Connect with us

Premieră TV

1 DECEMBRIE. Vedetele ProTV au înregistrat imnul naţional al României pe Arcul de Triumf (galerie foto)

Published

on

Reclame

Anul acesta, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, ProTV împlineşte 18 ani. Pregătirile pentru majorat sunt în toi, iar reprezentanţi de seamă ai postului din Pache Protopopescu au înregistrat imnul naţional al României, care va fi difuzat de 1 Decembrie dis de dimineaţă, la înălţime: pe Arcul de Triumf.

„Am fost pentru prima dată pe Arcul de Triumf. Mi-a plăcut foarte mult să văd Bucureştiul de sus şi cred că imaginile cu noi toţi îmbărcaţi în ie, la înălţime, sunt emoţionante. Ia îi reprezintă cel mai frumos pe români şi ne-a făcut să cântăm cu mai mare drag”, a declarat Andreea Esca. Corul îmbrăcat în haine de sărbătoare le-a făcut cu siguranţă ziua mai frumoasă unor turişti asiatici, care s-au nimerit chiar în timpul înregistrărilor în vizită la Arcul de Triumf.

„Am văzut la un moment dat un grup de turişti asiatici care s-au apropiat de noi şi au început să ne facă poze după poze, erau fascinaţi oamenii. Ne-am amuzat foarte tare, ne gândeam că le-am făcut o primire grozavă în ţara noastră şi că oamenii îşi vor imagina că aşa e mereu în România, un grup de oameni frumoşi stă sub Arcul de Triumf, îmbrăcaţi în port naţional, şi cântă imnul”, a povestit amuzată Amalia Enache.

Pentru Corina Caragea, prezentatoare a Ştirilor ProTv din sport, distracţia a continuat şi după filmări.

„M-am întâlnit cu un prieten care nu ştia de unde vin. A început să îmi spună că a venit pe la Arcul de Triumf şi că erau unii cocoţaţi, cu siguranţă iarăşi niste protestatari care de această dată au întrecut limita urcându-se acolo. Jos a văzut ambulanţa şi poliţia şi s-a gândit că oamenii vor să se sinucidă”, a mărturisit Corina.

„Vă spun sincer că numai pe Arcul de Triumf n-am crezut că o să ajung. Dar a fost o experienţă frumoasă, inedită. De câte ori treceam pe lângă Arc mă întrebam cum o fi acolo sus. Ei, iată că odată cu filmarea imnului am avut ocazia să trăiesc şi experienţa asta. E foarte frumos, iar Bucureştiul se vede splendid de la înălţime”, a recunoscut Cătălin Măruţă.

„A fost o zi călduroasă, aşa cum sunt, indiferent de vreme, zilele în care ne întâlnim noi, toţi colegii de la ProTV. Râdem, spunem bancuri, ne tachinăm, depănăm amintiri din anii trecuţi. În plus, anul acesta ne-am simţit mai mult ca niciodată o echipă ce „triumfă” la înălţime”, a declarat Oana Cuzino, cea care răspunde zilnic la ProTV la întrebarea Ce se întâmplă, doctore?.

Şi România, te iubesc! a cântat Deşteaptă-te, române!, iar gazda emisiunii, Cristian Leonte, a mărturisit că experienţa de anul acesta a fost „cea mai frumoasă filmare pentru imnul naţional, într-o zi splendidă de noiembrie, cu emoţii puternice incluse acolo, sus, în vârful Arcului de Triumf”.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending