Connect with us

Premieră TV

22 decembrie, zi specială pentru Televiziunea Română

Avatar

Published

on

TVR, unul dintre principalii actori în Revoluţia Română din decembrie 1989, difuzează, pe 22 decembrie, emisiuni şi ediţii speciale. Cele mai importante momente ale evenimentelor de acum 30 de ani vor putea fi văzute la TVR 1, pe tot parcursul zilei.

22 decembrie 1989 – 22 decembrie 2019. Sunt 30 de ani de când românii au strigat „Libertate!”. Televiziunea Română a avut un rol extrem de important în mediatizarea evenimentelor, fiind şi liantul dintre românii din toată ţara. La 30 de ani de la Revoluţie, TVR 1 a programat, pentru ziua de 22 decembrie, o serie de ediţii şi emisiuni speciale, de aducere-aminte, dar şi de celebrare a unei generaţii de oameni liberi. De asemenea, momente ale Revoluţiei vor putea fi văzute la TVR 1 pe tot parcursul zilei.

Unul dintre cei care au rămas în conştiinţa poporului român drept „oamenii Revoluţiei”, poetul Mircea Dinescu, îl invită, de la ora 14.30, la Politică şi delicateţuri pe regizorul şi jurnalistul Paul Cozighian, de care  îl leagă acest eveniment extraordinar care a schimbat destinul ţării. Student la regie film la vremea respectivă, Paul Cozighian avea o cameră de luat vederi, cu care, în momentul în care a filmat la Revoluţie, în sediul CC. În imagini apare, desigur, şi Dinescu, moment de nostalgie şi aducere aminte pentru poet.

 

La 30 de ani de la Revoluţie, zeci de artişti şi oamenii care nu au uitat comemorează eroii şi celebrează libertatea. Telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi la un concert-maraton, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti transmis în direct, de la ora 16.00.

La ora 21.00, după Telejurnal, urmărim o Ediţie specială –  30 de ani de la Revoluţia din 1989. Rememorăm evenimentele din decembrie 1989 alături de câteva dintre figurile emblematice ale acelor zile de foc. Cum s-a trăit Revoluţia în Televiziunea Română şi ce impact au avut acele momente asupra întregii vieţi a celor care au anunţat atunci libertatea în faţa camerelor de luat vederi ale TVR aflăm chiar de la protagonişti.

 

Şi tot duminică, de la 22.00, TVR 1, încheie seria filmelor documentare 1989 – Decembrie roşu, care a avut ca temă Revoluţia română de acum 30 de ani. Revoluţia de la Bucureşti, în zilele de 21 şi 22 decembrie, va fi prezentată prin intermediul unor personaje care au participat acum 30 de ani la momentul istoric al răsturnării lui Ceauşescu şi al regimului său comunist, dar care nu şi-au dorit şi nu au căutat să obţină certificate de revoluţionar.

„Revoluţie fără certificat de revoluţionar, în 22 decembrie 2019, la TVR 1, adică fix la 30 de ani de când Revoluţia română era confiscată de către un grup de forţă, în frunte cu Ion Iliescu, şi care i-a adus la putere pe cei din linia a doua a sistemului comunist. Cu toate acestea, comunismul în România a fost îngropat, chiar dacă multe dintre tarele acestui sistem criminal s-au regăsit în istoria ultimilor 30 de ani”, dezvăluie producătorul Răzvan Butaru despre ultimul episod al seriei.

 

Seara de 22 decembrie se încheie, la TVR 1, cu documentarul Videograme dintr-o revoluţie (Videogrammer einer revolution, Germania-România, 1992), difuzat de la ora 23.10. Realizat de Andrei Ujică şi Harun Farocki în 1992, filmul este o copleşitoare evocare documentară ce reconstituie cronologia zilelor 19-25 decembrie 1989, din România, din fragmente filmate de operatori profesionişti şi amatori şi din mărturiile celor care au participat la evenimente. Producţia a devenit un reper în analiza relaţiei dintre puterea politică şi mass-media din Europa, la sfârşitul Războiului Rece. Din distribuţie fac parte Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Nicolae Ceauşescu.

Comentarii

Premieră TV

Zidane, Beckham, Ronaldo și alte legende ale fotbalului revin în cele mai spectaculoase ediții ale lui ”El Classico” din anii 2000

Avatar

Published

on

Foto Credit: DIGI

Telespectatorii Digi Sport au ocazia de a revedea patru confruntări El Clasico de colecție. FC Real Madrid și FC Barcelona din anii 2000, cu Ronaldo, Zidane, David Beckham și alte staruri ale sportului rege de acum două decenii.

Deși Spania se luptă cu pandemia și toată lumea fotbalului stă în casă, spectacolul meciurilor senzaționale dintre FC Barcelona și Real Madrid este întotdeauna o sursă de bucurie pentru orice microbist. Digi Sport 2 va difuza meciurile dintre cele două echipe de fotbal din turul și returul a două sezoane La Liga.

“Știm că vă este dor de fotbal cel puțin la fel de mult pe cât ne este și nouă! De aceea, Digi Sport v-a prezentat în ultimele săptămâni unele dintre cele mai spectaculoase meciuri disputate în ultimii ani. De sâmbătă, 4 aprilie, trecem la un alt nivel! La solicitarea voastră, a marilor pasionați de fotbal, Digi Sport difuzează episoade din cel mai frumos serial al fotbalului mondial, Clasicul Spaniei. Seria Real Madrid – Barcelona va începe în weekend cu partidele disputate între cele doua mari rivale în sezonul 2003-2004 și va continua luni și marți cu duelurile din campionatul 2004-2005. Sunt meciuri de poveste în care îi veți regăsi, printre alții, pe Ronaldo, Zidane, Roberto Carlos, Luis Figo, David Beckham, Casillas, Raul, Owen, Ronaldinho, Xavi, Iniesta, Puyol, Overmars, Victor Valdes, Kluivert, Deco și mulți, mulți alții! Așadar, un adevărat spectacol al campionilor de la mijlocul anilor 2000! Iar surprizele nu se opresc aici”, spune George Dobre, redactor-șef Digi Sport.

Programul meciurilor:
Sâmbătă, 4 aprilie, Digi Sport 2, ora 19:00
Barcelona – Real Madrid, 1-2, turul sezonului 2003-2004
Duminică, 5 aprilie, Digi Sport 2, ora 19:00
Real Madrid – Barcelona, 1-2 returul sezonului 2003-2004
Luni, 6 aprilie, Digi Sport 2, ora 21:30
Barcelona – Real Madrid, 3-0, turul sezonului 2004-2005
Marți, 7 aprilie, Digi Sport 2, ora 21:30
Real Madrid – Barcelona, 4-2 returul sezonului 2004-2005

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

PREMIERA: Observatorul Antenei 1 va avea şi rubricã de sport

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Începând de luni, 30 martie, Observatorul de la ora 19.00 va avea și o rubrică de sport. Echipa se consolidează cu nume importante din jurnalismul sportiv pentru a le aduce telespectatorilor Antenei 1 informații despre tot ce se întâmplă în lumea sportului, chiar și în această perioadă pe care întreaga omenire o traversează.

Deși toate competițiile sportive sunt amânate, sportul nu se oprește niciodată și rămâne un liant important între oameni. Deși izolați în casele lor, sportivii și suporterii lor sunt mai conectați ca niciodată, iar noua rubrica a Observatorului va prezenta în fiecare zi cum pasiunea, spiritul de echipă, perseverența, sacrificiul și munca dusă împreună ne vor ajuta să trecem cu bine peste această perioadă dificilă.

Informațiile din sport le vor fi aduse telespectatorilor de Alexandra Tudor si Camelia Bălțoi. Cu ani de experință în acest domeniu, Alexandra și Camelia sunt nerăbdătoare să înceapă această nouă etapă a carierei lor. „În primul rând mã simt onoratã cã am ocazia sã fac parte din acest nou proiect al Observatorului şi sper cã împreunã cu colegii mei din redacţia sport sã aducem un suflu nou în ceea ce priveşte prezentarea ştirilor sportive. Va fi un program dinamic şi atractiv fãrã sã lase informaţia importantã deoparte. În vremurile astea tulburi, cel mai bine e sã ne inspiram din sport: ca sã câştigi un meci, trebuie sã te antrenezi, sã respecţi regulile, sã te sacrifici pentru echipã şi sã nu renunţi niciodatã la luptã!

Mã bucur foarte mult cã mã întorc la “prima mea dragoste”- prezentarea ştirilor sportive, dupã o pauzã mai îndelungatã şi faptul cã o sã lucrez cu oameni pe care îi cunosc din alte proiecte mi se pare extraordinar. E atât de reconfortant sã porneşti la drum cu profesionişti care se pricep foarte bine la ceea ce fac şi sã ştii cã ai o întreagã echipã în spate cu care împarţi acelaşi obiectiv,  îţi dã o încredere incredibilã”, a declarat Alexandra Tudor. „Aveam nevoie de o transformare. Un apel, primit într-o dimineaţã, de la un om care a vãzut “altceva” la mine a adus schimbarea. Sportul este iubit de întreaga planetã, iar eu şi colegii mei, aleşi “pe sprânceanã”, vã promitem spectacol. Suntem puternici, informaţi şi pasionaţi. Sportul ne unește pe noi toți, ne aduce împreună, iar în meciul nostru contra virusului, trebuie neapărat să jucăm în echipă și să luptăm împreună. În perioada pe care o traversăm, oamenii au nevoie și de un zâmbet. Se pot baza pe mine pentru asta!,  spune Camelia Bălţoi.

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

În primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul, aflăm povești neștiute din viețile vloggerilor!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul este deja pe protvplus.ro și aduce povești nespuse până acum! Deși au canale de YouTube, sunt activi zilnic pe Facebook, TikTok și Instagram, cei 13 invitați din serial vor spune povești reale, impresionante, dure, inspiraționale, povești de viață care au scopul de a deschide ochii, de a crea o comunitate puternică și de a le arăta celor care trec prin experiențe asemănătoare că nu sunt singuri.

 

Serialul își propune să inspire, să le arate tuturor celor care urmăresc că fiecare situație care poate părea imposibilă are o rezolvare și e important să fii deschis, pentru că din povestea ta se pot inspira și-și pot găsi alții motivația. Și în acest sezon, poveștile vor fi dure și poate neobișnuite pentru societatea românească: despre schimbări de sex, cum se simte o femeie captivă într-un corp de bărbat și, mai ales, care au fost reacțiile celor din jur la vestea operației de schimbare de sex, despre tendințe suicidale, despre presiunea de a susține familia, despre pasul dintre a fi milionar și a ajunge, peste noapte, la sapă de lemn.

 

În primul episod, îi vom cunoaște pe cei 13 vloggeri + Tessy (cățelul cu peste 7.000 de urmăritori pe Instagram) și vom afla, pe scurt, poveștile lor. Pe parcurs, vom putea urmări poveștile tuturor în episoade dedicate, în care-și vor pune sufletul pe tavă: Emil Rengle, Alvarez, Cristian Dascălu, Cristina Almășan, Alex Daragiu, Daria Jane, Diana C, Cristi și Vlad Munteanu, Gabriela Sweet Paprika, Maximilian Ioan, Emanuel Cirstea și Pain.

 

Vloggerii și-au dat întâlnire în Viața Bate Vlogul pentru a da speranță zecilor de mii de tineri care se confruntă cu probleme asemănătoare. Pentru a deschide ochii și sufletele sau, după caz, pentru a da o mână de ajutor părinților care nu știu sau nu înțeleg prin ce trec copiii lor.

 

Serialul Viața Bate Vlogul este realizat și produs de Protvplus.ro, în colaborare cu Global Records.

Primul episod poate fi urmărit aici.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0