Marea Finală a show-ului „Puterea dragostei”, în direct, la Kanal D - RADAR DE MEDIA
Connect with us

Reality Show

Marea Finală a show-ului „Puterea dragostei”, în direct, la Kanal D

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Telespectatorii vor afla, în direct, cine sunt cei doi câștigători ai celui de-al treilea sezon al emisiunii difuzată la Kanal D

Duminică, 5 septembrie, telespectatorii vor afla deznodământul celui de-al treilea sezon al reality show-ului „Puterea Dragostei” și, totodată, cine vor fi cei doi câștigători, odată cu difuzarea Finalei, la Kanal D. Astfel, duminica aceasta, de la ora 16:00 și de la ora 19:00, va fi ultima zi în care concurenții sezonului trei, rămași în Casa Puterea Dragostei, pentru a-și găși sufletul pereche, își vor deschide sufletul și vor da frâu liber emoțiilor în fața iubirii. 

 

Susținătorii concurenților de la „Puterea Dragostei” vor avea ocazia să își voteze favoriții și vor afla, în direct, duminica aceasta, cine sunt câștigătorii celui de-al treilea sezon. Fiecare dintre cei doi câștigători, o fată și un băiat, va intra în posesia Marelui Trofeu, dar și a premiului de 10.000 de Euro.

Cristina Mihaela Dorobanțu, prezentatoarea show-ului are emoții uriașe și declară că toți cei opt finaliști, 4 băieți și 4 fete, și-au demonstrat puterea dragostei, însă numai doi dintre aceștia vor fi declarați câștigători.

„După un an pot spune că unesc destine, este cel mai frumos lucru pe care îl poate face un om. Dacă la debutul sezonului trei declaram că este interesant să fii în poziția lui Cupidon, acum pot spune că sunt foarte mândră de tot ceea ce a luat naștere sub ochii mei. Am avut un rol important în aceste povești la finalul cărora s-au format 4 cupluri solide, care se țin mână de mână, prin viață, și pe care le admir enorm. Emisiunea <Puterea dragostei> trece dincolo de ecran, este viața reală, este tot ceea ce noi trăim, simțim, visăm. Cred cu tărie că atunci când iubești, nimic și nimeni nu îți poate sta în cale, adevărata putere a dragostei există”, spune Cristina Mihaela Dorobanțu.

 

Noul sezon „Puterea Dragostei”, din 6 septembrie

Reality-ul show-ul matrimonial „Puterea Dragostei” continuă cu cel de-al patrulea sezon, ce va avea premiera luni, 6 septembrie. Emisiunea care a captat atenția a milioane de telespectatori din întreaga țară și a creat adevărate comunități de fani în social media, va putea  fi urmărită în continuare de luni până vineri, în intervalele 11:00 -12:00 și 17:00-19:00, și sâmbătă și duminică, în intervalele 16:00 -18:00 și 19:00-20:00.

Nu ratați duminică, 5 septembrie, de la ora 16.00 și de la ora 19.00 Marea Finală a show-ului Puterea Dragostei, difuzată la Kanal D. Cei doi câștigători, o fată și un băiat, vor fi desemnați, în direct, iar fiecare dintre aceștia va intra în posesia marelui premiu de 10.000 de Euro.

 

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

www.creditrapid.ro

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending