HomeTELEVIZIUNECastingVrei sa fi star! Vino la Preselectie in al 9-lea cer la Acasa

Vrei sa fi star! Vino la Preselectie in al 9-lea cer la Acasa

Din 29 august, încep preselecţiile pentru noul sezon al emisiunii difuzată ACASĂ, a cărei miză este obţinerea de către cei doi finalişti a câte unui rol într-o producţie Promance, companie a MediaPro Pictures.

Andreea Pătraşcu şi Cabral, prezentatorii emisiunii, îi invitã pe tinerii din toată ţara cu vârsta cuprinsă între16 şi 35 de ani să vinã în Bucureşti, pentru a dovedi că au talent şi că merită un viitor în actorie. Aspiranţii sunt aşteptaţi în Bucureşti la Universitatea Media, str. Jean Loius Calderon, nr. 33 (statia de metrou Universităţii), cu un CV, o pozã şi motivaţia necesară pentru a păşi în lumea showbiz-ului. Ei trebuie să pregatească un text la alegere: o poezie, un monolog sau o ştire din ziar.

* 29 august – preselecţie pentru judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava, Bacãu, Vaslui.
Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila.
* 31 august – preselecţie pentru judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara,
Timiş. Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare , Sălaj, Alba,
Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov.
* 2 septembrie – preselecţie pentru judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi
Teleorman, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt şi Dolj, Tulcea, Constanta.
* 4 septembrie – preselecţie pentru Bucuresti şi Sectorul Agricol Ilfov

Preselecţiile au loc între orele 10:00 – 20:00

PRESELECŢIILE AU LOC DOAR ÎN BUCUREŞTI, LA UNIVERSITATEA MEDIA, LA DATELE ANUNŢATE MAI SUS!

PRECIZĂRI!
1. Limita de vârstă este 16-35 ani, iar cei care nu au împlinit înca 16 ani sunt sfătuiţi să aibă răbdare şi să vină la preselecţie în următoarele sezoane. Nu vă pierdeţi speranţa!
2. Cei care nu sunt cetăţeni români dar doresc să vina la preselecţie, sunt bineveniţi în data de 4 septembrie.
3. După cum se ştie din sezonul 1, una dintre probele de concurs este cea de „Talent artistic”. Presupunem că potenţialii concurenţi au deja un talent artistic pe care doresc să îl manifeste. Bineînţeles, aptitudinile în domeniul muzicii şi dansului sunt incluse aici.
4. Precizăm că în zilele de preselecţie anunţate pentru o anumită zonă vom accepta numai persoanele care fac dovada că aparţin zonei respective, prin carte de identitate sau orice alt act din care să rezulte apartenenţa la zona respectivă.
5. La concurs poate participa oricine, inclusiv absolvenţii unor Facultăţi de Teatru. Scopul concursului este de a căuta noi talente pentru viitoarele producţii ale Promance, companie a MediaPro Pictures. De altfel, câştigătorii din sezonul trecut vor putea fi văzuţi în noile producţii Promance, din toamna 2008.
6. Prin CV înţelegem o scurtă prezentare, a cărei structură o lăsăm la alegerea fiecărui potenţial concurent. Privim acest CV ca pe o carte de vizită personală care vă reprezintă.
7. Prin „Un text la alegere: o poezie, un monolog sau o ştire din ziar” înţelegem că fiecare potenţial concurent va pregăti un text (dintre cele enumerate mai sus) care îl reprezintă şi îi dă posibilitatea să se exprime şi să impresioneze.
8. Participanţii la preselcţie vor semna un acord de filmare, înainte de participarea la preselecţie. Semnarea acordului este obligatorie, pentru a putea participa.
Pentru minori – 16-18 ani – este necesară prezenţa unui părinte care să semneze acordul de filmare sau, în cazul în care nu este posibilă prezenţa unui reprezentant legal, este suficientă o declaraţie scrisă a unui părinte prin care se declară de acord cu participarea copilului minor la preselecţia emisiunii „În al 9-lea cer”.

Lasa un comentariu aici!

Written by

razvan.badea@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

Latest comments
  • eu mi-as dorii sa vin dar am doar 12 ani si daca am ocazia peste 5 ani imi pare bine 2014 daca am ocazia si nu stiu daca mai este in al 9 -lea cer va uibesc mult pa-pa
    pupici din partea mea

  • Hi 😛 ..Ma numesc Mihaela..Am 16 ani..Si momentan studiez in Spania 4ºESO..Imi doresc mai mult ca oriceeeeee sa joc intr-o telenovela ..Nu sa fie un rol principal..Mai bine ii lasam pe cei cu experienta sa aiba aceasta placere..cu toate ca oricui i-ar placea..Multumesc multttt *_* KissEs !

  • vreau sa particip si eu la preselectie

  • As vrea sa particip si eu la preselectie daca se poate va multumesc

  • As vrea sa particip si eu la preselectie,imi doresc foarte mult sa joc intr-un film deoarece vreau sa cunosc toti actorii si vreau sa fiu alaturi de ei.Va multumesc!Sper ca o sa imi cititi acest mesaj.

  • Va rog frumos ajutatima, vreau sa joc un rol intro productie Romaneasca sunt talentat, merita sa ma contactati VA ROG Va Multumesc. nr meu 0742984512 locuiesc in Aad Str Trotusului Nr 30/5.

    • mai bine incercati la pro tv sau antena 1 …va multumesc !

  • KKYUUY

  • Vreau in primul si primu rand sa va spun „LAMULTANI”voua dela acasa TV” si toata lumea.

    Vreau sa ma inscriu in competitie „in al 9 cer”.daca ma vet inscrie in comp. vreu sa ma anuntati la tele. /0746787645//sau//0232/721511.ASTEPT UN RASPUNS!?

  • Vreau in primul si primul rand sa va urez lamultani 2009 voua si la toata lumea. Eu vreau sa particip la competitie in al 9 cer, daca ati putea sa ma ajutati sa ma inscrieti sa ma sunati la nr. tele.//0746787645//.

  • mie mi se pare super nazol pt ka eu am 12 ani si nu pot sa particip

  • Buna ziua ma numesc rostas remus ovidiu sint nascut din localitaea cluj-napoca si am dorit ca cineva daca ma poate ajuta sa cant si eu la emisiune in 9 cer si eu imi doresc de 8 ani sa ma poata descperi cineva la voce dar vin tot incerc de cativa ani si nimeni nu vrea sa ma poata ajuta eu am crescut si la casa de copii de la varsta de 1 an si tot de atunci nu mi-am vazut parinti si de accea tot incerc sa ma pot razbuna in viata asta sa ajut copii din casa de copii unde am crescut si eu de copil mic eu va multumec frumos si astept raspunsul dumneavoasta pot fii contact 0751766538 sau i-meil remusvd@yahoo.com

  • domnule damaskin, de unde stiti dumneavostra atatea lucruri? care sunt sursele dumneavoastra? oricum, va admir foarte mult pentru talentul dumneavoastra.

Lasă un răspuns