HomeTELEVIZIUNEEmisiuniZiua care i-a schimbat cursul vieții lui CRBL, juratul de la România dansează: “Am plâns tot drumul până la autobuz”

Ziua care i-a schimbat cursul vieții lui CRBL, juratul de la România dansează: “Am plâns tot drumul până la autobuz”

CRBL este unul dintre juratii celui mai spectaculos show de televiziune al acestei primăveri , produs de Antena 1, România dansează. Este nerăbdător să-și intre in rol și spune că ar fi fost o binecuvântare ca, pe vremea când s-a lansat el, să fi existat acest show, care i-ar fi putut adus celebritatea mult mai ușor și într-un timp record. Cariera sa de acum, crede artistul, are punct de plecare o întâmplare care l-a marcat în copilărie.

 

Copil năstrușnic și adolescent cu personalitate, CRBL și-a rugat mama, pe vremea când era în școala generală, să-l înscrie la cursurile de dans, de la Palatul Pionierilor din Pitești. “De mult îmi doream, eu eram deja la alte cursuri acolo, dar, în pauze, îi vedeam cum repetă pe cei de la dans, eram atent, apoi repetam acasă. Și-n prima zi când am fost admis, iar doamna profesoara m-a pus să fac niște pași, eu știam deja toată coregrafia”, își reamintește CRBL, jurat la cel mai spectaculos show al primăverii, realizat de Antena 1, România dansează. Și-n acea primă zi s-a întâmplat ceva, care mi-a schimbat destinul, dacă eu am reușit ceva în viață, de la acel moment încolo s-a întâmplat totul. Eram fericit că reușisem să-i impresionez pe toți, trebuia sa ne îndreptăm spre un parc unde să repetăm, toți copiii au luat-o înainte, eu am rămas în urmă și nici unul dintre ei nu m-a strigat. Ei au luat-o spre stânga, eu, vazând ca nu exist pentru ei, în dreapta și-am plâns tot drumul până la autobuz. Și-atunci mi-am spus că eu trebuie să fiu cel mai bun. Și din ziua aceea, am început să vin primul la antrenament, dădeam cu mopul în sală, aprindeam soba, începeam sa repet și plecam ultimul”.

În acest moment, în țară au loc preselecțiile pentru show-ul România dansează. Pe 1 februarie, echipa show-ului va fi în Iași, unde cei doritori să intre în concurs, se pot prezenta de la ora 10,00, la Hotel Astoria. Juriul își va intra în rol începând cu 18 februarie, când, în București, încep audițiile.

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.alexandru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns