Connect with us

UTILE

2Performant și Cristian Tudorescu lansează prima analiză din România a evoluției companiilor de tech pe bursă

Published

on

Reclame

Prima analiză a evoluției companiilor de tehnologie pe bursă realizată pentru piața de capital din România, de către un specialist român, s-a lansat astăzi sub numele „Companiile de tech pe bursele din întreaga lume – de la Nasdaq până la Bursa de Valori București”. Acest demers în premieră pentru țara noastră, care analizează evaluarea și randamentele pentru companiile tech, este semnat de Cristian Tudorescu, specialist în piețele financiare, cu experiență de peste 15 ani în investiții și evaluarea companiilor, cofondator Investors Club, cu sprijinul companiei de tehnologie 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat din România, listată recent pe piața AeRO a BVB.

 

 

La Bursa de Valori București există până la realizarea acestei analize 9 companii românești de tehnologie sau cu o componentă tech care s-au listat și au apelat la bursă pentru finanțare. Este exemplul că piața de capital din România poate susține dezvoltarea acestor companii. Autorul documentului este de părere că această analiză a finanțării prin bursă pentru companiile de tech este o oportunitate de a crește vizibilitatea acestora în rândul investitorilor din România, prin modelul lor de business și capacitatea de scalare.

„Suntem într-o perioadă efervescentă privind finanțarea și creșterea companiilor de tehnologie, pornind din SUA, continuând cu Europa și ajungând către România, unde începem să vedem în ultimii ani un apetit în creștere din partea investitorilor. Din perspectiva evaluării business-urilor, investitorii în companii de tehnologie proiectează o imagine a viitorului pe care o transpun apoi în prezent, iar prin materialul de față ne propunem să setăm principalele coordonate de evaluare și de randament pentru companiile de tech. În multe dintre cazuri, evaluările de acum își găsesc o justificare în rezultatele financiare pe care investitorii le întrevăd pentru următorii câțiva ani”, spune autorul analizei.

 

Încă de la listarea la BVB din 9 decembrie 2020, când a avut un debut record devenind cea mai tranzacționată companie în prima zi de la lansarea AeRO, reprezentanții 2Performant și-au exprimat dorința de a încuraja antreprenorii din tech să ia Bursa în calcul pentru finanțare. Astfel, colaborarea cu Cristian Tudorescu pentru elaborarea acestui document de analiză este și un demers de susținere a creșterii sectorului tech pe BVB, o industrie creativă, cu valoare adăugată.

„Odată cu listarea pe piața AeRO, ne-am dat seama că pentru a avea un parcurs bun pe Bursă e important nu doar să înțelegem cum funcționează piața de capital, ci și să ne propunem și să aducem oameni noi, fie investitori interesați de companiile de tehnologie, fie antreprenori ce caută finanțare pentru dezvoltarea business-urilor lor. În același timp, ne-am dat seama că există un decalaj mare între cum este văzut acest sector în România și cum este el văzut pe Nasdaq, cea mai puternică piață de capital pentru tehnologie din lume. Ne-am întrebat care sunt diferențele semnificative și ne-am oprit la două, foarte bine corelate între ele: evaluare și potențial de creștere. Așa că am apelat la Cristian Tudorescu și la experiența sa vastă în investiții și evaluarea acțiunilor listate la bursă, și l-am invitat să ne ofere perspectiva lui asupra companiilor de tehnologie listate pe bursele din întreaga lume. Ne așteptăm ca această analiză să reprezinte un instrument valoros pentru toți cei care se uită la companiile de tehnologie ca la potențiale investiții, dar și un demers care ne dorim să încurajeze antreprenorii din tech să abordeze Bursa ca opțiune de finanțare”, spune Bogdan Aron, CFO 2Performant.

 

Concluzii ale analizei „Companiile de tech pe bursele din întreaga lume”

Documentul strânge laolaltă povești de succes cunoscute, dar și eșecuri de pe Bursele din întreaga lume, identifică principalele instrumente utilizate în evaluarea acțiunilor și concluzii importante privind evaluarea și finanțarea companiilor de tehnologie. În analiză sunt utilizați principalii indicatori cu care operează investitorii de pe piețele de capital, atunci când evaluează o companie listată: creșterea business-ului, a cifrei de afaceri în perspectiva următorilor ani; profitabilitatea – în sens de EBITDA (profit înainte de amortizare), iar apoi ca profit net; multipli de evaluare precum: Capitalizare / Cifră de afaceri (sau Price/Sales), Capitalizare / Profit net (sau Price/Earnings), Valoarea întreprinderii inclusiv datoriile / EBITDA (sau EnterpriseValue/EBITDA, notat EV/EBITDA) și alți multipli similari.

 

În opinia autorului, evaluarea companiilor de tech ia în calcul perspectiva de creștere a veniturilor pe următorii ani, precum și perspectiva de profit. Investitorii în business-urile de tehnologie sunt dispuși să includă o parte din viitor în evaluările prezente, iar pe parcurs urmăresc îndeaproape în ce măsură managementul companiilor confirmă prin rezultate acea traiectorie așteptată. De aceea, se observă în majoritatea cazurilor că multiplii de evaluare de tip Preț / Cifră de afaceri sau Preț / Profit sunt superiori altor industrii.

 

De exemplu, top 10 companii din indicele american Nasdaq sunt evaluate, în medie, la de 9.2 ori cifra de afaceri previzionată pentru 2021, respectiv de 41.7 ori profiturile nete estimate. De asemenea, companiile din indicele BVP Nasdaq Emerging Cloud Index sunt evaluate la de 17.1 ori cifra de afaceri, în condițiile în care business-urile de acest tip sunt estimate să crească, per ansamblu, cu 38 % anual. Polonia oferă, la rândul său, un cadru propice de afirmare și de creștere a companiilor de tehnologie sau cu suport tehnologic, câteva exemple fiind industria de gaming, dar și industria de eCommerce, cu toate subsegmentele adiacente tractate de aceasta.

 

Analiza „Companiile de tech pe bursele din întreaga lume – de la Nasdaq până la Bursa de Valori București” poate fi consultată aici: https://ro.2performant.com/2p-la-bvb. Analiza este realizată în baza datelor publice disponibile până la data de 20 ianuarie 2021.

 

 

 

Advertisement

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar18 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending