2015, un an de referință pentru încărcarea wireless a smartphone-urilor - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Published

on

În decursul acestui an, cafenele, restaurante și alte spații publice vor fi echipate cu dispozitive de încărcare wireless a smartphone-urilor pentru ca utilizatorii să poată beneficia de mai multă mobilitate pentru întreaga zi, fără a-și face griji că smartphone-urile lor se vor descărca în timpul activității din zi. În ultimii ani, încărcarea wireless a luat amploare în piața electronicelor, în special în cazul smartphone-urilor și accesoriilor pentru smartphone-uri. Această tehnologie continuă să fie extinsă pentru alte dispozitive, aparate electronice, spații publice și chiar autovehicule, pe măsură ce marile companii încearcă să renunțe la cabluri de alimentare și să ofere mai multă mobilitate. Până acum, dispozitivele comerciale au folosit metoda de încărcare electromagnetică prin inducție, ceea ce presupune conectarea unui dispozitiv la un sistem de încărcare fizic.

Beneficiile utilizatorilor și soluțiile industriei

Samsung Electronics Co., LTd. a anunțat integrarea în spațiile publice a dispozitivelor sale pentru încărcarea wireless a smartphone-urilor. Tehnologia de încărcare wireless a deschis noi posibilități și a permis dezvoltarea de noi dispozitive integrate, care le oferă utilizatorilor mai multe posibilități de conectare cu alte dispozitive și mai mult confort. Principalul beneficiu este lipsa cablurilor de alimentare care se încurcă, se strică și se pierd foarte ușor. Utilizatorii pot beneficia de sisteme de încărcare wireless care să îi elibereze de nevoia de a avea mereu câte un cablu de alimentare pentru fiecare dispozitiv pe care îl dețin. Obiectivul a fost dezvoltarea unui sistem pentru încărcare wireless, care să se fie compatibil cu toate dispozitivele pe care utilizatorii le dețin deja și cu toate cele pe care aceștia le vor achiziționa în viitor.

Până acum, multe companii din industrie și-au reunit eforturile pentru a pune bazele unor organizații care standardizeze această tehnologie. În prezent există trei astfel de organizații: The Wireless Power Consortium (WPC) și interfața sa Qi standard, the Power Matters Alliance (PMA) și the Alliance for Wireless Power (A4WP), Samsung făcând parte din toate aceste grupuri.

Aceste tehnologii au fost deja implementate și integrate pentru ca utilizatorii să poată beneficia de ele  în viețile lor cotidiene. Dispozitivele de încărcare wireless cu interfața Qi standard sunt deja integrate în unele restaurante McDonalds din Londra, iar stațiile de încărcare dezvoltate de PMA pot fi găsite în multe cafenele Starbucks din SUA.

În luna ianuarie, organizațiile PMA și A4WP au anunțat că se vor concentra pe dezvoltarea funcțiilor wireless pentru o varietate mai mare de dispozitive. În curând, restaurante, aeroporturi, spații publice, autovehicule, dar și casele utilizatorilor vor fi echipate cu aceste tehnologii care le vor permite utilizatorilor să se elibereze de cablurile de alimentare. Aceștia se vor putea bucura de o mai mare mobilitate fără a-și face griji că dispozitivele lor vor rămâne fără energie.

La sfârșitul anilor 2000, Samsung a creat o echipă specială care să se concentreze exclusiv pe cercetarea și dezvoltarea tehnologiei de alimentare wireless. Obiectivul a fost dezvoltarea unei tehnologii care să fie la îndemâna utilizatorilor și de care aceștia să se poată bucura în voie, însă au întâmpinat și obstacole, printre care mărimea și prețul componentelor necesare pentru acest echipament.

Eforturile susținute au condus la lansarea în 2011 a primului dispozitiv de încărcare wireless pentru Droid Charge (SCH-i510) în SUA. De atunci, Samsung a început să comercializeze noi dispozitive de încărcare wireless ca accesorii ale smartphone-urilor de top, precum Galaxy S4 și Galaxy Note 3, Galaxy S5 și Galaxy Note 4.

Cel mai important factor care a permis dezvoltarea și comercializarea acestei tehnologii a fost reducerea costurilor componentelor și a materialelor prin colaborarea strategică cu furnizori și companii care dezvoltă piesele necesare.

Samsung a descoperit noi modalități eficiente de folosire a componentelor, care au permis dezvoltarea tehnologiei la costuri mai mici, reducând în același timp mărimea dispozitivelor și spațiul pe care componentele îl ocupă. Primele versiuni ale dispozitivelor de încărcare wireless pentru smartphone-ul GALAXY S4 conțineau aproximativ 80 de componente, pe când cele pentru Galaxy S5 conțin aproximativ 50 de piese, iar echipa de dezvoltare face eforturi pentru a reduce și acest număr.

Dispozitivele cu încărcare wireless au început să fie lansate pe piață în urmă cu aproximativ zece ani, timp în care mărimea componentelor din astfel de dispozitive a fost redusă până la o zecime din mărimea inițială, iar odată cu mărimea au fost reduse și costurile acestor dispozitive.

Tehnologia de încărcare wireless a devenit și foarte rapidă. În urmă cu trei ani, aceasta avea o eficiență de doar 20-30% din puterea alimentării prin cablu, însă până în prezent Samsung a reușit să dubleze viteza.

Anul trecut au fost lansate componente care puteau suporta mai multe standarde pe un singur chip. Ținând cont de faptul că este nevoie de aproximativ 6 până la 12 luni pentru a integra noi componente și a le lansa pe piață, Samsung se așteaptă să lanseze în decursul acestui an o serie de astfel de dizpozitive de încărcare wireless.

Multe companii din diferite industrii, precum cele ale electronicelor de consum, semiconductoarelor, serviciilor mobile și multe altele și-au concentrat eforturile și lucrează împreună pentru dezvoltarea ecosistemului alimentării wireless.

Este de așteptat ca anul 2015 să fie unul important pentru dezvoltarea tehnologiei de încărcare wireless, pe măsură ce multe astfel de stații de încărcare vor fi integrate în spații publice. Samsung va accelera procesul de compatibilizare a smartphone-urilor cu aceste tehnologii, iar utilizatorii de smartphone-uri Galaxy se vor putea bucura de beneficiile oferite de o lume wireless.

Foto credit: MSLGROUP The Practice / Samsung Electronics Romania

CITEȘTE ȘI:

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Advertisement
Vedete2 săptămâni ago

Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA

Vedeteo săptămână ago

Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”

Premieră TV7 zile ago

Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2

Reality Showo săptămână ago

SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!

Premieră TV4 săptămâni ago

Serialul “Infidelul” se apropie de final! Apoi Kanal D va difuza primul serial dublat în limba română „Destăinuiri”

Reality Show3 săptămâni ago

VIDEO Ce concurent din tribul Războinicilor a părăsit competiția Survivor România!

Emisiuni2 săptămâni ago

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!

Reality Showo săptămână ago

Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu

Premieră TV2 săptămâni ago

Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă

AUDIENȚE TV4 săptămâni ago

Dragoș Bucur a apăsat butonul auriu: ”Acolo, pe cerc, strălucea”. Show-ul Românii au talent a fost lider absolut de audiență!

Reality Show2 săptămâni ago

Victorii pentru Războinici, lacrimi și conflicte pentru Faimoși, la Survivor: ”Indiferent de tensiuni, sunt și momente foarte frumoase

Facebook

Advertisement

IN Trending