HomeINTERVIUVOLTAJ: Promovarea online e din ce în ce mai importantă

VOLTAJ: Promovarea online e din ce în ce mai importantă

Când spui „Voltaj”, spui dinamism, energie, zâmbete, muzică veselă  care te ridică cu usurinţă de pe scaun. Înfiinţată în 1982, trupa Voltaj a rezistat trecerii timpului cu brio, deşi au tot avut schimbări în cadrul membrilor trupei. 

 

Hituri ca “Albinuţa”, “3D”, “De mâine”, “Noapte bună”, deşi lansate cu mulţi ani în urmă, sunt încă fredonate de fanii trupei şi nu numai.

RADAR DE MEDIA vă invită să urmăriţi un interviu în exclusivitate cu membrii trupei Voltaj:

Sunteţi de atâţia ani pe piaţa muzicală din România. Care este cheia succesului?

Nu e ceva palpabil sau vreo reţetă scrisă. Cred că e important să ai ceva de transmis, să faci muzică din plăcere şi nu pentru faimă, şi să munceşti foarte mult.

Ce părere aveţi despre evoluţia muzicii din România şi despre promovarea online?

Promovarea online e din ce în ce mai importantă şi audienţa în acest mediu creşte exponenţial, de la an la an. Muzica a evoluat şi ea, e într-o continuă schimbare. Generaţiile se schimbă, la fel şi muzica.

Ce impact consideraţi că are presa asupra carierei unui artist?

Destul de mare, însa cel mai important rol îl joacă tot melodiile create.

Spuneţi-ne în 5 cuvinte ce pregătiţi pentru concertul de pe 20 martie de la Sala Polivalentă?

Scene mobile, invitaţi, lasere, pirotehnie, NEBUNIE!

Voi aţi spus vreodată “fără tine mor” înainte de a lansa noul single?

Normal! Nu doar o dată… şi nu s-a întamplat. :))

Cum a luat nastere mai exact piesa “Meci de box”?

Din realitatea de zi cu zi a unui cuplu. Nu există relaţie care să nu fie însoţită de mici certuri, important este ca acestea să nu escaladeze şi, într-un final, să strice cuplul.

Cum vă împărţiţi timpul între familie şi carieră, având în vedere că voi călătoriţi mult?

Încercăm să menţinem un echilibru. Există perioade când suntem mai mult plecaţi şi altele pe care ni le rezervăm exclusiv pentru a petrece timpul cu familia.

Sunteţi printre puţinii artişti din România care cânta live. Ce părere aveţi despre faptul că artiştii fac din ce în ce mai puţin acest lucru?

Noi ne-am apucat de muzică din plăcerea de a cânta, nu pentru notorietate sau alte treburi de acest gen. Aşa că ar fi culmea să facem playback şi să nu ne exercităm această bucurie de a cânta! Fiecare işi alege drumul după cum consideră, nu ne place să-i judecam.

Melodia “Ca la 20 de ani”, deşi a fost lansată în anul 2001, a prins foarte bine la public şi este nelipsită la petreceri. Ce părere aveţi despre acest lucru?

E o piesă care nu are vârstă. Mereu vor fi oameni care împlinesc 20 de ani sau care ştiu să-şi trăiască viaţa ca la 20 de ani. Iar această piesă nu va lipsi de la petrecerea lor.

Ce alte pasiuni mai aveţi în afară de muzică?

Sport, lectură, călătorii, filme, jocuri video… fiecare cu micile lui hobby-uri.

Cum arată o zi din viaţa trupei Voltaj? Dar o zi din viaţa fiecarui membru?

Când e vorba de Voltaj, există zile în care avem repetiţii, zile în care suntem în maşină, în drum spre vreun concert… Iar în afara ei, petrecem foarte mult timp cu familia, făcând lucruri absolut normale, cumpărături, ieşiri în parc sau la film, călătorii.

În continuare, vă rugăm să alegeţi o singură variantă din cele ce urmează:

New York / Tokio
 Metrou / Tramvai
Mâncare tradiţională / mâncare internaţională
Ceai / cafea
Facebook 
/ Instagram
Delia / Andra
 Inna / Alexandra Stan
Cătălin Măruţă / Teo Trandafir
Angela Similea / Mirabela Dauer
Beyonce / Shakira
Pata pe tine/ Mi-e dor de…

La final, vă rugăm să transmiteţi un mesaj pentru cititorii Radar de Media.

Trăiţi-vă viaţa, mereu ca la 20 de ani, indiferent de vârsta pe care o aveţi! De aceea vă şi aşteptăm pe 20 martie la Sala Polivalentă, să ne simţim ca la 20 de ani!

Lasa un comentariu aici!

Written by

cristina.minac@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns