectați și voi.”, va spune Andra în încercarea de a se face auzită.

Cum se va încheia acestă situație, dar și care va fi alegerea concurentului după acest schimb de replici vedem vineri seară, de la ora 20:30, la Vocea României Junior.

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

KANAL D: Ilinca Vandici si Vladimir Draghia vor prezenta „Fan Arena”

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

 Vladimir Draghia si Ilinca Vandici vor prezenta impreuna, in aceasta toamna, la Kanal D, „Fan Arena”, o emisiune care vine in intampinarea milioanelor de romani care urmaresc „Exatlon” cu sufletul la gura si care isi doresc sa afle cat mai multe detalii despre ce se intampla in Republica Dominicana, cu concurentii lor favoriti.

Materiale in exclusivitate, cele mai fierbinti informatii despre Faimosii si Razboinicii celui de-al doilea sezon „Exatlon” vor fi dezbatute intens la „Fan Arena”, un talk show inedit ce beneficiaza de experienta „in teren” a lui Vladimir Draghia, cel care a castigat primul sezon <Exatlon>, dar si de gratia, curiozitatea si cunostintele dobandite in ani de televiziune ale Ilincai Vandici.

Vladimir stie foarte bine cu ce se confrunta noii concurenti si va empatiza cu familiile si prietenii celor care lupta in aceasta toamna pe traseele complexe din Republica Dominicana, pe care ii va avea invitati in platou.

`           Ilinca Vandici a fost infocata sustinatoare a concurentilor din primul sezon „Exatlon” si asteapta cu nerabdare sa afle cat mai multe lucuri din culisele noului sezon.

Am fost si sunt fan <Exatlon> si stiu ce inseamna sa arzi de curiozitate sa afli tot mai  multe lucruri despre ce se intampla in Republica Dominicana. Am suferit si am explodat de bucurie de multe ori urmarind primul sezon, iar acum sunt foarte fericita ca pot sa aflu lucruri extrem de interesante la cald si ca le pot impartasi celor de acasa. Il admir enorm pe Vladimir Draghia, el reprezinta o parte importanta din „Exatlon”, prin modul in care s-a luptat, a rezistat, s-a impus prin fair play si si-a apropiat publicul”, spune Ilinca Vandici.

Este pentru prima daca cand ma aflu in postura de prezentator. Imi va fi greu, dar tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care am acceptat aceasta provocare. Al doilea motiv ar fi acela ca ma simt apropiat de subiectul emisiunii. Cunosc instrainarea, emotia, speranta, lupta de acolo, ceea ce ma va ajuta sa ii inteleg, sa empatizez cu concurentii noului sezon <Exatlon>. Voi incerca sa le vorbesc telespectatorilor despre ceea ce nu se vede la televizor. Voi incerca sa le raspund la curiozitatile pe care, de la revenirea mea in tara, intalnindu-ma cu ei pe strada, am vazut ca le au. O sa incep chiar acum, raspunzand la cea mai frecventa intrebare:  <E pe bune?>.  Da, totul este cat se poate de <pe bune>! Este chiar mai real decat viata de zi cu zi. Sunt bucuros ca voi face parte, iarasi, din aceasta aventura, incepand, in acelasi timp, un drum nou pentru mine”, a declarat Vladimir Draghia.

Pe masura ce concurentii vor fi eliminati din competitie, acestia vor veni in platoul „Fan Arena” pentru a dezbate la cald impresii, emotii, intamplari, alaturi de prezentatorii emisiunii, de ceilalti invitati, totul in fata milioanelor de sustinatori ai Razboinicilor si Faimosilor. Concurentii primului sezon „Exatlon” vor veni si ei pentru a-si sustine favoritii si a povesti, din proprie experienta, cum se desfasoara competitia si ce poti sa simti traind chiar acolo, in Republica Dominicana, tensiunea concursului, conflictele inerente, testarea limitelor fizice si psihice.

Nu pierdeti in aceasta toamna, la Kanal D, „Fan Arena”, emisiunea care va raspunde celor mai arzatoare intrebari despre ceea ce este fenomenul „Exatlon”!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Starea Natiei incepe astazi, in grila Prima TV

Published

on

Foto Credit: PRIMA TV
 

Al saselea sezon al emisiunii Starea nației este la Prima TV, din 20 august. Emisiunea prezentata de Dragos Patraru va fi difuzata de luni pana joi, de la ora 22.30, intr-o abordare care ii va ține pe telespectatori in fața televizoarelor.

