Emisiuni
13 concurenţi vor încerca să câștige sezonul 12 iUmor

Sezonul 12 al celei mai îndrăgite emisiuni de umor din România se apropie de final. Duminică, 22 mai, în marea finală difuzată de la ora 20.00, la Antena 1, telespectatorii vor alege câștigătorul „iUmor” al acestui sezon!
Delia, Cheloo și Mihai Bendeac împreună cu jurații invitați ai fiecărei ediții iUmor, Monica Bîrlădeanu, Rodica Popescu Bitănescu, Răzvan Exarhu, Florin Dumitrescu, Carmen Tănase, Mihai Petre, Dani Oțil, Cătălin Bordea, Iulia Albu, Maria Popovici, Ana Morodan și Micutzu, au analizat de-a lungul întregului sezon concurenți din întreaga lume veniți să îi convingă că sunt cei mai amuzanți participanți ai sezonului 12. Concurenții ajunși în finală datorită votului telespectatorilor, Scuze Noi, Claudia Amuzică, Eduard Moise, Vlad Barbu, Dragoș Stan, Emanuel Doduț, Emanuel Bighe, Darisian Ștefan Luncanu, Roxana Chiperi, Zsolt Rosznai, Rikito Watanabe, Radu Giurcă, dar și Mihai Radu, câștigătorul semifinalei de săptămâna trecută, vor susține ultima prestație în fața juriului iUmor, duminică de la 20.00, în finala sezonului 12.



Finala iUmor din acestă duminică se anunță a fi una interesantă atât din punct de vedere al conținutului adus de cei treisprezece concurenți, cât și din prisma reacțiilor celor patru jurați. Mihai Petre revine la iUmor pentru a juriza alături de Delia, Cheloo și Mihai Bendeac cele mai bune numere ale sezonului 12. „Mihai Petre este un jurat foarte oficial care face acest lucru în mod asumat. El asociază titulatura de jurat cu cea a unui judecător de caz”, a spus Mihai Bendeac despre colegul de pupitru. Finala ”iUmor” este înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, duminică seară, după ce fiecare dintre finaliști își va prezenta numărul. Dacă în audiții concurenții aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la votul celor de acasă, în marea finală aceștia trebuie să îi convingă pe toți cei patru jurați, altfel vor fi eliminați din competiție. Publicul telespectator va putea alege, duminică seară, marele câștigător al sezonului 12, dar și al premiului în valoare de 20.000 de euro, prin SMS la 1313, după ce Șerban Copoț și Dan Badea vor anunța startul votului.
- Când trebuie să înlocuiești ferestrele casei tale? Iată cele mai comune semne
- Am aflat câştigătorul sezonului 12 Chefi la cuțite. Secretul ANTENEI 1 dezvăluit doar de Viperele Vesele. Deznodământul acestui sezon o premieră pentru emisiunea de la ANTENA 1!
- Ai întrebări pentru banca ta? Intră în direct cu CSALB!
- TZU lanseaza „Magie”
- Tot ce trebuie să știi despre cartea funciară
- ADVERTORIALE3 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO ADAPTATE BUGETULUI TĂU!
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Reality Show3 săptămâni ago
Cutremur la ANTENA 1! Şoc imens la Mireasa! Celebrul post de televiziune în mijlocul unui scandal de zile mari
- Emisiuni3 săptămâni ago
Incredibil emisiunea Starea Nației prezentată de Dragoș Pătraru revine intr-un alt mod!
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele 4 zodii care primesc puteri nebănuite de la echinocțiul de toamnă. Renasc din propria cenușă
- Horoscop3 săptămâni ago
Singurele zodii pentru care se schimbă totul până la finalul lunii septembrie. Vești bune pentru Berbeci, Lei și Fecioare
- Vedete3 săptămâni ago
Vedeta Neatza de la Antena 1, la un pas de moarte după un accident cumplit! Teo Trandafir a intervenit imediat
- Reality Showo săptămână ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 septembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Vedeteo săptămână ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Vedete3 săptămâni ago
Cum a reacționat Gina Pistol după ce a văzut-o pe Irina Fodor în locul ei la Chefi la Cuțite?
- Grila de programe3 săptămâni ago
GRILA DE TOAMNĂ PRO TV 2013. Când încep emisunile șu seralele preferate Toate detaiile aici!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 08 – 14 Septembrie 2023
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele trei zodii care atrag norocul ca un magnet până pe 15 septembrie. Sunt protejate de astre și orice își doresc devine realitate