Connect with us

Emisiuni

X Factor: O concurenţă a venit din California să o cunoască pe Delia. Show-ul va avea două ediţii săptămâna viitoare!

Published

on

Reclame

Ediția X Factor de vineri seara a fost un adevărat spectacol de umor și varietăți în care şi-au făcut apariţia guvernanta Mrs.

Danvers din musicalul ”Rebecca”, ce a dat fiori juriului cu o interpretare de execepție, iar muzica Deliei o adus-o pe Linette tocmai din îndepărtata Californie la X Factor pentru a-și cunoaște idolul și a-i arăta cât de bine îi cântă piesele. Show-ul a fost completat de interpretarea de excepție a lui Tatevic Davitean, o armeancă focoasă, mamă a trei băieți, în vreme ce un latino-lover şi un „vraci” şi-au prezentat veleităţile artistice şi şi-au testat factorul X în fața celor patru jurați.

 

O frumoasă puștoaică din Statele Unite a ajuns deja faimoasă pe Youtube cu melodiile a Deliei, iar vineri seara a venit la „X Factor” doar pentru a-și cunoaște idolul. Linette Salcedo a mărturisit că inițial nici măcar nu știa sensul cuvintelor pe care le cânta și imita doar fonetic, dar că acum înțelege despre ce cântă, dar în continuare îi dau de furcă versurile în românește ale piesei „Gura ta”. Cu toate acestea, atunci când Delia a urcat pe scenă alături de ea, americanca nu a ezitat să interpreteze împreună cu jurata și piesa „Pe aripi de vânt”.

Linette a obținut, pe lângă bucuria de a se afla pe aceeași scenă cu autoarea pieselor pe care le cântă zilnic, și patru „DA”. Profund impresionat și emoționat, Horia Brenciu promis că-și va pune toate melodiile și în limba engleza pe Youtube, în speranța că-l va auzi pe președintele Obama fredonandu-le.

x-factor-auditii-antena-1-2

 

Ivan Afanasievici, un tânăr din Chișinău, a reușit să o facă pe Delia să spună „Ești un nebunatic”, după ce a renunțat la papion și şi-a deschis câțiva nasturi de la cămașă. Ba mai mult, Alin, autointitulat „romanticul incurabil”, o cunoștință mai veche de la „X Factor”, a făcut un spectacol de striptease în toată regula pe piesa lui Joe Cocker „You Can Leave Your Hat On”, spre disperarea Deliei chemată pe scenă. Reacțiile juriului nu au fost însă pozitive, iar Ștefan Bănică i-a spus: „Când tu cânți, găina face infarct în coteț”, în vreme ce solistul de la Carla’s Dreams a adăugat: „Pectoralii lui Alin ar putea cere independență de creier”, aşă că Alin Calancea a părăsit concursul, dar nu înainte să se laude că este deja o vedetă. „Oamenii mă opresc pe stradă să le dau autografe. Femeile sunt disperate după mine și după pătrățelele mele”.

 

Izabela Simion a vrăjit juriul cu o interpretare excepţională a piesei „Dernière Danse”, iar Delia a exclamat: „Atât de bine ai cântat! Parcă ești din altă ligă!”, iar Carla’s Dreams a recunoscut că „originalul live al acestei piese este mai prost decât ce am auzit eu astăzi aici! ”. Ştefan Bănică a fost și el emoţionat de un concurent de doar 14 ani, aceeaşi vârstă ca a fiului său. „Eşti concurentul care m-a făcut să fiu atent de la cap la coadă”, i-a spus juratul lui Andrei Petruș, iar Brenciu l-a încurajat: „Eşti de finală, măi băiatule!”

 

Un actor căruia i se spune „vraciul” a încercat să vindece cu o piesă rock a celor de la AC/DC toată tristețea din sufletul unei tinere din public, iar la sfâșitul melodiei i-a și făcut o declarație incitantă: „Îți spun sincer că te-am adăugat la folder-ul meu de fantezii sexuale”. Nu se ştie dacă fata a fost convinsă, dar concurentul, Alexandru Arnăutu, a primit trei „DA”. O prezenţă retro, inedită la „X Factor” o constituie blondele de la “3 O’Clock”, trei tinere prietene care impresionează printr-o interpretare fără orchestraţie, despre care Brenciu a apreciat că au făcut „un purpuriu formidabil”, iar Bănică a adăugat: „Surpinzător! Mă bucur când văd oameni pasionaţi de ceea ce fac!”.

x-factor-auditii-antena-1-9

 

Săptămâna viitoare Antena 1 difuzează două ediții X Factor, vineri, 23 septembrie, de la ora 20.30, și duminica, 25 septembrie, de la ora 20.00.

 

Foto Credit: Antena 1

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending