Țara Cățeilor – Eveniment aniversar Club A – 40 de ani

V-am pregătit ceva cu totul deosebit pentru draga noastră Zi Națională.

Este vorba de premiera spectacolului Țara Cățeilor, unde muzica și poezia vin să mai întregească puțin ziua de 1 decembrie.

Ovidiu Mihăilescu, Dan Caramihai și Adrian Fetecău pun întrebări miercuri, 1 decembrie, de la ora 21:00, în cadrul unui spectacol oferit de Compania Teatrală ”VOUĂ”.

Intrare studențească: 10 lei

În cei douăzeci de ani scurşi de la „ceea ce s-a întâmplat în decembrie ‘89″ n-am simţit niciodată mai acut ca acum nevoia unui spectacol de acest gen, nevoia unui „strigăt”, sperăm că nu în pustiu, nevoia de a exprima o disperare care-i cuprinde într-un ritm accelerat pe toţi cei care nu visează doar la o maşină, o casă şi patru – cinci aparate de uz casnic indispensabile.

Nu e vorba, aşadar, de o frustrare materială, ci una morală, o frustrare uriaşă apărută pe fondul lipsei de speranţă. Marea „performanţă” a celor care ne-au rostuit existenţa în aceşti douăzeci de ani este omorârea oricărei speranţe. Este o uriaşă performanţă, fără ghilimele de data aceasta, neatinsă nici de cei care ne-au ţinut în teribilul lagăr al raiului comunist. Atunci toţi visam că va veni momentul în care vom tăia gratiile cuştii în care ne zbăteam. Şi, după „marea evadare” din decembrie, am alergat bezmetici în toate părţile după iluzii deşarte, pentru a reveni într-o colivie aurită ale cărei gratii le simţim peste tot, dar nu le vedem!

Fostul disident sovietic Vladimir Bukovski, după ce a ajuns în aşa-zisa „lume liberă”, a concluzionat: „În URSS aveam în faţa noastră un zid gros de beton, dar, dacă voiai cu adevărat, puteai reuşi să străpungi acel zid. Aici e vorba de un zid de vată care te învăluie de peste tot!” E clar, senzaţia asta de neputinţă nu e resimţită doar pe plaiurile mioritice!

Chiar şi titlul spectacolului este inspirat dintr-un text al romancierului suedez Stig Dagerman. Celelalte cuvinte şoptite în această seară aparţin lui Matei Vişniec, Marin Sorescu, Bob Dylan, Adrian Dohotaru, Andreea Damian, Rudyard Kipling, Dănuţ Ungureanu, Carlo Alberto Salustri, Tudor Arghezi, John Lennon, Adrian Păunescu, Ovidiu Mihăilescu şi Dan Caramihai.

Cu Ovidiu şi cu Dan am „conspirat” în spectacolele Grupului VOUĂ înainte de ’89, când încercam să batem de fiecare dată un cui în zidul de beton de care vorbea Bukovski. Ani de zile drumurile noastre artistice s-au despărţit, crezând că zidul s-a surpat. Dar, vai, ne-am înşelat! El a fost reconstruit cu migală şi parşivenie în forme nedefinite de vată.
Şi-atunci când am început din nou să avem greutăţi de „respiraţie”, ne-am gândit să ne unim din nou forţele artistice şi, ca pe vremuri, să punem din nou întrebări. Pentru că, aşa cum spunea scriitorul englez Lawrence Durell: „Într-o bună zi, oamenii vor înţelege că numai artistul e în stare să facă, într-adevăr, ca lucrurile să se întâmple. De aceea, societatea ar trebui să se bazeze pe artist!”

Florin Chilian, un artist implicat foarte mult în viaţa cetăţii, constată cu tristeţe, în stilul său inconfundabil: „Prea multă prostie/ Doar ipocrizie/ Staţi ascunşi în turmă/ Trăiţi la borcan/ Vieţi de şobolan/ Vieţi trăite-n van!” Şi pune, şi el, fireasca întrebare: „Câtă laşitate/ Câtă nedreptate/ Cât pământ în gură/ Câte să-nghiţiţi/ Până vă treziţi/ Cât vă mai minţiţi?!”

Ca şi Florin, care ne e bun prieten, încercăm să căpătăm răspunsuri de la dumneavoastră, cei care vreţi mai mult decât un frigider plin. De la dumneavoastră care, suntem siguri, după spectacol, îl veţi contrazice pe filozoful german, Friedrich Nietzsche, care afirma că: „Moralitatea este instinctul de turmă al individului!”
(Adrian Fetecău)