ENTERTAINMENT
2Normal și Dr. Mako au lansat o nebunie de piesă ”Beam, Beam”

Lumea muzicală va aplauda, cu siguranță, noua colaborare muzicală dintre cei doi artiști, 2Normal cu Dr. Mako pentru piesa ”Beam, Beam”. Este vorba de o nebunie de piesă cu un videoclip pe măsură, ce îi va binedispune pe cei care vor urmări acest proiect.
Finalul de lună mai aduce o surpriză muzicală, ”Beam, Beam”, o nebunie de piesă scoasă de Sprint music și de doi olteni, Dr. Mako și Eduard Cotoara care au făcut muzica și textul, alături de Andrei Turcu care a făcut orchestrația și de Claudiu Stan de la (MVPEntertainment), care s-a ocupat de videoclipul haios. ”După ani de zile de încercări de a lucra împreună, Dr. Mako a găsit o cale de colaborare între noi, venind către mine cu propunerea piesei într-un stadiu incipient, în luna octombrie. De atunci și pînă acum piesa a suferit destul de multe modificări din toate punctele de vedere, ca tip, gen, ca orice. Ne aflăm în fața unei piese de vară, de club, cu influențe orientale, care sperăm să prindă la toată lumea. Anul 2023 este un an care mie, personal, mi-a adus colaborări de mult dorite și un an în care pentru prima oară lansez mai mult de două piese și sunt foarte recunoscător pentru asta. Sper că muzica noastră să ajungă la inimile oamenilor, mulțumesc Sprint Music pentru suportul acordat și sper că piesa să ajungă la inimile iubitorilor de muzică bună”, a spus Edward Cotora alias 2Normal, interpretul piesei. Iar compozitorul, Dr. Mako, pe care îl știți din colaborarea cu Oana Radu feat. Eli – ”Tu”, dă din nou lovitura cu un joc de cuvinte.
”Nouă ne-a făcut plăcere să facem piesa. Acum, rămâne să vedem publicul larg ce decide. Eu am compus-o, am scris versurile. Împreună cu el am modificat, în sensul că a dat personalitate anumitor părți din interpretare. Adică a venit și cu partea lui, mai ales pe bridge, unde a avut o prezență mai importantă ca personalitate muzicală. Poate, de aici, se poate face și un remix bun. Să sperăm că avem ceva șanse. Cum mi-a venit ideea? Mă gândeam că dacă iubești și suferi, asta poate să ducă la „beam, beam”, spune el. Care ne-a spus și cum au ajuns să colaborăm. ”Edi este chitarist și solist vocal, și este și absolventul Școlii de Teatru din Craiova. În primul rând că noi suntem craioveni! Când reușisem primul meu mare succes cu piesă „Tu”, cu Oana Radu, el era fan, să zic așa. Era mai mic. Și vedea că se poate pleca din Craiova și să ajungi să fii pe toate radiourile. Și, de atunci, am ținut legătura constant. S-a mai sfătuit cu mine pe unele piese, am mai încercat să colaborăm, ne-am mai gândit noi la niște idei, dar asta a fost prima propunere concretă a mea către el. Fiindcă m-am gândit că o voce guturală, așa, ar merge pe piesă. Asta a fost. Ce așteptări am de la melodia asta? Nu știu dacă o să fie nebunie. M-aș bucură dacă refrenul acesta ajunge la oameni. Dacă vă uitați și la videoclip în timp ce ascultați piesa, să știți că e o treabă foarte, foarte plăcută! Nici eu nu mă așteptam. Mă gândeam că poate fi imnul îndrăgostiților care suferă din dragoste! Asta e ideea. Dacă reușește să se creeze o atmosferă… Noi încercăm”, a spus el în încheiere.
- ADVERTORIALE2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO ADAPTATE BUGETULUI TĂU!
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele două zodii care primesc vestea vieții lor în septembrie. Li se îndeplinește dorinţa cea mai mare
- Vedete3 săptămâni ago
Cum a fost dată afară Teo Trandafir și câți bani va lua de la Kanal D!
- Monden2 săptămâni ago
Fosta prezentatoare TV, Mona Nicoloci scoate la iveală informații despre rivalitatea cu Andreea Esca
- Reality Show2 săptămâni ago
Cutremur la ANTENA 1! Şoc imens la Mireasa! Celebrul post de televiziune în mijlocul unui scandal de zile mari
- Horoscop2 săptămâni ago
Cele 4 zodii care primesc puteri nebănuite de la echinocțiul de toamnă. Renasc din propria cenușă
- Horoscop2 săptămâni ago
Singurele zodii pentru care se schimbă totul până la finalul lunii septembrie. Vești bune pentru Berbeci, Lei și Fecioare
- Vedete2 săptămâni ago
Vedeta Neatza de la Antena 1, la un pas de moarte după un accident cumplit! Teo Trandafir a intervenit imediat
- Emisiuni2 săptămâni ago
Incredibil emisiunea Starea Nației prezentată de Dragoș Pătraru revine intr-un alt mod!
- Reality Show6 zile ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Vedete3 săptămâni ago
Frumoasa Tania Budi tinerețe fără bătrânețe! Vedeta a dezvăluit secretul frumuseții sale impecabile. „Operații nu, ajustări sunt. Iubirea vieții mele sunt eu am o relație perfectă cu mine!”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 septembrie 2023
- TV Divertisment Show2 săptămâni ago
KANALD dă lovitura de grație ANTENEI 1 şi PRO TV-ului! Duelul audiențelor va fi crâncen! CREIERELE vs VIDEOCHATISTELE! “Parteneriatul nostru cu publicul isteț de televiziune continuă!”
- Horoscopo săptămână ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Vedete2 săptămâni ago
Cum a reacționat Gina Pistol după ce a văzut-o pe Irina Fodor în locul ei la Chefi la Cuțite?