AUDIENȚE TV
🔮Cine ar fi crezut că drumul spre imunitate poate schimba totul? În Asia Express, nimic nu mai e la fel… echipe noi, tensiuni vechi și o surpriză care dă totul peste cap! Emisiunea a fost lider de audiență
Cea de-a cincea etapă a aventurii Asia Express – Drumul Eroilor a început în forță. Mara Bănică și Serghei Mizil au demonstrat încă o dată că formează o echipă redutabilă, reușind să transforme un aparent handicap – prezența cățelușei Kiwi, care i-a însoțit în cursă – într-un atu. Cei doi nu doar că s-au descurcat excelent, dar au și reușit să câștige atât jocul de amuletă, cât și jokerul acestei etape.
Episodul difuzat aseară a fost lider de audiență. La nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, show-ul a obținut o audiență medie de 5.2 puncte de rating și 20.5% cotă de piață, în vreme ce poziția secundă, PRO TV a obținut 5 puncte de rating şi 19.6% cota de piață. Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, emisiunea înregistrând 5.5 puncte de rating și 16.4 % cotă de piață, în timp ce postul de pe locul 2, PRO TV a obținut 4.4 puncte de rating și 13.1% cotă de piață. Show-ul de la Antena 1 a condus și la nivelul întregului public din România, cu 5.1 puncte de rating și 15% cotă de piață. În minutul de aur, 21.39, peste 1.1 milioane de telespectatori la nivelul întregului public au urmărit aventurile concurenților Asia Express – Drumul Eroilor.

Diseară, de la ora 20.30, telespectatorii Antena 1 vor avea parte de un episod mult așteptat al celui mai intens reality show din România. Este momentul schimbului de echipe, una dintre cele mai controversate și comentate probe ale sezonului, care promite să aducă la suprafață emoții, conflicte, dar și mult umor. În această ediție, concurenții vor fi nevoiți să își continue aventura alături de parteneri complet noi, iar combinațiile rezultate vor stârni, cu siguranță, reacții dintre cele mai surprinzătoare. Mara Bănică va forma echipă cu Anda Adam, Joseph cu Alejandro, Serghei Mizil cu Gabi Tamaș, Alina Pușcău cu Dan Alexa, Ștefan Floroaica cu Cristina Postu, Carmen cu Alexandru Ion, iar Olga cu Emil Rengle.
Noile echipe vor fi puse la încercare încă din primele minute ale cursei, prin misiuni cu puternică încărcătură culturală și emoțională, care le vor solicita atât rezistența fizică, cât și adaptabilitatea. Prima oprire va fi alături de una dintre miile de femei vietnameze care își transformă bicicleta într-un adevărat magazin mobil, pe care îl împing prin oraș timp de 18 ore pe zi, pentru a-și întreține familia cu doar câțiva euro câștigați zilnic. Concurenții vor trebui să facă același lucru: să adune, să încarce și să transporte o mulțime de obiecte, pe baza unei liste, pe biciclete încărcate la refuz. Doar echipele care reușesc să ducă totul la destinație fără lipsuri vor putea merge mai departe, în timp ce ceilalți vor primi penalizări.
Cea de-a doua provocare îi va duce într-un sat recunoscut pentru producerea sosului de pește – ingredient esențial pentru bucătăria și supraviețuirea vietnamezilor. Înainte să înțeleagă munca localnicilor, concurenții vor trebui să bea un shot de sos de pește, pentru a le fi testat curajul. Apoi, vor transporta, cu ajutorul unor cărucioare, trei coșuri pline cu pește proaspăt în zona de fermentare, acolo unde îi așteaptă judecătorul.
Astfel, cel de-al doilea episod din această etapă promite să aducă în fața telespectatorilor nu doar competiție și tensiune, ci și povești autentice ale oamenilor care definesc spiritul Vietnamului.
VEZI mai multe articole despre televiziune, radio, presa, event, entertainment, digital, vedete, muzică și multe altele, CLICK AICI!
- Weekend-ul continua cu zâmbet și voie bună la Profi 24TV
- Românii noștri strălucesc pe podiumuri în Malaezia
- Spectacol total, diseară, la Vocea României! Începe o nouă etapă a competiției: Confruntările! Iar Loredana Groza revine pe scenă într-un moment surpriză!
- „Explozie de audiențe pentru ‘Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN’! Serialul original semnat Ruxandra Ion, lider detașat joi seara!”
- 🔥 „Spectacol total cu Dan Negru! ‘The Floor’ revine la Kanal D cu provocări de Oscar și domenii care vor da pe spate concurenții!”
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban all si National
Perioada 5 octombrie 2025
-
PREMIILE RADAR DE MEDIA4 săptămâni agoSTART VOT pentru desemnarea câștigătorilor Premiilor RADAR DE MEDIA 2025
-
ADVERTORIALE4 săptămâni agoNEW! We write and publish sponsored articles for your budget!
-
Digital4 săptămâni agoPROMOȚIE RADAR DE MEDIA la publicare de advertoriale seo – tu stabiliști necesarul de articole sponsorizate dar și prețul. Beneficile de a alege acestă oferă!
-
Digital3 luni agoWe publish sponsored articles with a multitude of advantages and top prices
-
ENCICLOPEDIA RADAR3 luni agoINSULA IUBIRII, reality show difuzat la Antena 1 și prezentat de Radu Vâlcan. A fost supranumit fenomenul verii!
-
Program TV2 luni agoProgramul TV pentru PRO TV, săptămâna 08-14 septembrie 2025
-
ENTERTAINMENT2 luni agoRadio DEEA, primul post de radio din România cu un playlist alcătuit 100% din muzică electronică a implinit 28 de ani – La multi ani! –
-
REVISTA PRESEI MEDIA2 luni agoREVISTA PRESEI MONDENE – 15 septembrie 2025 – Vedete, showbiz & evenimente. Secrete, cenzură, căsaătorie, vacanțe, acuzații și modă.




