Starea nației a devenit de-a lungul celor 6 sezoane o emisiune statement care si-a creat un public fidel, iar Dragos Patraru este nerabdator sa vina in fața acestuia cu o emisiune de infotainment de calitate.”Ne-am propus de la inceput sa indeplinim principalale funcții ale mass-media, intr-un singur produs, incercand seara de seara sa folosim umorul pentru a-i informa pe telespectatori. Prin ceea ce facem vrem sa combatem stereotipurile de gandire, sa crestem rezistența la manipulare si sa activam spiritul critic in fiecare telespectator” spune Dragos Patraru. Rubricile consacrate vor continua din 20 august si astfel Cristina Hurdubaia prezinta in fiecare marți Ceasul bun, Razvan Anghelescu vine in fiecare ediție cu Vax populi si nu vor lipsi scenetele atat de gustate de public in sezonul trecut. Joia, telespectatorii vor asculta Starea nației Unplugged iar echipa va acorda, in noul sezon, o mai mare atenție reportajului social.

Printre noutațile sezonului vor exista rubrici noi, o echipa Starea nației marita, iar telespectatorii vor afla despre toate incepand de luni, 20 august, pe Prima TV. Mai mult, emisiunea are si o noua identitate grafica, totul a fost schimbat, de la literele cu care este scris titlul emisiunii, pana la culori si generice. In fiecare duminica, de la ora 17.00, va exista si o ediție Starea nației – Best Of, care va cuprinde cele mai interesante momente din intreaga saptamana.

Pregatirile sunt pe ultima suta de metri, dat fiind ca echipa Starea nației a devenit casa de producție si si-a amenajat propriul spațiu unde va fi realizata emisiunea, difuzata de luni pana joi, la Prima TV, de la ora 22.30 si in reluare, a doua zi, de la ora 5.50 dimineața. Tot in acelasi spațiu va funcționa, din aceasta toamna, si Scoala nației, un nou proiect al echipei emisiunii.

Dragos Patraru este nerabdator sa inceapa treaba si asteapta telespectatorii in fața televizoarelor de luni pana joi, de la ora 22.30, pe Prima TV. El mai spune: “Intr-o societate din ce in ce mai polarizata ne lipseste normalitatea. Vom incerca sa sancționam derapajele, indiferent de autorii lor, fie ca e vorba de abuzuri ale instituțiilor sau ale corporațiilor la adresa cetațenilor. In acelasi timp, ne propunem sa adresam, impreuna cu telespectatorii nostri – pe care ii caram dupa noi, iata, la a patra televiziune si imi pare rau pentru asta, dar n-a fost de fiecare data vina noastra – intrebarile importante, intrebarile care conteaza pentru a putea sa ințelegem cat mai mult din ceea ce se intampla in societatea asta dementa.”

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Digi Sport va difuza campionatele de fotbal ale Italiei și Spaniei

Published

on

 

Din acest weekend, abonații Digi TV și telespectatorii Digi Sport pot urmări meciurile din campionatele de fotbal ale Spaniei și Italiei. Contractul pentru drepturile de difuzare acoperă sezoanele 2018 – 2021.

„Suntem bucuroși să le putem oferi abonaților și telespectatorilor noștri două dintre cele mai spectaculoase campionate de fotbal din lume, La Liga și Serie A. Acestea se adaugă unei oferte bogate de transmisiuni sportive din fotbalul local și internațional, dar și din alte discipline iubite de telespectatorii români – tenis feminin și masculin, handbal, volei – care asigură Digi Sport poziția de lider al televiziunilor de sport din România”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului Digi|RCS&RDS.

Până în 2021, Digi Sport, cel mai urmărit canal sportiv din România, transmite, în exclusivitate, 50 de turnee WTA pe an, unde Simona Halep, numărul 1 mondial, scrie istoria tenisului, alături de Mihaela Buzărnescu, Sorana Cârstea, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan, aflate între primele 90 de jucătoare ale lumii. Acestor transmisiuni li se adaugă meciurile din Cupa Davis, Fed Cup și ATP 1000 și 500.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending