Connect with us

Emisiuni

10 semifinaliști promit un spectacol de neuitat în cea de-a doua gală live Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Ianis Anghel, Leonardo Drăgușin, trupa Idiot, Vlad & Ioana, Vlad Zapu & DJ Est, Badea Brothers, Jorik Păpușoi, Alex Ștefănescu, Anastasia & Serghey și Alla au făcut spectacol pe scena talentului în etapa preselecțiilor, au impresionat publicul și jurații și s-au calificat în galele live Românii au talent.

Vinerea aceasta, de la 20:30, cei zece concurenți vor duce show-ul la un alt nivel și vor lupta pentru un loc în marea finală.

Alex Ștefănescu scrie versuri și le cântă acompaniat de chitară. Nu îi place cuvântul “cantautor”, așa că preferă să spună că este un poet care își performează singur materialul. În afară de prieteni și de familie, îl susțin foarte mult oameni necunoscuți, care îl aud întâmplător la spectacole, dar a fost încurajat și în perioada când a cântat în Parcul Cișmigiu, pe un pod, în 2013. Nu are studii în domeniu, este autodidact. Primul job pe care l-a avut a fost să împartă pliante pe stradă, pe bani puțini. Cele mai importante momente pentru Alex au fost atunci când a fost admis la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, apoi când a fost admis la London International School of Performing Arts, dar și când a reușit să își scrie concertul lui solo, la care visase de ani buni.

Alla – Paula Moldovan a primit butonul auriu din partea Mihaelei Rădulescu, iar acum este pregătită să cucerească telespectatorii cu o reprezentație fascinantă. Alla și-a descoperit pasiunea pentru dans pe când avea doar șase ani. Spune că a știut sigur că asta vrea să facă și a simțit că nu se va mai opri. A început să danseze singură, acasă, iar de la 7 ani mama ei a înscris-o la cursuri de dans modern. De asemenea, cântă cu vocea și desenează. O face din pură pasiune, însă nu a exploatat această latură artistică. În clasa a noua a fost recrutată de pe holurile liceului de către coregraful trupei KID A, trupă din care încă mai face parte.

Anastasia & Serghey formează un cuplu de mai bine de trei ani, dar în spectacole au început să apară împreună de doi ani. Încă de mic, el și-a dorit să facă acrobații. La vârsta de 10 ani, părinții l-au dus la o școală cu profil sportiv, unde i s-a spus că s-a născut pentru așa ceva. De la vârsta de 18 ani, Serghey face acrobații încontinuu. Fiecare zi este importantă pentru ei, pentru că își riscă viețile, așa că încearcă să se bucure cât pot de mult de ceea ce au. Amandoi sunt pasionați de călătorii și au avut parte de foarte multe experiențe memorabile. Prin participarea la Românii au talent, ei vor să arate că nu contează unde crești, ce studii ai sau în ce familie te-ai născut, pentru că oricine poate orice dacă își dorește cu adevărat.

Badea Brothers, Valentin și Cătălin, au absolvit clasa de artă acrobatică de circ a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, în iunie, 2005. Valentin și-a început activitatea artistică în 1997, iar fratele său în 2002. Pentru a ajunge la un nivel performant de talie internațională, ambii au lucrat mulți ani în sălile de antrenamente, practicând gimnastică artistică.  Performează împreună din anul 2003. Au prezentat momente de echilibristică pe plan național, dar mai mult s-au axat pe expuneri internaționale, în țări precum Australia, Noua Zeelandă, Spania, Italia, Mexic, Philadephia, Miami, Franța, Germania, Ungaria sau Turcia. De-a lungul timpului, au participat la diverse concursuri și au obținut premii importante.

Ianis Anghel are 9 ani, a locuit împreună cu părinții la Zărnești, dar s-au mutat în  Brașov. Cel mai mult îi place matematica, iar tatăl lui a fost cel care i-a descoperit talentul. Se uitau la filme și băiețelul dansa prin casă, încerca să îi imite pe cei pe care îi vedea dansând la televizor. Așa că, în urmă cu un an și jumătate, tatăl a decis să-l înscrie la o școală de dans, unde l-au cunoscut pe viitorul lui instructor. La prima vedere, acesta spunea că Ianis nu a ieșit cu nimic în evidență. După o lună-două însă a văzut că dădea dovadă de creativitate și imaginație. Făcea și mișcări pe care nu le vedea la orice copil. Atunci și-a dat seama de potențialul lui, l-a inclus într-o grupă de avansați și a început să lucreze zilnic cu el.

Cea mai mare pasiune a lui Jorik Păpușoi este dansul. Primele mișcări de dans, mai serioase, le-a făcut în jurul vârstei de 11 ani, inspirat de fratele lui mai mare, care dansa. Decis să meargă pe acest drum, Jorik a început să se înscrie la diverse competiții, iar de-a lungul anilor a reușit să se claseze pe primele locuri la concursuri de breakdance din Republica Moldova, România, dar și din Italia și Austria. A participat atât individual, cât și în echipă, cu mai mulți dansatori. O altă pasiune este muzica. Nu compune, îi place doar să asculte mai multe genuri, printre care hip-hop.

Leonardo Drăgușin și-a descoperit talentul la școală, când a învățat să cânte la chitară.  Crede că a moștenit talentul muzical de la bunicul din partea tatălui. Îl ține minte când cânta la drâmbă și la fluier în anii copilăriei. De asemenea, cânta și vocal într-un mod extraordinar, spune concurentul Românii au talent. El i-a insuflat dragostea pentru muzică. Familia lui a fost întotdeauna lângă el. Mama, cu ultimii bani, i-a cumpărat chitara pe care și-a dorit-o mult. Din momentul respectiv, nu s-a mai îndepărtat de muzică. Leonardo a plecat în Italia la vârsta de șase ani, astfel că toate studiile le-a urmat acolo. În prezent este și producător muzical. De curând a lucrat și la primul lui album cu o casă de producție independentă.

Membrii trupei Idiot, Codrin, Ovidiu, Mitru, Katerina, Theodor și Alexandru, sunt șase actori din Iași. Trupa a luat naștere pe 17 iulie 2011. Trei dintre ei sunt foști colegi de liceu, al patrulea tot coleg, dar cu un an mai mare. S-au pregătit două luni și apoi au dat drumul la primul show. De atunci, aproape în fiecare duminică au show-uri de improvizație într-un bar din Iași. Au dezvoltat treptat trupa – spectacole de stradă, festivaluri în Iași, în țară (inclusiv primul Festival Național de Improvizație). Au investit mult timp și au ajuns singura și cea mai bună trupă de improvizație din zona Moldovei. Banii obținuți i-au investit în deplasări și în decont. O parte din trupă face doar asta – improvizație/ teatru.

Vlad & Ioana iubesc dansul și așa se exprimă cel mai bine. Pentru Ioana, totul a început când avea cinci ani, iar părinții au înscris-o la un curs de balet. S-a făcut rapid remarcată, și-a dezvoltat talentul și mai târziu a urmat și cursurile unui liceu de coregrafie. După absolvire, a participat la o audiție pentru postul de balerină la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, în urma căreia a fost acceptată. Vlad spune despre el că nu s-a considerat niciodată un geniu, însă muzica și dansul i s-au potrivit ca o mănușă. Cu foarte multă muncă și studii în domeniu, el a reușit să se transforme în profesionistul de astăzi, lucând ca balerin atât în țară, cât și în străinătate.

Vlad Zapu & DJ. Est. Vlad cântă de la 14 ani. Totul a început în Romania, el este din Baia Mare, a avut o trupă acolo, însă a continuat să cânte singur. A plecat în Spania în urmă cu patru ani, unde muncea în domeniul Construcțiilor, dar în același timp făcea și o școală de tehnician de sunet. Acum doi ani a făcut cunoștință cu producători muzicali din Spania, s-au împrietenit și le-a povestit despre talentul lui. Băiatul care l-a descoperit pe Vlad se numește DJ Est. Deja lucrează la primul lui album. Vlad a moștenit talentul din familie. Bunicul lui cânta la taragot, bunica scria poezii și unchiul lui este scriitor. El își scrie singur versurile și cântă la pian, după ureche.

Cea de-a doua gală live Românii au talent va umple vineri casele telespectatorilor cu bucurie, emoție și foarte multă energie. Cei 10 semifinaliști așteaptă cu nerăbdare să-și prezinte momentele  și să convingă publicul că merită să meargă în marea finală.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Bogdan Ioan este câștigătorul sezonului 8 Vocea României!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Bogdan Ioan a câștigat marele trofeu Vocea României și premiul în valoare de 100.000 de euro! 

A fost o finală magică, în care cei patru concurenți au demonstrat încă o dată că au calități vocale formidabile și că au capacitatea de a face spectacol și de a ridica publicul în picioare.

Pentru a treia oară, Smiley a adus trofeul în echipa sa. Antrenorul a fost cucerit de timbrul vocal al lui Bogdan încă din etapa audițiilor pe nevăzute și de abilitatea lui de a se transpune în piesele pe care le interpretează. În fiecare etapă a competiției a decis să meargă mai departe alături de el, iar publicul l-a ales câștigător în această seară. În marea finală, Bogdan a cântat trei piese: Billie Jean – singur, I want to spend my lifetime loving you – împreună cu Feli și În lipsa mea – împreună cu Smiley.

Extrem de emoționat și fericit de rezultat, Bogdan a declarat imediat după ce a aflat că este învingător: ”Sunt foarte fericit. Mă bucur că oamenii au crezut în mine, le datorez totul și le promit că mă voi apuca serios de studiu. Vreau să fiu din ce în ce mai bun, îmi doresc să am piesele mele și să ne întâlnim în concerte live, să fim mai aproape. E ceva extraordinar pentru mine, vă mulțumesc din suflet.”.

Fericit că Bogdan a câștigat sezonul opt al celei mai tari competiții a vocilor, Smiley a declarat: ”Le mulțumesc tuturor oamenilor care l-au votat pe Bogdan până la titlul de Vocea României. A fost un spectacol pe cinste, am toată aprecierea pentru toți antrenorii și pentru toate vocile care au ajuns în finală. Am descoperit voci noi, deosebite în acest sezon. Sper ca Bogdan să ajungă cel puțin până unde a ajuns filmulețul lui viral.”.

Bogdan vine din Constanța și a studiat Arhitectura la Iași. A făcut dans sportiv de performanță până la 17 ani. Fiind fan Michael Jackson, a început să-i învețe mișcările și să învețe să cânte. Zilnic repetă peste 7 ore și, fiind impulsionat de prietenii lui, a început să ia și lecții de canto. Cu toate că a început cu acest stil, Bogdan și-a dorit întotdeauna să demonstreze că poate interpreta și piese din alte registre muzicale și a reușit să facă acest lucru la Vocea României.

În fiecare etapă, Bogdan a bucurat antrenorii și publicul cu timbrul lui vocal deosebit, dar și cu abilitatea de a face spectacol și de a se implica în totalitate în momentele pe care le-a adus pe scenă. Reprezentațiile lui au fost un mix perfect de sensibilitate și energie, iar piesele alese împreună cu Smiley l-au ajutat să demonstreze că poate aborda mai multe stiluri muzicale. Calitățile lui vocale au convins publicul că merită să câștige sezonul 8 Vocea României!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Antena Stars aniversează cinci ani de existență. Mihai Morar și Cristi Brancu, amfitrionii unei petreceri plină de strălucire!

Published

on

FOTO CREDIT: ANTENA STARS
 

Antena Stars împlinește, duminică, pe 16 decembrie cinci ani de existență pe piața media din România și sărbătorește ”Primii 5” ani în cadrul unei petreceri luxoase cu tematica ”Marele Gatsby”, alături de o mulțime de nume sonore din showbiz-ul autohton, difuzată de la ora 20.45.

În 2013, Antena Stars, singura televiziune românească de “celebrity-news” saluta telespectatorii pentru prima dată din cadrul emisiunii “Răi da’ Buni”. Apoi, au urmat mii de emisii, milioane de momente speciale şi exclusivităţi, astfel că de cinci ani de zile Antena Stars ”vede tot” ce se întâmplă în showbiz-ul românesc.

Mihai Morar și Cristi Brancu sunt amfitrionii unei seri memorabile, având alături întreaga familie Antena Stars, dar și invitați de seamă care vor fi sufletul petrecerii și vor ridica la înălțime atmosfera de sărbătoare.

”Este o petrecere marca Antena Stars. Nu suntem în America anilor ’20, unde Marele Gatsby oferea cele mai luxoase petreceri în romanul lui Francis Scott, suntem la aniversarea a cinci ani de Antena Stars, cinci ani plini de strălucire și de nebunie creatoare. Iar dacă în Gatsby e un final tragic, la noi e un final magic. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acești ani de zile, prietenilor noștri telespectatorii, vedetelor fără de care nu am fi realizat atât de multe lucruri senzaționale, colegilor nostri care nu se văd pe micile ecrane, dar care muncesc enorm”, declară Cristi Brancu și Mihai Morar.

Costumați în stilul anilor ’20 pentru a respecta tematica petrecerii aniversare, Pepe, Jean de la Craiova, Nico, Cezar Oautu, Maria Constantin, Marcel Toader, Anda Adam, Adriana Antoni, Mandinga, Nikos Papadopoulos, Jorge, Roxana Nemeș, Saveta Bogdan și Romică Țociu  sunt doar câțiva dintre artiștii care vor întreține voia bună prin melodiile lor. Nu vor lipsi nici poveștile de suflet, momentele speciale precum numerele de iluzionism, reprezentații de circ, coregrafii inedite și alte multe surprize pentru telespectatorii Antena Stars, duminică seara, de la ora 20.45.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Cătălin Tolontan, în exclusivitate “În fața ta”, duminică, la Digi24

Published

on

Foto Credit: DIGI 24
 

Jurnalistul Cătălin Tolontan vine duminică, de la 13:30, la emisiunea “În fața ta”.  Jurnalismul de investigație și puterea mass-media de a influența viețile oamenilor sunt două dintre temele discuției cu Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru.

“Dosarul Hexi Pharma merge înainte în instanță cu niște mărturii îngrozitoare, despre incompetență combinată cu lăcomie, oameni care își înșală profesia vin în instanță și spun: da, eu făceam probele și vedeam că nu ies bine, dar nu era treaba mea, le dădeam mai departe”, a povestit Cătălin Tolontan despre desfășurarea procesului generat de investigațiile GSP.

Cătălin Tolontan, unul din cei mai cunoscuţi jurnalişti români, și-a petrecut mare parte a carierei în redacțiile ProSport și Gazeta Sporturilor. În ultimii ani, notorietatea sa a crescut datorită reportajelor care au denunțat corupția din sistemul medical românesc.

Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, Cristian Mungiu, Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Dragoș Bucur, Gheorghe Hagi și Corina Chiriac sunt doar câteva dintre personalitățile care, pe parcursul celor aproape trei ani de emisie, au fost invitate În fața ta.

În fiecare sâmbătă și duminică, la 13:30, Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru aduc “În fața ta oameni de cultură, artiști, politicieni sau lideri din business într-un cadru în care bunul simț dictează tonul dialogului despre temele momentului.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending