EVENTS
Zilele Diversității, documentare HBO și expoziții la TIFF, în parteneriat cu TVR CLUJ
Expoziții, concerte, dezbateri cu invitați speciali și filme tematice vor întregi programul TIFF anul acesta, între 29 mai și 7 iunie, în secțiuni ca Ziua HBO, EcoTIFF, Ziua Maghiară și un program nou, dedicat momentului de cotitură 1989, După 25 de ani. Anul acesta, Zilele Diversității vor fi extinse între 30 mai și 4 iunie și vor cuprinde proiecții, concerte și filme care promovează diversitatea.
Ziua HBO, dedicată unui partener de lungă durată al TIFF-ului, vine pe 4 iunie cu documentare originale precum multi-premiatul Toto și surorile lui (r. Alexander Nanau), Chuck Norris vs. Communism, povestea casetelor piratate în comunism și dublate de către Irina-Margareta Nistor, proiectat la Sundance, Rețeaua (r. Claudiu Mitcu), Omul Pasăre (r. Alexandru Mavrodineanu și Mihai Grecea) și Pașaport de Germania (r. Răzvan Georgescu). Maratonul Olive Kitteridge, un proiect de suflet, în patru părți, al actriței Frances McDormand, va rula pe 4 iunie, la Cinema Arta, de la 10.00.
11 documentare noi, puternice vor rula în secțiunea Ce se întâmplă, documentarule? / What’s Up, Doc?. La doi ani după aclamatul The Act of Killing, regizorul Joshua Oppenheimer aduce continuarea sa, Cum arată tăcerea / The Look of Silence, în care își îndreaptă atenția dinspre criminalii către victimele masacrului din Indonezia, în anii 60. Un invitat aparte va fi controversatul consultant financiar american Martin Armstrong, protagonistul din Vizionarul / The Forecaster (r. Marcus Vetter). Remake, Remix, Rip-Off (r. Cem Kaya), spune povestea surprinzătoare a cinema-ului turcesc din anii 60-70, când cererea de filme era atât de mare încât industria locală realiza propriile versiuni de Dracula, Tarzan, Rambo sau Star Trek; De la Caligari la Hitler / From Caligari to Hitler (r. Rüdiger Suchsland) face o călătorie antrenantă în cea mai de succes perioadă a cinema-ului german. Lista completă, aici.
Documentare pe teme ecologice vor fi proiectate în EcoTIFF, pe 5 iunie, de Ziua Internațională a Mediului. Virunga, nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun documentar anul acesta, vorbește despre multitudinea de forțe care vor să acapareze minunățiile din Congo. În Biciclete contra mașini / Bikes Vs. Cars, activiştii luptă pentru oraşe mai bune și mai curate. Pe 5 iunie, 21:45, la Depozitul de Filme, proiecția specială va fi dedicată comunității de bicicliști din Cluj.
Ziua Maghiară (3 iunie) aduce invitați renumiți și șase filme în premieră. Regizorul György Pálfi revine la Cluj cu noul său film, Cădere liberă / Free Fall, premiat la Karlovy Vary. Isaach de Bankolé, unul dintre actorii favoriți ai lui Jim Jarmusch, va prezenta al cincilea lungmetraj al lui Szabolcs Hajdu, Mirage, în care joacă și Dragoș Bucur și Răzvan Vasilescu. În Valurile iubirii / Szerelempatak, proiectat în numeroase festivaluri, sătenii de etnie maghiară dintr-un sat transilvănean povestesc despre viață și iubire. În Ziua Maghiară, pe 3 iunie, la Casa TIFF, de la 22.45, sZempöl Offchestra va susține un show irezistibil, pornind de la un energic stil de balkan-teatro-disco. Ziua Maghiară este prezentată în parteneriat cu Magyar Filmunio, Hungarian National Film Fund, Institutul Balassi din București.
Zilele Diversității (30 mai – 4 iunie) sunt organizate în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României și propun un program extins anul acesta, aducând în prim plan filme și evenimente dedicate minorităților etnice. Din program fac parte filme ca O viață mai bună / The Way Out – lupta pentru supraviețuire a unui cuplu de romi, Koza – o poveste despre un fost boxer olimpic care revine în ring, Aliyah DaDa – o istorie a evreilor din România, în cheie dadaistă, precum și o serie de materiale realizate de TVR Cluj la 70 de ani de la deschiderea porților lagărelor Auschwitz și Birkenau. Pe 2 iunie, în studioul TVR Cluj din Piața Unirii, va avea loc proiecția acestor reportaje și dezbaterea „Memoria Holocaustului din Transilvania”, cu ocazia împlinirii a 25 ani de emisie a stației. Totodată, pe 30 și 31 mai, la Castelul Banffy de la Bonțida, în programul Weekend la Castel, copiii vor avea parte de activități și ateliere meșteșugărești ce pun accentul pe păstrarea tradițiilor.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 29 martie – 4 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 29 Martie – 04 Aprilie 2024
-
Emisiuni3 săptămâni ago
Chef Richard Abou Zaki a câștigat a doua amuletă a sezonului, ieri seară, la Chefi la cuțite
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite